Rubrica ”File de istorie”, una dintre cele mai vechi și mai citite rubrici ale ziarului Vocea Vâlcii va fi susținută, începând cu ianuarie 2019, de către prof. dr. Florin Epure. Acesta promite să ne introducă în tainele istoriei locurilor noastre milenare și să scrie pentru public despre întâmplări din istorie mai puțin cunoscute.
Florin Epure este profesor, doctor în istorie, publicist, editorialist. Din anul 2005 este director executiv la Direcţia Județeană pentru Cultură Vâlcea.
Florin Epure s-a născut la 12 octombrie 1972, la Râmnicu Vâlcea. Este absolvent al Liceului Industrial nr. 16, Bucureşti, secţia Cinematografie. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie de la Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu (1996-2000).
Autor al volumelor: “Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia”, Edit. Rao, 2014; “Locuri ale memoriei. Monumente ale eroilor din Vâlcea“, Edit. Bibliostar, 2018; “Destinul unui om, memoria unor locuri“ (coautor) Edit. Conphys, 2008; “Enciclopedia Judeţului Vâlcea“ (coautor), vol. I, Edit. Fortuna, 2010 etc.
În anul 2014, Florin Epure a fost decorat cu Ordinul “Sfinții Martiri Brâncoveni”, la Mănăstirea Hurezi, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Referinţe
• Petre Petria, Cristina Tǎnǎsoiu, “Vâlcea. Oameni de ştiintă, culturǎ şi artǎ – dicţionar“, vol. II, Râmnicu Vâlcea, Edit. Conphys, 2004;
• “Cine e cineva în Vâlcea“, ed. a III-a, Râmnicu Vâlcea, Edit. Petras, 2005;
• “Enciclopedia Judeţului Vâlcea“, vol. I – Cap. XIV “Personalităţi vâlcene“, Râmnicu Vâlcea, Edit. Fortuna, 2010.
Prințul Unirii Principatelor și vâlcenii
Prof. dr. Florin EPURE
Omul providențial, Alexandru Ioan Cuza, a fost un conducător foarte iubit de popor, de aceea a și intrat rapid în folclorul național, egalându-l pe Ștefan cel Mare și Sfânt, domnul Moldovei. Cuza a fost perceput ca un om bun, patriot, drept, curajos, iertător, prietenos, ager la minte, filotim, bărbat chipeș, iubitor de petreceri, de o modestie fără egal. Așa l-au cunoscut și vâlcenii care s-au bucurat de dubla sa alegere, ca domn în cele două principate aflate de pe o parte și cealaltă a Milcovului și de vizitele sale în județ.
Dar, trebuie să amintim că, inițial, vâlcenii avuseseră o altă opțiune. Ei îl susținuseră pe fostul domnitor muntean Barbu Dimitrie Știrbey, pentru tot ce făcuse pentru Râmnic și județul Vâlcea (Parcul Zăvoi, Spitalul, școli, refacerea Mănăstirii Bistrița și a Catedralei Episcopale, lucrări edilitare etc).
Vestea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza a fost primită cu mult entuziasm de populația județului Vâlcea. Documentele de arhivă ne arată că, pentru a marca evenimentul, s-a ținut o slujbă religioasă la care au participat autorităţile administrației locale, dar şi o mulțime de locuitori ai oraşului. Pe străzile Râmnicului s-a făcut luminație cu torţe aprinse şi s-a jucat „Hora Unirii” iar fanfara oraşului a repetat acest cântec până târziu în noapte. În holul Primăriei s-a sărbătorit și s-au primit felicitări, iar elevii Şcolii Secundare au ținut un concert, în aplauzele entuziaste ale publicului spectator.
Adunarea solemnă de depunere a jurământului de credinţă de către dorobanţii judeţului a avut loc, în ziua de 5 februarie 1859, în prezenţa delegatului din partea domnitorului, a maiorului Borănescu şi a tuturor oficialităţilor vâlcene. Cu acest prilej, populaţia şi-a exprimat, din nou, simpatia şi adeziunea pentru noile destine ale ţării. Pe 7 februarie, o delegaţie vâlceană din care făcea parte şi reprezentantul ţăranimii – Ghiţă Ion Copăceanu din Buneşti -, se deplasa la Bucureşti pentru a prezenta domnitorului mesajul de preţuire şi omagiile locuitorilor ținutului.
Vâlcenii au avut prilejul să-l vadă pe proaspătul domnitor, în „carne și oase”, chiar la câteva luni după ce fusese ales. Ziarul „Anunţătorul Român” a descris, în amănunțime, parcursul vizitei în Vâlcea. Cuza Vodă a sosit la Râmnic în ziua de duminică, 21 iunie, fiind întâmpinat de Ghiţă Golescu, administratorul judeţului și de tot alaiul, la bariera dinspre Olt a podului plutitor ce ducea în comuna Goranu:
„Aici, ca şi în celelalte oraşe, locuitorii au salutat cu cel mai mare entuziasm venirea între dânşii a domnitorului. Bucheturi de flori, aclamaţii entuziaste, iluminaţie generală seara, au fost manifestările adevăratei bucurii a oraşului Râmnicu Vâlcea”.
Cu prilejul primirii domnitorului, autorităţile oraşului de reşedinţă a judeţului au făcut o scurtă şi semnificativă prezentare asupra vieţii economico-sociale a judeţului.
„Anunţătorul român” titra: „Măria Sa a vizitat cu aceeaşi solicitudine şi îngrijire stabilimentele publice, spitalul, şcoala. A trecut după aceasta în revistă dorobanţii cărora drept mulţumire, le-a făcut la toţi gratificaţii din caseta sa particulară, pe un unter-ofiţer l-a înălţat în grad de sublocotenent şi unui dorobanţ de ordonanţă i-a acordat distincţia de a purta dragonă de aur, acest soldat fiind un vechi pompier acoperit de rane la 1848…”
De la Râmnic, Al. Ioan Cuza şi-a continuat itinerarul la Ocnele Mari, mănăstirile Dintr-un Lemn, Arnota, Bistriţa şi Hurezi, trecând pe sub minunate arcuri de triumf împodobite cu frunze de stejar şi numeroase buchete de flori. Vâlcenii l-au însoțit pe domnitor pe parcursul întregii călătorii. Vizita Prințului Unirii în județ a creat o adevărată sărbătoare a locuitorilor oraşelor şi localităţilor vizitate. S-au pus în scenă spectacole cultural-artistice, s-a cântat şi jucat „Hora Unirii”.
Cu prilejul vizitei la Mănăstirea Hurezi, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, la 24 iunie, s-a consumat și un episod anecdotic. Domnitorul a fost foarte bine primit de obștea mănăstirii și a fost invitat la masă, să se înfrupte din bucatele alese. Ajuns la București l-a pus pe bucătarul curții să-i gătească acea mâncare despre care el spunea că e făcută cu boabe de fasole. Pentru că acesta nu reușea să ajungă la performanța culinară călugărească a fost somat să se deplaseze la mănăstire să obțină secretul rețetei. Când a fost întrebat de bucătar, bătrânul stareț a zâmbit șugubăț: „- Eheee, nici nu știi dumneata câți cocoșei au fost sacrificați pentru această mâncare !” De aici vedem că o tocănița de fudulii de cocoș era o delicatesă la acea vreme, de care numai un domnitor atât de iubit se putea bucura.
Alexandru Ioan Cuza revine în județ, în anul 1862, și este întâmpinat cu aceeași dragoste de către populația acestui ținut. Ca un semn al prețuirii pe care i-o purtau și în cinstea acestui moment istoric vâlcenii au ridicat, pe defileul Oltului, „Fântâna lui Cuza”, în imediata vecinătate a Mănăstirii Cozia.
Tot cu acest prilej, se creează în Râmnic un Comitet cetăţenesc care „în consideraţia marelui act naţional săvârşit de Măria sa Domnitorul” deschide o listă de subscripţie „drept semn de recunoştinţă şi pentru aducerea aminte a măreţelor fapte săvârşite” prin care cetăţenii oraşului şi ai întregului judeţ îşi vor aduce contribuţia bănească „după putinţă [pentru] a face Măriei Sale Domnitorului şi ţării un dar de un tun, astfel precum toate oraşele şi districtele ţării au manifestat dorinţa lor”.
Mai trebuie amintită și relația de respect și prietenie pe care domnitorul i-a purtat-o Sfântului Calinic, episcopul Râmnicului. Înaintea alegerilor pentru Unirea Principatelor, Sfântul Calinic a trimis o pastorală în toată eparhia sa, în care cerea preoţilor şi călugărilor să înalțe rugăciuni pentru realizarea acestei mari dorinţe a românilor. Peste câțiva ani, atunci când domnitorul a dat legea secularizării, prin care proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate unor locuri străine au fost trecute în proprietatea statului, ctitoria Sfântului Calinic de la Frăsinei a fost singura exceptată de la această normă adminstrativă. Atunci când ministrul cultelor Scarlat Crețulescu l-a acuzat pe Sfântul Calinic înaintea domnitorului, cerând demisia episcopului, Cuza i-a răspuns: „Demisia dumitale pot să o primesc, dar decretul contra Episcopului de Râmnic n-o să-l semnez niciodată”. Se spune că domnitorul ar fi țipat la el: „ – Măi Scarlate, acela, Episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul şi sfântul călugăr al lui Dumnezeu şi ca el altul nu mai este în toată lumea”.
Astăzi, un monument de for public înnegrit de vremuri, stă părăsit în curtea fostei unităţi militare de la Vlădeşti. Statuia lui Cuza – reprezentat în picioare, în mărime naturală -, mai aminteşte studenţilor care învaţă aici, de Prințul Unirii, iubit de vâlceni, care s-a stins, la numai 53 de ani, în oraşul german Heidelberg, cu inima bolnavă de… dorul de patrie.