Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: comisarul.ro

Statuetă de 23.000 de ani, descoperită în România

Foto: comisarul.roO statuetă veche de peste 23.000 de ani a fost găsită cu ocazia săpăturilor arheologice de la Poiana Cireşului, lângă Piatra Neamţ, de studenţii şi doctoranzii care participau la săpături.

Statuia reprezintă o figurină feminină şi este prima de acest fel găsită vreodată în sud-estul Europei. Cercetătorii care au fost martori la descoperirea statuetei susţin că istoria sculpturii din România va începe de acum încolo cu această statuetă.

În acest moment, statueta se află la Muzeul Evoluţiei omului şi Tehnologiei în Paleolitic din Târgovişte, iar după ce va fi analizată de cercetători importanţi din lume, va fi expusă într-un spaţiu special amenajat.