Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RUȘINE! Fostul director al Filarmonicii face presiuni la Liceul de Artă

Dirijorul care a plecat cu coada între picioare de la Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Mihail Ștefănescu, face presiuni la Liceul de Artă Victor Giuleanu din Râmnicu Vâlcea, acolo unde și-a păstrat catedra de profesor de pian. Epoca lui Ștefănescu a apus, însă numai el nu a aflat încă.

Rămas fără jobul de la Filarmonică, Ștefănescu are impresia că mai poate speria ca pe vremuri și amenință în stânga și în dreapta că dacă nu obține ceea ce dorește ”vor vedea ei cei care se opun”. În fine, ar trebui să-i reamintim domnului fost director, care, apropo, și-a înaintat demisia din fruntea Filarmonicii, asta ca să știm și noi cam cât poate duce Ștefănescu un război, că vremurile în care oamenii tremurau în fața lui și încercau să-l îmbuneze cu verzișori sau mărcuțe s-au terminat.