Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Vocea Valcii
Festivalul Concurs Naţional

NICO a încins atmosfera la UN TALENT ÎNNĂSCUT: Elevii Cameliei Clavac, printre cei mai buni!

Vocea ValciiPeste 90 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani au luat cu asalt cinematograful „Geo Saizescu, acolo unde, vineri, 16 mai a.c. a avut loc secţiunea canto – muzică uşoară a Festivalului – Concurs Naţional, organizat de Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.

Preşedintele juriului a fost îndrăgita cântăreaţă Nico, care a rezistat cu stoicism mai bine de 10 ore, cât a durat concursul, ascultând prestaţiile concurenţilor, notând şi discutând amabil cu cei din jurul ei.

„A fost extraordinar. M-am încărcat cu energia pozitivă de la aceşti copii minunaţi pentru mult timp. Am auzit voci foarte bune aici, de asemenea m-a impreisonat repertoriul ales. Sper să-i văd şi la alte festivaluri din ţară pe unii dintre copii” a spus Nico în timpul recitalului său de la finalul competiţiei.

A venit şi momentul mult aşteptat al premierii, iar copiii au răsplătiţi pe măsura talentului lor. Demn de remarcat a fost faptul că cele mai multe premii din concurs au fost obţinute de elevii pregătiţi de profesoara Camelia Clavac, 18 la număr, dintre care două trofee. La categoria de vârstă 5 – 7 ani, trofeul a fost câştigat de Lorena Gherman, de 7 ani. De asemenea, trofeul de la categoria 16 – 19 ani a fost câştigat tot de o elevă (Bianca Pătru) pregătită de Camelia Clavac.

Un microrecital de excepţie a susţinut şi Teodora Stoica, pregătită tot de Camelia Clavac, care a trecut de preselecţii şi va participa anul viitor la Vocea României.

YouTube Vocea Valcii