Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: revistatango.ro

Nae Caranfil începe filmările pentru „6,9 pe scara Richter”

Foto: revistatango.roÎn luna septembrie vor începe filmările pentru pelicula „6,9 pe scara Richter/ 6,9 on the Richter Scale”, a declarat regizorul Nae Caranfil pentru mediafax.

Proiectul „6,9 pe scara Richter/ 6,9 on the Richter Scale”, de Nae Caranfil, a primit o finanţare în primăvara acestui an din partea Eurimages de 150.000 de euro şi 990.000 de lei, în 2013, din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

În prezent, pentru realizarea peliculei, echipa este în proces de definitivare a distribuţiei şi de stabilire a locurilor unde se vor face filmările.

„Este o comedie parţial realistă, parţial nerealistă, dar care conţine nişte elemente de musical. Nu l-aş considera un musical, pentru că ştiu foarte bine cum să definesc genul şi nu se încadrează în această definiţie. Este o comedie pe care încerc să o compun din ingrediente aparent paradoxale. Adică ce să caute depresia, cutremurul şi musicalul în aceeaşi tigaie? Să văd ce îmi iese”, declara regizorul în urma cu un an în legătură cu„6,9 pe scara Richter”.