În goana după senzaţionalul lumii mondene, evenimente semnificative ale vieţii culturale riscă să rămână necunoscute sau marginalizate. Iată însă că datorită unor oameni energici şi devotaţi misiunii lor nobile provincia reuşeşte să îşi afirme valorile şi să impună manifestări spirituale de înaltă ţinută.
De data aceasta vom aminti Concursul internaţional de pian “Irina Şaţchi” şi Festivalul internaţional „Tinere talente”, primul aflat la ediţia a XII-a (12), celălalt la ediţia a XL –a (40). Ambele manifestări sunt indisolubil legate de un nume: Irina Şaţchi.
Despre acest nume legendar pentru cultura vâlceană, foarte puţini ştiu. În perioada celui de-al doilea război mondial Irina Şaţchi a îndeplinit misiunea de soră de caritate şi fiind de origine poloneză, într-o ţară cotropită, şi-a urmat părinţii în refugiul din România. Talentul său a adus-o mai înainte la Conservatorul din Praga pe care l-a absolvit cu strălucire, însă a fost nevoită să îşi întrerupă timpuriu promiţătoarea carieră concertistică datorită unei probleme medicale (pareza degetului cinci, cum spun pianiştii). S-a dedicat astfel integral şi exemplar pedagogiei muzicale îndrumând, la Râmnicu Vâlcea generaţii de pianişti pe care a avut generozitatea să îi recomande pentru perfecţionare celor mai mari pianişti ai vremii.
Poate că până aici această relatare nu conţine ceva senzaţional. De aceea, cred că trebuie să aduc în lumina cuvintelor ceea ce se cunoaşte mai puţin despre marele om care a fost Irina Şaţchi.
Cunoscând şi cultivând relaţii de prietenie cu marii muzicieni români ai vremii, a reuşit să îi aducă pe mulţi dintre ei, în concert sau recital în micul oraş de provincie, la Râmnicu Vâlcea, îmbogăţind astfel viaţa „oraşului pensionarilor”, care, la vremea aceea, se trezea şi la viaţa economică.
Doamna Şaţchi era o adevărată instituţie de cultură: invita, organiza, găzduia, plătea din buzunarul propriu multe recitaluri şi concerte. Dădea, în particular, cu tarife modeste, lecţii de pian. În iernile în care vreun copil era bolnav şi nu avea voie să iasă din casă, peste ghete îşi punea ciorapi decupaţi să nu alunece, mergea la ei la domiciliu şi nu rata nici o lecţie. În grădina căsuţei sale de pe strada dr. Hacman – demolată, pentru a face loc cartierului de blocuri, cultiva de primăvara până toamna târziu flori pe care le vindea în piaţă pentru a completa resursele băneşti cu care trebuia să facă faţă unor astfel cheltuieli. Mai greu se descurca cu autorităţile comuniste, care se vedeau nevoite să o ia în seamă pe doamna profesoara Şaţchi datorită insistenţelor cu care susţinea cauza muzicii. S-a stins din viaţă în urma unei pneumonii contractată în frigul care domnea pe culoarul în care aştepta audienţa la un tovarăş.
Nu de puţine ori, în acei ani, am adus de la şi am dus la gara din Râmnicu Vâlcea, cu Trabantul meu combi, muzicieni şi instrumentele lor. Şi am dat o modestă mână de ajutor la ceea ce trebuia să se întâmple în anii următori (programe de sală, afişe, pregătirea sălilor de spectacol într-un mod adecvat competiţiei, legătura cu participanţii pentru a li se asigura cazarea şi masa, etc.)
Marele câştig al acelei vremi a fost acela că celebrii muzicieni, iubind oraşul nostru, au acceptat să participe la ceea ce a devenit o nobilă tradiţie, Cursurile muzicale de vară de la Râmnicu Vâlcea. George Manoliu, Serafim Antropov, Radu Negreanu, iar ulterior Eugen Sârbu, sau Marin Cazacu sunt doar câteva nume mari care au îmbogăţit cu contribuţia lor generoasă acumulările muzicale ale unor tineri talentaţi, deveniţi celebri.
Cu patruzeci de ani în urmă, tot datorită doamnei profesoare Irina Şaţchi, cu susţinerea şefului culturii de atunci, profesorul Vasile Roman şi a sprijinului primit din partea doamnei Smaranda Oţeanu Bunea şi al lui Vasile Donose – din partea Colegiului criticilor muzicali avea loc cea dintâi ediţie a Festivalului „Tinere Talente”, care în ciuda concurenţei cu celălalt festival („Cântarea României”) a reuşit să îşi păstreze atât numele, cât şi integritatea.
Pe atunci, vreme de un an, criticul muzical Alfred Hofman – membru în Juriul internaţional al discului, mergea în centrele în care funcţionau licee şi conservatoare, asculta cu răbdare şi exigenţă zeci şi sute de tineri care apoi erau selecţionaţi pentru a participa la Festivalul “Tinere talente” de la Râmnicu Vâlcea.
Odată cu primăvara, se deschidea festivalul vâlcean, girat de o pleiadă de critici muzicali, dintre cei mai temuţi pentru rigoarea aprecierilor lor: Anca Florea, Dumitru Avakian, Edgar Elian, Eugen Pricope ş.a. Memoria acestor evenimente este păstrată în arhiva postului naţional de radio, datorită prezenţei neuitatei profesioniste Rodica Sava.
Poate că nu este lipsit de importanţă să menţionăm aici că de la Râmnicu Vâlcea şi-au luat zborul spre marile scene ale lumii: Angela Gheorghiu, Felicia Filip, Viniciu Moroianu, Petrea Gâscă, Vlad Dimulescu şi mulţi, mulţi alţii.
Râmnicu Vâlcea este astazi şi datorită acestor evenimente un centru de cultură apreciat, respectat, căutat.
• DOREL CONSTANTINESCU