Arhiepiscopia Râmnicului își cinstește în mod deosebit Ocrotitorul și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu-Vâlcea, în perioada 14 mai-16 mai 2021, la Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în Oltenia.
Manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica se vor desfășura după următorul program:
– Vineri, 14 mai, de la ora 18.00, va avea loc, în Scuarul Mihai Eminescu din incinta Centrului Eparhial, Concertul omagial „Ofrandă Sfântului Calinic”. Concertul va fi susținut de Grupul Psaltic Martyria, cu participarea extraordinară a artiștilor: Daniela Nane, Ozana Barabancea și Silviu Biriș.
– Sâmbătă, 15 mai, la ora 11.00, va avea loc la Mănăstirea Frăsinei Procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, prilejuită de sfințirea noii racle de argint în care sunt așezate spre închinare moaștele sfântului.
Tot sâmbătă, la ora 17.00, la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu Vâlcea, va fi săvârșită Slujba de priveghere, iar de la ora 19.30, se va desfășura Pelerinajul cu racla Sfântului Ierarh Calinic.
– Duminică, 16 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica este o sărbătoare introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână ( 28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, Ocrotitorul Eparhiei Râmnicului.
Lasă un comentariu