Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HOREZU: “Cocoşul de Horezu” ediţia a XLVI-a

Între 10 şi 12 iunie 2016, pe platoul din punctul „Stejarii” – Horezu, adiacent DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, are loc cel mai mare târg de ceramică populară românească, „Cocoşul de Hurez”, la care participă meşteri ceramişti din toate marile centre de ceramică din ţară şi chiar centre de ceramică din străinătate.

Este o manifestare cu participare naţională, destinată tuturor meşterilor olari din România, aflată la ediţia a XLVI–a. Târgul se desfăşoară în cadrul natural al campingului „Ştejarii”, neîncăpător de fiecare dată prin numărul din ce în ce mai mare de turişti sosiţi români, dar şi străini, iubitori ai artei ceramicii populare.

Mai jos vă prezentăm programul celui mai important eveniment internaţional pentru ceramica de Horezu: „Cocoşul de Hurez”

• Vineri, 10 iunie 2016: Satul de vacanţă “Stejari” – 10:00 – 16:00: Primirea invitaţilor; 16:00 – 20:00 – Evaluarea producţiei de ceramică şi selecţia lucrărilor pentru Concursul de creaţie “COCOŞUL DE HUREZ” 2016.

Casa de Cultură “Constantin Brâncoveanu” – 19:30 – Spectacol Teatru: “Nunta” – A.P. Cehov, cu participarea extraordinară a actritei Magda Catone.

• Sâmbătă, 11 iunie 2016

Satul de vacanţă “Stejari”: 09:00 – 21:00 – Program de prezentare şi desfacere a produselor de ceramică; 11:00 – 11:30 – Deschiderea oficială a Târgului Ceramicii Populare Româneşti “Cocoşul de Hurez”. Prezentarea centrelor de ceramică. Prezentarea invitaţilor; 11:30 – 12:30 – Interviuri Presă; 12:30 – 13:00 – Turul oficial al standurilor.

Restaurantul “STEPHANO BALLROOM”: 13:00 – 15:00 – Degustarea produselor tradiţionale de Horezu;

Casa de Cultură “Constantin Brâncoveanu”: 15:30 – 18:00 – Reuniunea juriului concursului de creaţie. Evaluarea pieselor înscrise în concurs;

Satul de vacanţă “Stejari”: 17:00 – 19:00 – Program folcloric oferit de ansamblurile din Oltenia de sub munte; Tombola cu premii – partea I; 19:00 – 19:30 – Festivitatea de premiere a Concursului de creaţie; 19:30 – 21:00 – Program folcloric cu invitaţi de gală – Tombolă cu premii – partea II; 21:00 – Recepţie oferită de Primăria Oraşului Horezu pentru meşterii ceramişti.

• Duminică, 12 iunie 2016

Satul de vacanţă “Stejari”: 09:00 – 18:00 – Program de prezentare şi desfacere a produselor de ceramică. 11:00 – 13:00 – Concurs de olărit pentru amatori – “STRÂMBĂ ROATA”.