Festivalul Colindului Vâlcean, un omagiu adus tradițiilor autentice românești, ajunge anul acesta la cea de-a noua ediție. Evenimentul, inițiat de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, va avea loc în perioada 5-17 decembrie, aducând în prim-plan peste 40 de cete de colindători din județ.
„Festivalul Colindului Vâlcean este un proiect tare drag mie, gândit din dragoste pentru tradițiile noastre populare. De la an la an, creștem acest festival, iar acest lucru mă bucură foarte tare”, a declarat Constantin Rădulescu.
Evenimentele se vor desfășura în cinci locații din județ: Slătioara, Călimănești, Drăgoești, Voineasa și Diculești. Festivalul va culmina cu Gala Laureaților, programată pe 17 decembrie, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea.
Ediția din acest an promite momente de neuitat, avându-i ca invitați speciali pe artiștii Nicolae Furdui Iancu și pe fiul lui, Tudor Furdui Iancu, care vor încânta publicul cu interpretări de excepție.
Accesul la evenimente este gratuit, pe bază de invitație, ce poate fi procurată de la Centrul Creației Vâlcea. Detalii suplimentare pot fi obținute apelând numărul de telefon 0350/407497.
„Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună magia colindelor și frumusețea obiceiurilor noastre populare”, a mai transmis președintele Consiliului Județean.
Lasă un comentariu