Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Arhiepiscopia Ramnicului

Corala “Armonia” concertează la Râmnicu Vâlcea

Foto: Arhiepiscopia RamniculuiCorala bărbătească ortodoxă “Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va oferi publicului vâlcean concertul prepascal “În vremea aceea…”, joi, 21 aprilie, de la ora 18:00, la Filarmonica “Ion Dumitrescu”, sala “Alexandru Lahovari”.

Concertul este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, Asociaţia Culturală “Armonia” şi Arhiepiscopia Tomisului.

Corala “Armonia” ne oferă frescă muzicală sacră pentru solişti, cor şi orchestră sub îndrumarea dirijorului Arhid. Asist. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru. Textul scenelor biblice este selectat de către pr. I.D. Petrescu, compozitori preot Ion Popescu Runcu şi Horaţiu Alexandrescu.

Concertul va avea solişti: Alexandru Chiriac (Iisus); Gabriela Dobre (Fecioara Maria); arhid. Vartolomeu Trofin (Pilat); arhid. Adrian Ioan Clinciu (tâlharul cel bun); diac. Florian Popa (tâlharul cel rău); Paul Lungu (Iuda); Mădălin Băldău (recitatorul); 3 martori: arhid. Mihai Urzicana, arhid. Corneliu Chivu, arhid. Doru Emanuel Pantazi, un apostol: Ionuţ Cristinel Boancheş.

Intrarea este liberă pentru toată lumea.