Membrii Consiliului Școlar al Elevilor al C.N.I ”Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea vor fi, anul acesta, ambasadori Super în județul nostru.
„Suntem conștienți de faptul că școala nu susține arta ca stil de viață, ci, din contră, o desconsideră. Vrem să le arătăm cât de mare nevoie avem de aceasta, cât de mare nevoie avem de frumos, cât de mare nevoie avem de o cale de evadare a realului. Totodată, considerăm că nu există un mod mai inspirat de a transmite mesajul educației incluzive decât prin artă – un mediu în care fiecare este liber. Suntem de părere că promovarea proiectului nostru de către dumneavoastră ar încuraja cât mai mulți adolescenți să continue să facă artă, indiferent de constrângerile pe care le au din partea societății și să se alăture proiectului nostru” ne-a transmis Ștefan Enescu, membru al Consiliului Școlar al Elevilor CNIMB Rm. Vâlcea.
Despre Super
Super este festivalul de filme făcute de adolescenți. Proiectele noastre includ workshop-uri de film, fotografie, creative writing și poezie, proiecte interdisciplinare care îmbină filmul și poezia, proiecții de scurt-metraje în toată țara, concerte și expoziții de artă. Super a început în 2013, datorită dorinței unor adolescenți de a avea un spațiu numai al lor unde să își proiecteze filmele și de a cunoaște alți oameni cărora să le placă și lor filmele.
Ceea ce e specific pentru Super, față de alte festivaluri, e că doar liceenii își pot proiecta filmele aici, deci e vorba de talent înnăscut, de pasiune, și nu de școli sofisticate de film sau de vreo tehnică artificială. Nu avem bugete mari sau aparate de cea mai înaltă calitate, dar scurt-metrajele noastre, ale adolescenților, sunt reacții immediate la lumea în care trăim, sunt experimente de viață, în care alți tineri se pot regăsi. Festivalul încurajază tinerii care au făcut deja film, dar și pe cei care vor să înceapă acum, prin multe ateliere și cursuri.
Despre CȘE CNIMB
„Elevii reprezentanți sunt medicii care încearcă să vindece sistemul educațional și să facă din școală un mediu plăcut. Fiind o structură formată din elevi, pentru elevi, CŞE CNIMB are ca scopuri principale voluntariatul şi reprezentarea. Misiunea lui este de a asigura participarea activă a elevilor la procesul decizional, în legătură cu problemele care îi vizează.
De la Cluburi de Teatru, Fotografie și Lectură, la campanii privind drepturile și responsabilitățile elevilor, CȘE are ca prioritate dezvoltarea tinerilor din CNI „Matei Basarab” și nu numai. Astfel, încurajăm susținerea opiniei, formarea spiritul civic și activismul” ne-a mai transmis Ștefan Enescu.
Lasă un comentariu