Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Celebrul tenor Placido Domingo va participa la inaugurarea Operei din Dubai

Opera din Dubai se pregăteşte pentru inaugurare, la sfârşitul lunii august, cu o ceremonie grandioasă. Cap de afiş al acestei ceremonii este celebrul tenor Placido Domingo.

După ce s-a impus ca centru al afacerilor din Orientul Mijlociu, emiratul Dubai încearcă prin realizarea acestei opere să își creeze și o imagine culturală deosebită și să aibă o scenă emblematică. În afară de Placido Domingo, care va inaugura în 31 august prima stagiune a Operei din Dubai, programul cuprinde și Bărbierul “din Sevilla” de Rossini și musicalul “West Side Story”. Emiratul găzduiește o largă paletă de manifestări culturale, cu concerte regulate ale unor muzicieni arabi și occidentali, un festival anual de film și salonul Art Dubai, consacrat artelor plastice. Îi lipsea însă un mare teatru liric, pe măsura ambițiilor sale mondiale.

Până în prezent s-a deschis o singură operă în Golf, în 2007 în Oman, unde se știe că sultanul Qabus apreciază muzica clasică.