Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BIBLIOTECA VÂLCEA: 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură și Forumul Cultural al Râmnicului ne invită marţi, 22 noiembrie a.c., de la ora 17:00, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii, la evenimentul cultural „100 DE ANI DE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1916 – 2016)”.

În program: • Prof Gheorghe Dumitraşcu – „Justeţea participării României la Primul Război Mondial şi realizarea Marii Uniri” • Vizionarea documentarului „Ultima redută – Luptele de la Coşna”.

Producător documentarului „Ultima redută – Luptele de la Coşna” este Dan Dimăncescu, cetăţean american de origine română. În acest documentar sunt relatate memoriile bunicului producătorului, Dimitri D. Dimăncescu, ofițer în armata română în Primul Război Mondial. Filmul aduce în față și alte personalități ale vremii: Generalul Berthelot (Franța), Colonelul Norton Griffiths (UK) care a sabotat rezervele României de petrol și cereale și Locotenentul Erwin Rommel pe care Dimitri Dimăncescu l-a întâlnit în lupta de pe muntele Coşna. Muzica filmului este interpretată de violoncelistul Marin Cazacu.

Moderatorul evenimentului este prof. Augustina – Sanda Constantinescu.