ADEVĂ‚RUL DESPRE INSCRIPȚIA SLAVO-ROMÂNĂ‚ DE LA TITEȘI

I. Spre sfârșitul lunii august a. c., am fost invitat telefonic, de mai multe ori, de către istoricul Oane Sorin, să particip (mizându-se, desigur, pe cunoștințele mele de slavă veche) la o mică cercetare de teren în comuna Titești, unde s-ar afla o inscripție inedită, scrisă în slavonă, pe o piatră. Conform spuselor domnului profesor, din ‘echipaj’ urma să mai facă parte ‘cineva de la Agerpres’ (era vorba despre ing. Liviu Popescu) și muzeografa Liliana Beu, cărora “ la plecare  (în ziua de 5 sept. a.c.) li se va alătura și doamna Carmen Constantinescu. Condu și la fața locului, de către Octavian Roșca (un elev al profesorului Telu Popescu din Titești), am constatat “ în punctul Dosul Dealului “ prezența unei lespezi uriașe, pe care se aflau, săpate în piatră, trei rânduri de cuvinte scrise cu caractere chirilice. ĂŽntrucât piatra era mutată din locul ei, prăvălită pe o costișă și “ în plus “ înconjurată din toate părțile de vegetație, se înțelege că nu s-a putut descifra prea mult din ea, ci s-au făcut doar supoziții și . . . fotografii. S-a întâmplat, însă, ca goana după senzațional a ‘unei anumite părți a presei’ și dorința de afirmare a unor oameni (ambele “ firești, dar numai până la un anumit punct!) să dezlănțuie o dublă bătălie. Mai întâi – cea privitoare la conținutul inscripției: se întâmplase ca, la un moment dat, să mi se pară că descifrez, alăturate, literele m și i; întrucât exista (aprioric!) părerea că inscripția era foarte veche, profesorul Oane a emis, râzând, ipoteza că ‘dacă o fi  Miselav sau Mișlav (unul dintre voievozii români care li s-a împotrivit tătarilor în timpul marii invazii a acestora din anul 1241)!? ‘Ar fi culmea!’ “ am zis eu și am râs cu toții, ca de o glumă bună. Le-am spus tuturor că, indiferent de conținutul ce va fi stabilit, nu trebuie să se dea nimic publicității, până nu se va face o cercetare completă (care includea obligatoriu “ lucru normal “ și bibliografia problemei: corpusurile de inscripții publicate de eminentul istoric și slavist C. Bălan și.a.), iar dacă se dă, totu și, vreo șitire, să fiu consultat și “ eventual “ s-o elaborăm împreună. Rugămintea mea “ rezonabilă și insistentă “ n-a fost respectată nici măcar două zile, fiindcă în presă au și apărut (preluate “ ați ghicit! “ de la AGERPRES) titluri privind Mormântul voievodului Mislav, tatăl lui Seneslau . . . și altele asemănătoare, plus ie șiri pe posturi TV. Imediat s-a dezlănțuit cea de-a doua bătălie, legată de prioritatea descoperirii; principalii protagoniști ai acesteia fiind Eugen Petrescu (președintele Asociației ‘Cultul Eroilor’, care făcuse “ în primele zile ale lunii august a.c. “ o cercetare de teren în Loviștea, împreună cu o echipă de arheologi și istorici, și care îmi spusese, anterior, printre altele, fără să ofere amănunte, că descoperiseră și o inscripție) și ing. Marian Pătrașcu “ cel care, cu aproape patru decenii în urmă, fusese la ‘piatră’ împreună cu regretatul Dem Moțoc. Acuzația cea mai gravă care se aducea ultimei echipe de cercetători, era – în principal “ . . . însu șirea descoperirii, de și niciunul dintre cei doi nu prea șitia ce scrie acolo! Odată cu lansarea acelei  ipoteze hazardate, însă, ‘miza’ problemei crescuse! II. Timp de mai multe zile de la acel eveniment, fiind aproape sigur că inscripția fusese publicată, nu am făcut altceva “ așa cum convenisem de la bun început “ decât să studiez bibliografia problemei, fiind ajutat la procurarea acesteia de către istoricul Florin Epure și îndeosebi de scriitorul Doru Moțoc care este, de fapt, unul dintre protagoniștii acestei descoperiri . . . vechi de aproape patru decenii. Domnia sa a fost condus, în 1971, la inscripția respectivă, de către Telu Popescu (pe atunci, elev) din Titești. La rândul său, împreună cu Dem Moțoc “ tatăl său, intuind importanța textului, au încunoștințat despre aceasta Muzeul Județean de Istorie și Filiala (pe atunci) Vâlcea a Arhivelor Naționalei; împreună, i-au invitat în Loviștea pe marele slavist Damian P. Bogdan (aflat, pe atunci, la o vârstă înaintată) și, ulterior, pe istoricul Aurelian Sacerdoțeanu. Primul dintre ei a și publicat întâia încercare de descifrare (doar rândul din mijloc) a inscripției (v. Damian P. Bogdan, O veche inscripție slavă, în ‘Studii vâlcene’, nr. 1, 1970, pag. 7-9), pe care a datat-o ‘prin secolele XIII-XIV, urmând ca studiile ulterioare să confirme sau să infirme ipoteza inițială’ (op. cit., pag. 7). După mai mult de două decenii, un alt mare istoric și slavist, cu o bogată experiență în descifrarea documentelor slavo-române, Constantin Bălan, a publicat, sub egida Academiei Române, Inscripții medievale și din epoca modernă a României. Județul istoric Argeș (București, Editura Academiei, 1994), în care include (la pag. 453) și inscripția cu pricina, dând cea mai bună și mai completă traducere a acesteia, pe care o redăm mai jos împreună cu textul original. +  n(u)m(e)l(e) T(at’)l(ui) i F(iu)l(ui) i S(vkta)g(o) D(u)h(a) ( ) + Prwsti mk G(o)s(pod)i B(o)je moi a(z) m(no)g(o) g(rk)[(nic) r(a)b b(oj!^) di . . . k Traducere ĂŽn numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh + Iartă-mă, Doamne, Dumnezeul meu eu, mult gre șitul rob al lui Dumnezeu, di . . . ea Ar fi vorba, așadar, despre o piatră funerară. Traducătorul indică bibliografia inscripției, în care menționează și articolul lui V. D. Velicu, O inscripție slavo-română târzie, datată în . . . secolul XIII !, publicat în „ Contemporanul „, nr. din 27 aprilie 1973, și pe care o presupune a fi din „ secolele XVII-XVIII „. Numărul cu articolul respectiv ( și încă unul, semnat tot de Velicu, despre aceea și inscripție, dar despre care autorul credea că este alta!) ne-au fost puse la dispoziție, pentru consultare, de acela și Doru Moțoc; C. Bălan însu și o datează <Circa 1700-1720>. Se observă că primul rând conține patru cuvinte românești. Am fost tentat să cred, ca și G. Smeoreanu, că acestea ar putea constitui mărturii ale scrisului în limba română, mai vechi decât vestita Scrisoare a lui Neacșu (1521): Se opune acestei supoziții, constatarea “ rezonabilă și îndreptățită “ a lui C. B., care spune că ‘După grafie și formular, textul este apropiat de acelea consemnate în această zonă (în perioada datării sale; n.n, I.S.), de Oprea diaconul din Titești’. Precizăm, pentru cei mai puțin familiarizați cu domeniul acesta, că scrisul (cu alfabet chirilic) în limba română, a pătruns masiv în cultura și literatura noastră, în secolul al XVII-lea. ĂŽn orice caz, deocamdată, scrisul folosește la datarea (aproximativă) a inscripției și nu invers! Constatăm că, în mod curios, la C. Bălan lipsește reproducerea crucii de Malta (prezentă, însă, în transcrierea din 1971 a lui Damian P. Bogdan). Aceasta l-a îndreptățit pe distinsul acad. Răzvan Theodorescu (consultat telefonic), să afirme că prezența ei în inscripție nu poate presupune o vechime prea mare a acesteia. Oricum, existența ei în partea stângă  a ultimului rând (dar ceva mai jos, nu în dreptul cuvintelor), continuă să creeze o aură de mister. Totodată, în partea din dreapta de jos a inscripției, unde de regulă se scrie văleatul și unde “ din cauza poziției pietrei “ ochiul omenesc și chiar obiectivul aparatului de fotografiat pătrund cu greu, ar mai putea fi și alte semne. Ideea lansată de Liliana Beu cu ocazia ultimei cercetări la fața locului și subliniată insistent de G. Smeoreanu la dezbaterea (V)TV din 16 septembrie a.c., rămâne valabilă: trebuiesc întocmite toate formele pentru declararea ca bun de patrimoniu al pietrei conținând inscripția în discuție și create toate condițiile legale pentru protejarea lui. Ion  SOARE