Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Activitatea artistică a Teatrului Anton Pann în 2013

Anul 2013 pentru Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea putem spune că a fost un an foarte bun, cu premiere, participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, cu premii, cu premii ale actorilor la diverse manifestări de gen,cu workshopuri. Ne întoarcem şi facem o trecere în revistă a celor mai importante evenimente ale anului 2013. Întotdeauna premiera unui spectacol este cu adevărat un eveniment. Amintim aici cinci spectacole în premieră din care două au fost spectacole pentru copii.

Un spectacol unic realizat doar pentru Teatrul Anton Pann a fost „Promisiunea unei vieţi frumoase (din cauza lui Cehov)” Regia: Balint Botos, Dramaturgia: Raluca Sas-Marinescu, Coregrafie: Attila Bordas. Dramă, râs şi cântec, toate reunite într-un colaj plin de ritm, acesta a fost promisiunea făcută spectatorilor pe 9 martie, un mărţişor inedit.

„Cântec despre mine însumi” s-a numit spectacolul din 20 aprilie, spectacol în care Florin Dumitru actor al teatrului Alexandru Davila din Piteşti, ne-a demonstrate într-un show ce înseamnă să fii actor, să ştii să ţi publicul cu adevărat în mână. A urmat, pe 29 septembrie, poate cel mai incendiar spectacol care a avut loc până acum pe scena Teatrului Anton Pann, şi care cu siguranţă va avea viaţă lungă.

Este vorba de”Trilogia Belgrădeană”, de Biljana Sbrljaanovic, în regia lui Cristi Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu. În acest spectacol şi nu numai, performanţele interpretative ale unor tineri şi talentaţi actori sunt remarcabile. De altfel critica de specialitate consemna la timpul respectiv prestaţia deosebită a actorilor şi calitatea de excepţie a spectacolului.

Atenţia conducerii artistice a Teatrului Anton Pann, în 2013, s-a îndreptat cum era şi firesc, către viitorii spectatori ai teatrului de mâine, către copii. În 2013 s-au produs două spectacole pentru copii. „Gâscănelul Lăudăros” de Maria Gornic, premieră pe 14 septembrie, şi „Peştişorul de Aur” dupa A. S. Puşkin, dramatizare, regie şi scenografie Valentin Ligi, pe 21 septembrie.

Mergând mai departe, împărtăşim cu dumnevoastră şi alte evenimente care au făcut cinste teatrului vâlcean şi acestui oraş. Vorbim aici de prestaţia unor actori la diverse manifestări de gen.

Dacă anul 2012 aducea Teatrului Anton Pann bucuria nominalizării la Premiile UNITER prin actorul Cătălin Vieru, din nou în 2013 un alt actor al teatrului, Vlad Bîrzanu, a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER pentru rolul Flaut, cârpaci de foale, din spectacolul „Visul unei nopţi de vară”. Şi în 2013 am avut reprezentare la Festivalul Internaţional de Film TIFF de la Cluj. După prestaţia actriţei Mădălina Ciotea, din 2012, un alt actor al Teatrului Anton Pann, Cătălin Vieru, a fost selectat din 120 de actori pentru festivalul de film de la Cluj, eveniment care s-a desfăşurat în perioada 31mai-8 iunie. La foarte puţin timp, după TIFF, la Costineşti a avut loc un eveniment cu tradiţie, Gala Tânărului Actor „Hop”. După prezenţa a trei actriţe ale Teatrului Anton Pann în anii trecuţi, în 2013 numele Teatrului Anton Pann s-a auzit din nou. Amalia Huţan prezentă la Gala Tânărului Actor „Hop”- Costineşti 2013 obţine Premiul Amza Pellea pentru cea mai bună actriţă, 4-8 septembrie, la Costineşti. Premiul a fost oferit chiar de actiţa Oana Pellea, preşedinta juriului, fiica regretatului actor Amza Pellea. În decembrie vine rândul unui alt actor de la Teatrul Anton Pann.

Emilian Marnea prezent la Festivalul Filmului Studenţesc „CineMAiubit”, pentru rolul din filmul BE THAT MAN (UNATC Bucureşti) a primit premiul de interpretare masculină, un premiu destul de important având în vedere competiţia şi componenţa juriului internaţional, periada 2 – 5 decembrie, la Cinema Studio din Bucureşti.

Participări la Festivaluri Naţionale şi Internaţionale

Spectacolelele Teatrului Anton Pann în 2013, ca şi în alţi ani, s-au bucurat de câteva participări la festivaluri naţionale şi internaţionale. „10 ÎNTREBĂRI” prezent la numeroase festivaluri internaţionale de monodramă obţine numeroase premii. La Festivalul Internaţional de Teatru”MonoAkt 2013″ de la Peja, Kosovo”10 ÎNTREBĂRI” având-o în prim plan pe actriţa Luminiţa Borta, a obţinut Premiul special al juriului şi Premiul oraşului Peja,17-22 aprilie.

„10 ÎNTREBĂRI” a fost mai fost prezentat şi în Macedonia, pe scena Festivalului Internaţional de Monodramă, Bitola 2013, 24-28 aprilie, şi la Festivalul International de Monodrama”Global Arts Forum To The Star”VARNA, Bulgaria , 3-7 august 2013

Spectacolul „Ultima Şansă” de Mihail Zadornov, regia Laszlo Vadas, scenografia Albert Alpar, prezent la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio şi la Festivalul Teatrului Balcanic de Studio de la Piteşti este dublu premiat. Albert Alpar primeşte premiul pentru cea mai bună scenografie, iar pentru rolul Ana, actriţa Iulia Antonie a primit premiul special al juriului pentru interpretare, 27 noiembrie, Pitesti

Şi spectacolele pentru copii s-au bucurat de participări în cadrul unor festivaluri internaţionale de păpuţi şi Marionete. Amintim aici participarea la Festivalul de Teatru „Aşchiuţă”editia a III- a cu spectacolul „Alba ca Zapada” după Fraţii Grimm, regia şi scenariul Diana Roman, scenografia Viorica Stamate în perioada 31 august 2013, Pitesti şi participarea la Festivalul International a Teatrelor de Păpuşi şi Marionete -Puck

Cluj, 14-18 oct 2013.

După minunata experienţă, din 2011, a celor 30 de participanţi (studenţi UNATC, actori, regizori) care au fost părtaşi la workshop-ul „Clown şi Melodramă” susţinut de regizorul si actorul american- Quinn Gabriel Bauriedel, în perioada 26-31 august 2013, un alt american, profesorul Rich Brown de la West Washington Univesity a susţinut la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea un workshop de creaţie teatrală după metoda VIEWPOINTS. Acestă importantă acţiune a fost în parteneriat cu Teatrul Fără Frontiere, condus de actriţa de teatru şi film Mihaela Sîrbu, profesor la UNATC Bucureşti, prezentă şi ea la acest workshop. Prin Viewpoints, cursanţii au învaţat să asculte „cu tot corpul”, să recepţioneze şi să utilizeze tot ce se întâmplă în jur. Şi această acţiune se înscrie ca una dintre cele mai importante evenimente ale anului 2013.

Spectacolele Teatrului Anton Pann, în 2013, s-au jucat şi pe scenele altor teatre din capitală. După ce Aproape prezent la Teatrul Bulandra a cucerit inima bucureştenilor, la scurt timp, în luna decembrie s-a jucat din nou pe scena Teatrului Nottara , în Sala „Horia Lovinescu”. Amintim doar în trecăt că la Teatrul Anton Pann pe lângă producţia şi prezentarea de spectacole, în 2013 au avut loc şi alte evenimente cu caracter cultural. Efortul regizorul Adrian Roman, managerul Teatrului Anton Pann, de a construi o echipă de actori minunati, talentaţi, putem spune că a reuşit. O echipă care prin spectacole, participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, premii, premiile actorilor la diverse manifestări de gen, a făcut ca numele Teatrului Anton Pann să se alăture unor nume importante ale teatrului românesc. Având speranţa că şi 2014 va fi la fel de bun, poate şi mai bun,Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea pentru activitatea din 2013 merită pe deplin felicitări.

Teatrul Anton Pann – Rm. Vâlcea