Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

15 august: Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

La data de 15 august, Biserica Ortodoxă cinsteşte Adormirea Maicii Domnului, cel mai de seamă eveniment religios al anului, din grupul sărbătorilor care o preslăvesc pe Sfânta Fecioară Maria (11 la număr). Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cunoscut în popor sub numele de Sfântă Măria Mare sau Uspenia (denumire slavă).

Nu se ştie cu exactitate nici ziua, nici anul morţii Maicii Domnului când aceasta s-a înălţat cu trupul la cer, pentru că în Sfintele Evanghelii nu există astfel de precizări. Dar sărbătoarea

îşi are originea în Sfânta şi credibila tradiţie a Bisericii, iar circumstanţele Adormirii Maicii Domnului sunt menţionate şi păstrate de Biserica Ortodoxă din timpuri apostolice. Ca dovezi palpitante stau atât scrierile apocrife şi opinia Sfinţilor Părinţi, cât şi credinţa constantă a poporului dreptcredincios în Dumnezeu.

În unele zone, tradiţiile şi obiceiurile legate de această sărbătoare încă se mai păstrează. Iată câteva exemple:

• Ciobanii coboară oile de la munte (La Sântămăria Mare / Tulesc oile la vale!), bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciulă, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă sau în târnaţul casei.

• În sudul ţării se angajau pândarii la vii şi se luau măsuri de protecţie magică a podgoriilor împotriva păsărilor.

• În dimineaţa acestei zile, femeile merg la biserică şi împart struguri, prune şi faguri de miere. Apoi, femeile merg în cimitir şi tămâiază mormintele rudelor.

• De Sfânta Marie, fetele purtau o plantă numită „năvalnic”, care avea puterea să aducă peţitori.

• Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) şi Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănaturile de toamnă.

• Dacă în apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.

• De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea pana la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă.

• În această zi erau adunate ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac.

• Nu se tunde părul de Sfânta Maria Mare

• În perioada postului Sfintei Marii fetele îşi cos costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 septembrie la mănăstirile care poartă hramul Sfânta Maria.

• Nu se aprinde focul în sobă

• O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

• Conform unei superstiţii vechi, în ziua de Sfânta Maria Mare credincioşii ar trebui să evite tunderea părului şi aruncarea lui la gunoi. De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristeţea Maicii Domnului.