Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liliana-Carmen Duţulescu – Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale

A absolvit în anul 2001 Facultatea de Teologie Ortodoxă în cadrul Universităţii din Piteşti, specialitatea Teologie-Asistenţă Socială, şi, în cadrul aceleiaşi universităţi, master-ul „Managementul serviciilor sociale şi de sănătate” – anul 2008.
Încă din decembrie 2000 a lucrat ca asistent social în cadrul Primăriei comunei Prundeni, iar din ianuarie 2005 a coordonat şi organizat activitatea Serviciului Public de Asistenţă Socială al instituţiei. În perioada 23 august 2018-19 decembrie 2019 a ocupat în cadrul Asociaţiei Profesionale Neguvernamentale de Asistenţă Socială ASSOC-SUD-CENTRU funcţia de specialist îmbunătăţire procese – Consultant implementare în cadrul Proiectului ”Iniţiative în politici publice alternative pentru servicii sociale de impact”, cod SMIS 112241/SIPOCA 291.
Din decembrie 2013 şi până în prezent este vicepreşedinte al Sucursalei Teritoriale Vâlcea a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.
O caracterizează curajul, abnegaţia şi dăruirea de sine, permanent fiind preocupată de pregătire teoretică şi practică.
Crede cu tărie în misiunea sa de a da posibilitatea tuturor persoanelor de a se dezvolta la potenţialul lor maxim, de a-şi îmbunătăţi viaţa şi de a preveni eventualele disfuncţii.