1

Programul ceremoniei militare, de la Monumentul Independenței din Râmnicu Vâlcea, cu ocazia Zilei Naționale a României

Instituția Prefectului – județul Vâlcea vă invită să participați, joi 1 Decembrie, la manifestarea dedicată Zilei Naționale a României. Ceremonia militară va avea loc la Monumentul Independenţei din municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Carol I. Programul manifestărilor va fi următorul:

1.      Întâlnirea prefectului judeţului Vâlcea şi a comandantului garnizoanei Râmnicu Vâlcea cu oficialităţile, pe platoul din faţa Instituţiei prefectului: 09.45 – 09.50;

2.      Deplasarea oficialităţilor spre monument: 09.50 – 09.58;

3.      Primirea onorului militar, salutul drapelului de luptă de către prefectul judeţului Vâlcea și comandantul garnizoanei la Statuia Independenţei: 09.58 – 10.00;

4.      Intonarea Imnului Naţional al României: 10.02 – 10.05;

5.      Prezentarea semnificaţiei ceremoniei şi a invitaţilor: 10.05 – 10.10;

6.      Oficierea serviciului religios: 10.10 – 10.20;

7.      Prezentarea alocuţiunilor: Primarul Municipiului Rm. Vâlcea; Preşedintele C.J.; Prefectul judeţului Vâlcea: 10.20 – 10.35;

8.      Festivitatea de depunere de coroane şi jerbe de flori: 10.35 – 10.50;

9.      Constituirea dispozitivului pentru defilare și defilarea gărzii de onoare Str. Carol I: 10.50 – 11.00.




Trei trofee pentru Grupul DIANA în cadrul Premiilor PIAȚA

Grupul DIANA și-a adjudecat trei trofee în cadrul ediției cu numărul XVII a Premiilor PIAȚA – un eveniment de referință pentru industria bunurilor de larg consum, o competiție în care cele mai bune echipe sunt desemnate prin voturile partenerilor de afaceri: retailerii votează pentru atribuirea premiilor destinate producătorilor și distribuitorilor, în timp ce producătorii și distribuitorii votează pentru desemnarea câștigătorilor trofeelor destinate comercianților.

DIANA Abator și Fabrică de Mezeluri a obținut locul I la secțiunea CEL MAI BUN PRODUS NOU, grupa PRODUSE DIN CARNE, cu Deliciul Boierului. Inspirat din tradițiile culinare românești, Deliciul Boierului este o delicatesă gata de savurat, o terină pregătită din carne de porc, atent aleasă, și organe de porc. Produsul, ambalat în caserole cu greutate fixă de 500 de grame, a fost lansat la începutul lunii iunie 2022 și a fost introdus în portofoliu în completarea gamei de Produse Boierești DIANA (Mușchi Boieresc, Ceafă Boierească, Piept Boieresc).

Rețeaua Magazine DIANA a câștigat premiul II la secțiunea CEL MAI BUN CONCEPT DE MAGAZIN, cu DIANA Gourmet și premiul III la secțiunea CREATIVITATE ÎN RETAIL, pentru campania Planeta Animalelor.

„Mulțumim pentru încredere și susținere clienților și partenerilor! Mulțumim întregii echipe grup DIANA!” au transmis reprezentanții grupului Diana.

 




Pe 30 noiembrie se dă startul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului: aprinderea iluminatului festiv, concert cu Nicolae Furdui Iancu și foc de artificii!

În ședința de Consiliu Local din 25 noiembrie s-a aprobat programul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului, grupate sub tradiționalul generic ”Decembrie Magic”. Startul va fi dat de spectacolul ”Spirit Românesc” din 30 noiembrie – sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, care va anima Scuarul Mircea cel Bătrân de la ora 17.00 cu reprezentația ”Noaptea Sfântului Andrei” a Teatrului Municipal ”Ariel” și a Corului Arhiepiscopiei condus de preotul Codruț Scurtu, urmată de un mini-show muzical al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” și de un moment artistic ”Noi suntem români” coordonat de profesoara Mariana Ionescu. La ora 18.00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv, cei mai mici participanți având parte de surprize dulci, iar cei mari – de un pahar de vin fiert. Pe scena din Centrul Civic vor urca apoi Nicolae și Tudor Furdui Iancu, alături de Grupul instrumental ”Crai Nou”, într-un recital extraordinar ce va dura până la ora 19.10 și va fi continuat de o invitație la joc și voie bună adresată de interpreta de muzică populară Maria Ghinea. Punctul final al manifestărilor va fi reprezentat la ora 20.15 de un foc de artificii.

Pe parcursul ultimei luni a acestui an, în Târgul ”Decembrie Magic” din centrul Râmnicului Primăria Municipiului a mai pregătit evenimente deosebite pe 5 decembrie – ”Ajunul lui Moș Nicolae”, 23 decembrie – ”Vine, vine Moș Crăciun” și 31 decembrie – ”Revelion 2023”.




Percheziții în Vâlcea cu privire la aprobarea şi derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene

UPDATE FOTO: Instituția publică unde au loc astăzi perchezițiile în cauza ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, referitoare la aprobarea şi derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene, este Direcția pentru Agricultură Vâlcea. Se pare că sunt vizate trei persoane care lucrează în această instituție.

******

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, referitoare la aprobarea şi derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene.

În cursul zilei de astăzi, 24 noiembrie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează 2 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâlcea, din care una este la sediul unei instituţii publice.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane.

Activităţile sunt desfăşurate în colaborare cu lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâleea, cu sprijinul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.

Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.




Concursul Naţional al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară „VÂLCEA, PLAI DE CÂNT ŞI DOR”

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu anunță Concursul Naţional al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară „VÂLCEA, PLAI DE CÂNT ŞI DOR” care urmează să se desfășoare în perioada 18-19 noiembrie 2022.

”Atenție… se cântă! Pe acest final de an, ne-am propus să organizăm mai multe evenimente culturale, la care să invităm publicul vâlcean.

Un astfel de eveniment urmează să se desfășoare în perioada 18-19 noiembrie 2022.
Este vorba despre Festivalul – Concurs Naţional al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară „VÂLCEA, PLAI DE CÂNT ŞI DOR”, care anul acesta a ajuns la cea de-a VII-a ediție.
Organizat de Școala Populară de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea, instituție aflată în coordonarea Consiliul Județean Vâlcea, festivalul-concurs se adresează tinerilor din România, dornici de afirmare în lumea cântecului popular.

Vă așteptăm să le fiți alături celor 34 de tineri interpreți selectați să evolueze în concursul care se desfășura pe scena Sălii Mari a CJ Vâlcea, vineri, începând cu ora 17.00.

Sâmbătă vă invităm să îi revedeți pe cei mai talentați dintre ei, care vor fi premiați în cadrul Galei Festivalului, care va începe la ora 16.00”, a anunțat Constantin Rădulescu pe pagina sa de Facebook.




FOTO-VIDEO: Serviciul de Pașapoarte funcționează în River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea

Noul sediu al Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Vâlcea a fost inaugurat si va fi deschis publicului începând de luni, 14 noiembrie 2022, de la ora 8.30.

Publicul va putea găsi Serviciul de Pașapoarte la etajul 3 din clădirea RIVER PLAZA MALL, situată pe Calea lui Traian nr. 121, în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Pentru mai multe detalii puteți accesa paginile web: https://vl.prefectura.mai.gov.ro/pasapoarte/ ; https://vl.prefectura.mai.gov.ro/https://vl.prefectura.mai.gov.ro/ și puteți solicita informații și pe e-mailul: pasapoarte@prefecturavalcea.ro




RÂMNICU VÂLCEA: Două evenimente culturale inedite

Vineri, 4 noiembrie 2022, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România îi invită pe iubitorii de artă la două evenimente culturale inedite, organizate în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Ora 17ꓽ00
În Galeriile Cozia Pasaj 1 și 2 va fi inaugurată cea de-a doua ediție a expoziției membrilor filialei locale a UAP din România și a invitaților acestora din țară, intitulată „Desen” și al cărei proiect curatorial a fost inițiat de artista Aurelia Sanda.

Ora 18ꓽ00
În Galeria Artex va avea loc vernisajul expoziției personale de pictură a artistului Răzvan Paul Mihăescu, precedat de un moment muzical, în interpretarea lui Luca Mihăescu (vioară) și Andrei Voinescu (pian).




VÂLCEA: Întâlnire cu tehnologia la… Bibliotecă

Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, în parteneriat cuFundația Progress, organizează joi, 3 noiembrie 2022, între orele 14.00 – 16.00, Târgul de Știință și Tehnologie pentru Copii – Code Kids Fest Vâlcea 2022.

CODEKids Fest Vâlcea 2022 este un eveniment tematic dedicat pasionaților de știință și tehnologie, care își propune să promoveze proiecte din domeniul IT/robotică, realizate de copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, membrii cluburilor CODEKids funcționale în biblioteci publice din județele Vâlcea, Gorj și Hunedoara.

Cu emoții, dar și curaj, copiii din cluburile funcționale în cadrul bibliotecilor publice din Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Pietrari, Tomșani, Bunești, Turceni, Jupânești și Baru sunt gata să le arate invitaților și membrilor juriului proiectele digitale la care au lucrat. Micii coderi sunt încrezători că aceștia sunt doar primii pași în programarea viitorului. De asemenea, vizitatorii Târgului de Știință și Tehnologie pentru Copii vor avea prilejul să participe la ateliere practice susținute de elevi care activează în cluburile de robotică funcționale în cadrul colegiilor Mircea cel Bătrân și Alexandru Lahovari.

„Este cea de-a VI-a ediție a Târgului de Știință, un eveniment tematic organizat de Biblioteca Județeană “AntimIvireanul” Vâlcea în cadrul proiectului “CODE Kids – Programează viitorul comunității tale!” care, ca și cele anterioare, ne oferă prilejul de a face cunoscute publicului proiecte inovative de robotică, programare și tehnologie, realizate în bibliotecile publice. Târgurile de știință au devenit deja o tradiție pentru Biblioteca Județeană Vâlcea și reprezintă nu doar un moment de celebrare a rezultatelor copiilor care au lucrat, în biblioteci, la proiecte digitale și tehnice, ci și un mod de a investi în educație, în viitorul tinerilor” a transmis Remus Grigorescu, manager Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea.

CODE Kids Fest Vâlcea 2022– Târgul de Știință și Tehnologie pentru Copii este subfinanțat de Fundația Progress.

CODE Kids – Programează viitorul comunității tale este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress, în parteneriat cu Simplon România, realizată cu sprijinul bibliotecilor publice din România.

Finanțator proiect: Romanian American Foundation (RAF)

Parteneri naționali: Societe Generale Global Solution Centre, Romania Thoughtworks
Parteneri locali: Bionic Royals, club de robotică al Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea; Brobots Team, club de robotică al Colegiului Național „Alexandru Lahovari” Rm. Vâlcea.

Parteneri media:
TeleviziuneaAntena 3 Vâlcea, Televiziunea VTV, Radio Oltenia Craiova, Curierul de Vâlcea

Persoană de contact:
Nume și funcție: Nicola Alina, șef-serviciu “Informare, Comunicare, Programeși Proiecte”
Adresă de e-mail: alina78mn@yahoo.com
Număr de telefon: 0751622103

Despre CODE Kids
Proiectul ”CODE Kids – Programează viitorul comunității tale” este dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 3500 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în cluburi de programare din 27 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova.




Un singur român a fost invitat la petrecerea lui Elon Musk de la Bran. VEZI CINE!

Actrița Angelina Jolie, co-fondatorii Google Larry Page și Sergey Brin, fondatorul PayPal Peter Thiel, și alți prieteni magnați ai miliardarului Elon Musk au fost invitați la petrecerea privată de Halloween organizată la Bran.

Există un singur român invitat la petrecere.

Este vorba de Ovidiu Toma, fondatorul și CEO-ul CryptoDATA, o companie românească ce a lansat în urmă cu câteva luni aplicația de comunicații criptate Wispr, asemănătoare cu mult mai cunoscutele WhatsApp, Telegram sau Signal. Tot Crypto Data a produs Momentum, prima mașină electrică românească sută la sută.

Ovidiu Toma, ginerele lui Ioan Niculae, s-a afișat de curând alături de Martin Eberhard, co-fondatorul Tesla, o persoană apropiată de Elon Musk.

Ioan Niculae a fost desemnat în mai multe rânduri cel mai bogat român cu o avere estimată la peste un miliard de dolari. El a fost condamnat la pușcărie, iar echipa de fotbal pe care o patrona Astra Giurgiu a falimentat.




Elon Musk, cel mai bogat om din lume, petrecere la Castelul Bran. Angelina Jolie, printre invitați

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, fondatorul Tesla și, de curând, șeful Twitter, va fi în acest weekend în țara noastră. El a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere privată, la care vor lua parte mai mulți miliardari și vedete de la Hollywood.

O parte dintre invitați au ajuns deja de sâmbătă în România, dar Elon Musk va ateriza duminică.

Duminică, de altfel, va avea loc și petrecerea. Castelul a fost închiriat pentru noaptea de duminică spre luni, când americanii sărbătoresc Halloween-ul. Invitații vor ajunge la castel seara, pe întuneric, pentru că nu doresc să fie văzuți.

La petrecerea privată de Halloween organizată de Musk la Castelul Bran au fost invitați actrița Angelina Jolie, fondatorii Google Larry Page și Sergey Brin, fondatorul PayPal Peter Thiel și alți magnați prieteni cu miliardarul, dar și români care sunt prieteni cu invitații lui Musk.