Acest material reprezintă o parabolă. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă pesediștilor sau peneliștilor. Puterea dăunează grav sănătății!
A fost odată ca niciodată, un copil care se plimba printr-un supermarket. Era blond precum cei care pe vremea lui Creangă făceau să apară soarele, însă nu asta era misia lui. Problema puștiului ăsta era că , deși trăia într-o țară puțin industrializată, deci cu o pondere însemnată a ruralului, nu reușea să facă diferența între un pui viu și unul avicolizat. Adică nu vedea că ăluia mort îi lipsesc… PNL. Pardon, penele.
Cred că v-ați dat seama, ca și mine, că reclama cu pricina (pentru că este vorba despre povestea dintr-un spot publicitar) este o proiecție în timp a lui Theodor Stolojan. Problemele lui vizuale datează însă de mai mult timp. Prima dată nu vedea nimic în materie de politică . Asta cel puțin credeam noi, care vedeam în el un tehnocrat pus să gestioneze o situație de criză. Una forțată, ce-i drept, de bâtele de la capătul lămpașelor sosite în grabă la București pentru a-i pedepsi pe intelectualii care că lcau spațiul verde.
Apoi, la capătul tunelului în care și el ne băgase a văzut o luminiță. Prea plăpândă pentru o nație, dar îndestulătoare pentru o familie, luminița de la Banca Mondială a fost urmată de fostul premier, întru ducerea prestigiului expertului român peste granițele țării. La terminarea bateriilor, când beculețul abia mai pâlpâia, tehnocratul și-a tras un pulover și a pus umărul la ridicarea trandafirilor pe fond albastru. A primit baterii noi și a reușit să vâslească până peste Ocean.
Vremea a trecut și efortul neabătut pe calea propășirii capitalismului a început să se facă simțit.
Curând, deși își schimbase culoarea într-un galben mai plin de viață, au apărut și problemele de sănătate. S-a chinuit el cât s-a chinuit, dar într-un final a trebuit să lase locul primului plângă cios al țării, care a și ajuns să-i ducă visul de mărire la bun sfârșit. Ca prin farmec, boala a trecut, cura de cucuvele de la Palatul Cotroceni având efecte cu adevărat miraculoase. Nu însă și dilema avicolă, care, de la zi la zi, a început să fie cât mai chinuitoare. Încercând să-i (s)curme durerea, cei cu PeNeLe l-au exclus din rândul lor, împreună cu profesoara ciripitoare alături de care își făcuse un cuib în partidul cu săgeată.
Sfârșitul aparent al poveștii cu băiatul pentru care un pui viu = un pui mort este unul ușor trist. De atunci bate țara în lung și în lat, alături de foștii cuibăriți, și le explică avântat celor care ar vrea să-l jumulească pe că lin cum greșesc aceia care conduc PeNeLe. Practic, lucrurile se întâmplă cam așa. Întâi, păsăretul intră în vrie După ce un zvon de vizită bântuie județul sau județele. Apoi, cintezoilor li se zbârlesc penele și încep să facă gălăgie. Când taberele sunt bine conturate, păsărelele care și-au lepădat penele pe la cuiburi se adună așteptând să vină stolul din zona caldă a țării. În final, Stolo îi ia unul câte unul, se repede cu fiecare afară și-l aruncă zicând: Zboară, puiule, zboară!
” Dan FLOREA