1

Week-end bogat in accidente de circulatie

        ” La sfârșitul săptămânii trecute, în județul Vâlcea s-au petrecut 4 accidente de circulație grave, în care au fost implicați și șeful Poliției Rutiere Vâlcea, Ilie Voica și un director din cadrul Ministerului Culturii

 

        Șeful Poliției Rutiere, victima unui accident de circulație

 

        Deși pare greu de crezut, în data de 11 mai 2006, șeful poliției Rutiere Vâlcea, Ilie Voica, a fost victima unui accident de circulație. Impactul a avut loc în orașul că limănești, pe sensul de mers Rm. Vâlcea Sibiu. Aflat la volanul autoturismului marca Audi A4, Ilie Voica nu a putut evita coliziunea, deși a încercat, cu autoturismul Opel Vectra, condus de O. Gheorghe din Alba Iulia. Acesta din urmă nu a adaptat viteza la condițiile meteo (timp ploios, carosabil acoperit cu apă, curbă deosebit de periculoasă) și, într-o zonă cu limitare de viteză 40 Km/h, a intrat în derapaj și pierzând controlul mașinii, a pătruns pe contrasens lovind cu partea laterală dreapta autoturismul condus de Ilie Voica. In urma  accidentului, ambele mașini au fost avariate. Conducă tori auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetarea la fața locului a fost efectuată de echipa operativă din cadrul IPJ Vâlcea condusă de adjunctul șefului Inspectoratului, comisar de poliție Marin Florian. Din primele cercetări, nu rezultă vinovăția ofițerului de poliție.

 

        Un director din Ministerul Culturii a că zut în gol de la 5 m

 

        În După amiaza zilei de 11 mai a.c., un director din cadrul Ministerului Culturii a fost victima unui grav accident de circulație, produs în comuna Milcoiu. Aflat la volanul unui Renault Megane, oficialul nu a adaptat viteza la condițiile meteo, carosabilul fiind umed, și într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul volanului, a trecut prin balustrada din tablă, că zând în afara părții carosabile, la o diferență de nivel de 4,5 m, oprindu-se într-un parapet de beton. Șoferul a fost accidentat grav și a fost transportat la Spitalul Floreasca din capitală. În momentul producerii accidentului conducă torul autoturismului, care era singur, nu purta centura de siguranță.

 

        A încercat să evite o că ruță și a ajuns la spital

       

       În încercarea de a evita o că ruță, care a pătruns pe contrasens, o șoferiță de 24 ani din Stefănești, aflată la volanul unei Dacii Logan, s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului național. Accidentul a avut loc în data de 13 mai a.c. în comuna Bunești. Rănită grav, în urma impactului, șoferița a fost transportată la Spitalul Județean Vâlcea, punându-i-se diagnosticul de „dublă fractură gambă stânga”. În timpul conducerii, femeia nu purta centură de siguranță. Celor doi conducă tori de vehicul le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

 

        Motociclist accidentat

        Ziua de 13 mai a.c. i-a purtat ghinion și motociclistului C. ROMAN, de 67 ani, pensionar, din comuna Stoilești. Acesta a ieșit din stația PECO „Tentant” din Olanu, fără să se asigure și să acorde prioritate autoturismului Opel Astra, condus regulamentar de V. Cosmin de 29 ani, din Rm. Vâlcea. Impactul a fost dur și în urma lui a rezultat rănirea gravă a pensionarului. El a ajuns la Spitalul Județean Vâlcea, unde i s-a pus diagnosticul de „fractură ambele membre inferioare”.

Magda Tolea