Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viteza, curba periculoasă şi condiţiile meteo

În data de 30 iulie a.c.,  pe raza comunei  Budești s-a produs un grav accident rutier. Ion M. în vârstă de 48 ani, din comuna Moruglav, județul Olt, șoferul unei societăți comerciale, a lovit o Dacia 1300. În timp ce Ion M. conducea un autotractor cu remorcă , pe direcția Rm. Vâlcea Pitești, într-o curbă periculoasă semnalizată corespunzător, nu  și-a adaptat viteza condițiilor atmosferice și de drum. Remorca autotractorului a intrat pe contrasens și a lovit cu roțile din partea stângă spate autoturismul Dacia 1300, condus de Mihai B., din localitatea Albota, județul Argeș, care circula regulamentar din sens invers. În urma impactului a fost grav rănită soția conducă torului autoturismului Mariana B. și fiica acestuia R.B., în vârstă de 12 ani, pasagere în autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul Floreasca București. Autoturismul a fost avariat în proporție de 60-70 %.