1

Verdict in cazul Gatzel

         Roxana Gatzel va afla dacă joacă sau nu în debutul campionatului și în campania de calificare la europene pe data de 23 august. La această dată se va reuni Comisia de Disciplină a Federației Europene de Handbal, care va analiza contestația depusă de Oltchim. Vă reamintim că centrul chimist și al naționalei feminine a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni și amendată cu 3750 de euro pentru că a semnat și cu gruparea vâlceană și cu nemții de la FC Nurnberg. până în prezent a fost numită comisia ce va judeca acest apel, comisie formată dintr-un israelian, un sloven și un sârb. Data de mai sus, 23 august, reprezintă data limită până când vor putea fi trimise de că tre părți date și informații ce ar ajuta la susținerea cazului. ” Clubul Oltchim și jucă toarea au pregătit până în cel mai mic detaliu apelul, de aceea speranțele în admiterea apelului și modificarea primei decizii sunt foarte mari, nefiind exclus ca jucă toarea să fie declarată nevinovată „, se spune pe site-ul oficial al CS Oltchim (www.clubulsportivoltchim.ro). Interesant este că olteanca nu a putut evolua nici în meciul amical cu FTC Budapesta, informație aflată de Gheorghe Tadici înainte de meciul de la Ohorheiul Secuiesc.

Narcis Stefan