Patru bărbați au prinși de jandarmi pescuind ilegal
Jandarmii le-au confiscat braconierilor uneltele și au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale
În ultima perioadă , Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea a organizat, în colaborare cu Agenția Naționalăde Pescuit și AcvaculturăFiliala Vâlcea, mai multe acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol de pe râul Olt. Pe timpul raziilor, ei au reușit săprindătrei braconieri pescuind ilegal. Astfel, în apropierea Barajului Hidrocentralei de la Băbeni, jandarmii l-au surprins pe Cezar Gheorghe O – 32 de ani, din comuna Ionești, în timp ce băga în apăo setcă monofilament de 60 de metri. Alți doi braconieri, au fost prinși în zona Barajului Hidrocentralei Zăvideni, respectiv în apropiere de Barajul Hidrocentralei Drăgășani. Vasile M. – 35 de ani, din localitatea Orlești și Sorinel M – 35 de ani, din municipiul Drăgășani, foloseau prostovoale pentru a pescui. Jandarmii le-au confiscat uneltele pe loc și au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, care au fost înaintate spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Lasă un comentariu