Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Valceanul Badescu – pe tatami cu marii maestri ai lumii

       ” La stagiul european de pregătire al Federației Internaționale de Arte Marțiale

         În urmă cu ceva vreme, la Exincourt (localitate situată la granița dintre Franța și Elveția) s-a derulat stagiul european de pregătire al Federației Internaționale de Arte Marțiale (IMAF). această organizație este condusă în mod onorific de Yasushiha Togugawa, șeful clanului Togugawa (care a dăinuit peste 300 de ani în istoria Japoniei). Yasushiha Togu­gawa este fiul cel mare al Shogunului Yoshinobu Togu­gawa, unul dintre cei mai mari conducă tori ai Japoniei. Con­ducă torul tehnic și or­ganizatoric al IMAF este Shizuya Sato Hanshi (10 DAN Nihon Jujutsu, 9 DAN Judo).

         Trei români prezenți la Exincourt

         La stagiul european de la Exincourt au participat nume im­portante ale Artelor Marțiale din lume, printre care și vâlceanul Liviu Bădescu, președintele Federației Ro­mâne de Karate și Aiki Goshin-Do. „A fost o manifestare extrem de im­portantă în ve­derea promovării Budo-ului japonez. La Exin­court au ținut seminarii cei mai mari maeștri ai Artelor Marțiale. Mă bucur că am fost invitat la acest im­portant eveniment”, ne-a declarat Bădescu. Alături de președintele FRKAGD, la se­minarul internațional au mai fost prezente Anica Florescu (director de ramură în cadrul IMAF) și Raluca Vlad (centură neagră în cadrul clubului condus de Bădescu).
         Disciplinele care au fost abordate în cadrul acestui stagiu sunt Nihon Jujutsu, Karate-Do, Aikijitsu, Aikido, Iaido, Kendo, Kobudo. Printre participanții „cu nume” ce-au fost prezenți la Exincourt se numără: Ikuo Higuchi Hanshi 9 DAN Karate-Do, Kobudo Kyoshi 7 DAN; Hidetoshi Iwasa Iaido Kioshi 8 DAN, Kendo Renshi 6 DAN; Shingi Tsutsui Aikido Kyoshi 8 DAN, Iaido 7 DAN; Hans Rauscher director IMAF Europa, Karate-Do 8 DAN Hanshi, Iaido Kyosi 7 DAN, Kobudo 7 DAN; John Gage Nihon Jujutsu 6 DAN, Judo Renshi 4 DAN.

         Chemați la Congresul mondial din Japonia

         Despre manifestarea de la Exincourt ne-a spus câteva cuvinte tânăra Raluca Vlad, care a avut onoarea să lucreze și să se fotografieze alături de marele Shizuya Sato. „A fost un seminar foarte interesant, dar și foarte solicitant, deoa­rece s-a lucrat foarte mult, chiar și câte 8 ore pe zi. Sensei Bădescu a reușit să im­presioneze asis­tența, fiind felicitat de Hanshi Shizuya Sato”, ne-a declarat Raluca Vlad. În acest context, cei doi au fost invitați la Congresul mondial al IMAF de la Tokyo, ce se va derula în luna aprilie a anului viitor.
         În finalul discuției, l-am pro­vocat pe sensei Bădescu să ne dezvăluie câteva detalii despre metoda Goshin-Do, o lege a vieții. „Prima lege a naturii este aceea a autoprotecției. Aceas­ta nu înseamnă că individul trebuie să-și apere propria viață cu prețul vieții altuia. Legea vieții acționează spre a menține și proteja acest dar dumnezeiesc și, la rândul tău, prin tot ceea ce faci, trebuie să fii în deplină armonie cu acest principiu și cu tot ceea ce te înconjoară. Acesta este se­cretul maeștrilor de karate și aiki goshin-do. Ei consideră că aproape tot ceea ce ni se întâmplă în viață reprezintă un act de inițiere în goshin-do, care reprezintă o metodă aflată la intersecția dintre formele cor­porale de luptă și cele psihice. Atunci când ești supus unei agresiuni riști să încalci principiul despre care vorbeam anterior. Ai următoarele po­sibilități de a te opune unui adversar: fie controlându-l, fie dominându-l, fie distrugându-l, acest ultim caz fiind cel mai regretabil. Prima posibilitate este cea mai evoluată și ea nu poate crea mari neplăceri agresorilor tăi, însă aplicarea ei necesită cunoștințe apro­fundate despre luptă. Prin control înțelegem reglarea intensității atacului lansat cu „kime”, astfel încât șocul produs punctelor vitale ale adversarului să nu-i cauzeze acestuia moartea. Pentru a te descurca precis într-o luptă reală și pentru a fi în acord cu principiul protejării vieții trebuie să-ți perfecționezi continuu capacitatea de control, atât a mișcă rilor proprii cât și capa­citatea de percepere a atacu­rilor adverse. Trebuie să devii, de asemenea, capabil să con­știen­tizezi eficacitatea lo­vitu­rilor date, în cazul unei lupte reale, sau să recunoști eficien­ța potențială a loviturilor con­trolate ale adversarului (su­ficiența sau insuficiența forței etc.), în cazul unei lupte de antrenament. țineți minte că , mai presus de controlul in­tensității loviturilor, metoda goshin-do presupune un ac­centuat control al situațiilor conflictuale. Acestea sunt cele care, stăpânite corespunzător, fac ca lupta să nu mai aibă loc”, a conchis Bădescu.

Narcis Stefan