Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Urechistii detractori

          Am visat în ’90 că lumea cu inechitățile de atunci se va schimba, fără să pot prevedea în ce sens. Înainte aveam asigurate sănătatea și dreptul la învățătură. Iliescu a câștigat în „˜92 cu acestea. Și atunci mi se păreau normale, ca un drept câștigat. Am crezut în oamenii care aveau să-și asume un rol politic. Am crezut și în Năstase și mi-aș fi dorit pentru exemplul meu de viață, ca el, măcar el, în grămada de inculți și rău intenționați să nu-mi distrugă speranța. Nu m-am implicat în politică și n-am avut simpatii. Nu-mi plăcea să-mi leg viața de ceva atât de instabil. În februarie 1990, avusesem experiența alegerii directorilor de că tre „oamenii muncii”, manageri care, deși buni profesioniști, au avut mai puține voturi sau cu câteva voturi mai multe decât portarul întreprinderii conduse de ei până atunci.

          Aveam normele mele, valorile mele, și-n această lume încercam să-mi duc zilele într-un iluzoriu sistem de valori. Îmi amintesc de toți neaveniții care s-au perindat la conducerea destinelor noastre economice, politice și administrative locale sau județene, din perioada 1990 și până acum.  Suspiciosul din mine și-a investit întreaga simpatie în mai toate persoanele care se evidențiaseră din gloata de analfabeți și impostori.

          Mulți sunt aceia care mi-au desființat sistemul de valori și de speranțe. Și am crezut și am sperat. Mă miră că După atâta timp vâlceanul încă mai doarme. „Deșteaptă-te române” zice imnul nostru, însă … degeaba. Singurul lucru la care se pricepe din plin un român, m-am convins de asta cam de multișor, este înjurătura. Și delațiunea. Înjurătura – izvorând din străfundurile sau întunecimile sufletului unor oameni care zi de zi sunt din ce în ce mai frustrați într-o țară care nu-ți oferă nimic: nici măcar speranța. Delațiunea conturată din lașitatea sufletului negru al animalului din om. Așa că se mai refulează unii dintre ei în înjurături.

          Nici nu mai contează la adresa cui, contează refularea. Sigur că politicienii sunt corupți, marea lor majoritate, sigur că multe dintre averile celor mai bogați oameni din România nu sunt făcute tocmai legal, sunt și excepții, sigur că sunt și ziariști care nu prea înțeleg ce înseamnă un om de presă și se transformă , de dragul banilor, în niște mercenari abjecți, însă , sincer să fiu, m-am cam săturat să tot aud înjurături peste tot, la adresa tuturor.

          Citesc mai toate ziarele naționale (din cele locale desfid fițuicile tipărite în 500 de exemplare: puțin tipăresc, puțin fac!) și același fenomen este prezent peste tot: înjurături la adresa tuturor. Și acuzații la tot pasul. Am încercat să nu cred în acuzații, ca fanaticul galeriilor sportive. Lumea s-a întors cu fundu-n sus. Am întâlnit un om ce a avut funcții importante în municipiul Rm. Vâlcea, în perioada socialismului biruitor la orașe și sate.

          Tânăr fiind, omul acela mi-a etalat primele elemente ale valorilor morale. A fost și este Sorin Zamfirescu. Omul pe care m-am supărat de mii de ori, fără să știe și tot de atâtea ori i-am cerut, în gând, scuze, eu fiind cel care nu-i înțelegeam, uneori, acțiunile publice. Acum, el este marginalizat, lăsându-i-se, controlat, o aparentă prezență politică . Este de necrezut cât de mici sunt astăzi șefii politici Față de omul care din inginer șef, specialist în construcții, a ajuns primarul municipiului Rm. Vâlcea și a deschis pârtia dezvoltării moderne a municipiului, având puterea să discute cu patos și credință despre cinste, omenie și demnitate. Uneori, șefii liberali la care mă refer, comparativ cu comuniștii alungați, sunt declasați și mai mult inculți ca ei. Dar uite că mai sunt. Ceilalți, nu mai sunt.

          După aristocratul Sorin Zamfirescu, a venit în fruntea orașului de la poalele Capelei un alt primar, unul popular și, apoi, primarul mult așteptat de încercata noastră urbe: inginerul Mircea Gutău. Rezultatele sale, După numai doi ani de mandat, au speriat sforarii, mediocrii, pasionalii și frustrații. De teamă că nu vor mai pune mâna pe oraș vreo trei legislaturi, idioții l-au reclamat la DNA și, apoi, cu ajutorul unei cozi de topor, i-au înscenat o pretinsă luare de mită. Ceea ce i-a făcut DNA-ul primarului nostru de succes, fără probe, doar pe bază de prezumții, de silogisme false și mai mult ca sigur dintr-o comandă politică , este până la urmă un test prin care s-a verificat dacă poate fi doborât un politician de statura acestuia, pentru a satisface vendeta Frâncului și pentru ca să dea bine la Bruxelles.

          Investigația procurorilor, făcută pe bani publici grei, s-a că znit să demonstreze că ciudatul om de afaceri Crinu Popescu l-a mituit pe Mircia al Râmnicului pentru ca acesta să primească o autorizație de construire nu mai știm pe unde, necerută și nejustificată cu documente înregistrate oficial. Deci zeghea ar trebui să o poarte procurorii care au inventat acest dosar de mită, un „test” penibil, rușinos pentru Justiția pupezei cu breton și coadă de iapă… De fapt, o mârșăvie, nu un test ! Dar până la urmă s-a făcut dreptate. Edilii noștri sunt liberi. Cum liberi sunt și provocatorii, dar și potăile din presă, interfața complotiștilor din umbră. Stau După colț și-și ling rănile, gândind contraatacul, iar potăile înjură. Toți mor de necaz că doi oameni nevinovați au venit acasă de la pușcă rie.

          că Dumnezeu a fost cu ei. Ura personală e un sentiment negativ și chiar corosiv pentru cei care o nutresc. Procesul continuă, cu inculpații în stare de libertate. Obiectiv vorbind, se poate găsi oricând un judecă tor care să răspundă la comanda politică și, deci, pericolul, încă , nu a trecut. Sunt sigur că România va plăti din greu la CEDO apetitul găsirii unui „corupt mare” și pedepsirii lui fără dovezi. Și nu pot decât să mă amuz că prin acest proces s-a terminat cu marea corupție. Între timp, cei foarte bogați și-au triplat averile, iar săracii au petrecut mai mult timp la TV urmărind pasionați „lupta în direct cu corupția”

          Prin anii ’50, o formație de muzică populară românească a concertat în Europa, unde a avut mare succes. Într-una din seri, s-a stins lumina în timpul concertului, ceea ce nu i-a tulburat defel pe muzicanții români, care și-au continuat interpretarea la fel de meșteșugit. Cronicile de a doua zi au fost entuziaste – românii fuseseră pur și simplu magnifici, reușind să nu întrerupă concertul deși nu mai vedeau partiturile. De fapt, muzicanții noștri nu știau portativul așa că le puteai pune orice partitură, ei tot ceea ce știau cântau. Așa și în cazul Gutău Dicu. Degeaba spun patru instanțe de judecată că nu sunt probe ale vinovăției acuzaților. Procurorii DNA și detractorii vâlceni cântă fără partitură.

Romeo Popescu