Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ultimul cartuș din 2007

Handbal feminin, Liga Națională

” Oltchim joacă sâmbătăcu HC Zalău în avampremiera etapei a X-a

 

Oltchim Râmnicu Vâlcea joacă sâmbătă, de la ora 11.00, ultima partidăoficialăa anului 2007, la Zalău, contra formației locale. Meciul va conta pentru etapa a X-a a Ligii Naționale, restul partidelor urmând săaibăloc pe 3 ianuarie 2008. Dacă acum câțiva ani întâlnirea dintre zălăuance și oltence era un adevărat derbi al campionatului, de această datăOltchim nu va avea probleme în obținerea unei noi victorii. Pentru Adina Meiroșu și compania va fi ultima verificare înainte de partida cu Viborg, din Liga Campionilor care va avea loc în Danemarca, pe 2 ianuarie. Meciul va fi arbitrat de mureșenii Claudiu Belean și Corneliu David. Gheorghe Tadici a decis sămenajeze trei dintre piesele de bazăale echipei. Astfel, Valeria Motogna, Luminița Huțupan Dinu și Ionela Gâlcă Stanca nu vor face deplasarea nici la Zalu și nici în Nordul Europei, ele urmând săfie odihnite. Miza cea mai mare a debutului anului 2008 va fi derbiul Ligii Naționale, dintre Rulmentul Urban și Oltchim, din 8 ianuarie.

 

„Ne poate fluiera oricine”

 

Oficialii Federației Române de Handbal au o misiune dificilăîn delegarea arbitrilor care vor oficia la pertida de la Brașov, având în vedere că în mare parte se va juca soarta titlului național din acest sezon. Existăși varianta aducerii unor stranieri, așa cum s-a întâmplat în ultimele două sezoane. Gruparea chimistă, prin vocea vicepreședintelui Petre Berbecaru, declarăcă nu este foarte interesatăde numele arbitrilor. „Din partea noastrăne poate fluiera orice brigadădin lume, singura condiție este ca arbitrii săștie regulamentul”, spune „Nea Petrică .”

 

Cu două echipe în Liga Campionilor

 

Din sezonul viitor, handbalul feminin românesc va avea două reprezentante în cea mai puternică competiție Europeană : Liga Campionilor. Rezultatele excelente înregistrate de Oltchim, câștigarea Cupei Cupelor, a Supercupei Europei și accederea în grupele ligii, au crescut coeficientul european al României. astfel, vâlcencele sunt sigure de o nouăprezențăîn Liga Campionilor, în sezonul 2008-2009, cea de-a doua candidatăcertăfiind Rulmentul Urban Brașov, a doua clasatăîn ierarhia internă.

 

Programul etapei:

 

Tomis Constața – Oțelul Galați

Rapid București – Cetate Deva

HCM Roman – Dunărea Brăila

Universitatea Cluj – Astral Buzău

HC Zalău – Oltchim

Urban Brașov – HC Baia Mare

CSM Sf. Gheorghe va sta.

 

Ionela Târlea rămâne sueperstițioasă

 

Atleta vâlceană , Ionela Târlea, rămâne superstițioasăși refuzăsă-și dezvăluie planurile pentru anul viitor. „2007 nu a fost așa cum îmi doream eu dar a fost un an mai bun decât 2006. știu foarte bine ce am de făcut în anul viitor, am planuri binestabilite dar, din superstiție, refuz săle dezvălui. Important este săfiu sănătoasă, săpot duce la îndeplinire aceste planuri. „, spune Ionela.

 

Motogna, de două ori sărbătorită

 

Handbalista chimistă, Valeria Motogna, și-a serbat ziua de naștere, la împlinirea a 28 de ani, cu o zi înainte de finalele Campionatului Mondial din Franța. Cea mai constantăjucă toare a României de la mondialele franceze a avut parte de o mică petrecere la Paris dar și de o alta la întoarcerea la Râmnicu Vâlcea, alături de colegele sale de la Oltchim care i-au dăruit bijuterii din aur.

Vădineanu, mulțumităde debutul la mondiale

 

Chimista Clara Vădineanu, aflatăla primul său turneu final, este mulțumităde prestația României din Franța: „Cea mai puternică formație mi s-a părut Rusia, au handbaliste puternice, mi-a fost greu în apărare contra lor. Pentru mine a fost primul turneu final dar sper sănu măopresc aici. Voi munci pentru a fi selecționatăși la viitoarele acțiuni ale naționalei și sădea Dumnezeu săo ajung pe Steluța Luca la numărul de prezențe. Una peste alta se putea mai bine pentru noi dar și locul IV în lume e ceva. „