În mediile urbane, circulă o glumă care spune că un bătrân care a decedat, odată ajuns în iad, a cerut să fie repartizat, ca supraveghetor, la cazanul 234. Întrebat de ce preferă acest cazan, el a răspuns că acesta este cazanul politicienilor și că acolo, practic, nu are nimic de făcut. Se poate odihni, pentru că , de vrea un politician să iasă afară, nu mai trebuie să-i el dea una în cap. Ceilalți din cazan, îl trag înapoi. Cam acesta este tabloul politicienilor români, în momentul de Față . Sfera politică din România colcă ie de politicieni a că ror grijă principală nu este țara ci mișcă rile adversarilor și prietenilor politici pe care, ca și în gluma de mai sus, nu fac decât să-i tragă înapoi în mocirla sistemului politic creat de ei însă și. În acest vacarm diabolic, președintele țării are rolul de țintă preferată. Cu el se bat ziariștii, formatori de opinii politice care vânează orice cuvânt sau expresie prezidențială pentru a o interpreta. Chiar dacă președintele s-ar exprima invers, ei ar face același lucru. Cu Traian Băsescu se bat politicienii din opoziție ce văd în președinte, chiar când acesta tușește, că a încă lcat Constituția, că vrea partid prezidențial, că introduce dictatură etc. Cu el se bat prietenii politici, pe care el însă și i-a adus la putere, care își explică insuccesele (și chiar dezastrul lor iminent) prin acțiunea diabolică a președintelui. De fapt, prostia multora este malignă. De ce nu am avea un partid prezidențial, când în toate țările președintele este emanația unui partid și se sprijină reciproc cu acest partid?
Minciuna instituționalizată, a situării președintelui, în fapt, deasupra partidelor, este atât de mare încât a fost special făcută pentru a învinovăți orice președinte (cum a fost și Ion Iliescu, Emil Constantinescu și vor fi și alții învinovățiți, în viitor). Încă lcarea Constituției este iarăși o generalitate care poate fi întoarsă pe toate părțile. Ea cuprinde doar principii generale care se aplică în cadrul anumitor interpretări, în legile țării. Este foarte ușor să spui că este sau nu încă lcată Constituția. Pentru constatarea acestei stări există chiar o instituție -Curtea Constituțională – care, cu tot subiectivismul uman, este menită de a decide constituționalitatea și doar ea trebuie să se pronunțe. Sistemul anti-corupție creat la noi, sub imboldul președintelui Băsescu, aduce noi acuzații anti-prezidențiale. Toți demnitarii, oligarhii judecați sau arestați, strigă cu voce tare despre persecuție politică . Adică , a fura este dreptul lor, a fi pedepsiți, este uneltirea lui Băsescu! Diferite conduceri de partide s-au arătat a fi fără har. Au ajuns la fundul sondajelor. Altele sunt aproape de a intra în neant. În această situație, cel mai simplu de explicat este acțiunea diabolică a președintelui „păpușar”. Nu politica lor este defectuoasă, nu opinia publică îi ejectează, ci dintr-un laborator de la Cotroceni se decide asta. În acest timp, sondajele plasează pe primul loc încrederea în președinte.
Să fie atât de prost poporul român încât să nu vadă ce președinte rău are? Sau lucrurile stau exact invers: președintele jucă tor exprimă doleanțele poporului, iar unii politicieni nu mai corespund și trebuie să lase locul liber? Campania declanșată de ziarul Cotidianul, intitulată Generația Expirată, nu este chiar o aberație și cred că se referă la clasa politică . Nu vârsta face pe un politician să fie expirat, ci așa zisa lui politică ce este expirată. Oare nu observăm acest lucru (și azi) la PNL, PC, PSD etc care se străduiesc să bareze progresul politicii românești ce acum se emancipează împotriva politicianismului, demagogiei și corupției? Marți, 12 decembrie s-au împlinit doi ani de la preluarea funcției de președinte al Republicii de Traian Băsescu. Rememorarea activității sale publice mi-a determinat concluziile expuse mai sus, evidențiind similitudinea cu experiența istorică ce a demonstrat că trecerea de la tiranie la democrație se face prin două faze intermediare: aristocrația și oligarhia. Știm cu toții că , aristocrație nu a existat, în ultimii 61 de ani, în România. Comuniștii și Ceaușescu au creat o industrie de secolul 19, pentru a avea o clasă muncitoare de același tip, pentru a distruge aristocrația și intelectualitatea veritabilă a țării. Oligarhia post decembristă o simțeam cu toții dar a fost evidențiată numai de Traian Băsescu și împotriva ei acesta a declanșat un scandal național. Este inutil să mai amintesc despre „petro-liberali”, pentru că atunci gândul tuturor zboară la Patriciu, Tăriceanu, Crin Antonescu, Puiu Hașotti sau Ludovic Orban, cei mai vehemenți constatatori ai Președintelui jucă tor.
De acum, avem un conducă tor care vrea să fie pedepsiți toți aceia din cauza că rora poporul a avut de suferit în regimul tiranic anterior și După schimbarea acestuia. Vrea să fie limitată corupția și, apoi, de se va putea, eradicată. Voință există, numai că , După cum gândesc eu, Constituția nu este adecvată. Au avut grijă social democrații lui Iliescu ca aceasta să nu fie completă și corespunzătoare. Constituția de acum trebuie să fie înlocuită cu una nouă, pentru a se putea distruge corupția cu adevărat. Eliminarea ei necesită legi radical diferite de cele care se pot face respectând Constituția existentă, pentru că noile legi care să distrugă corupția ar fi neconstituționale. Aicea-i nodul gordian. Precum sărmanul prinț al Danemarcei care își punea întrebări existențiale ținând craniul lui Yorick în mână, tot așa și politicienii opoziției de acum, că zuți într-o cruntă dilemă, ne demonstrează că locul craniului este luat de persoana lui Traian Băsescu. Poate să plouă cu broaște, poate să vină un nou Cernobâl, putem să ne zgâlțâim mai abitir ca în 4 martie 1977, nimic nu este mai important pentru neputincioșii parlamentari sau politicieni din întregul spectru politic național ca un atac lansat contra locatarului din Dealul Cotrocenilor.
Cu o obstinație demnă de o cauză mai bună, suntem bombardați aproape zilnic cu tot soiul de considerații pe marginea acestui subiect. Drama existenței opozanților este existența lui Traian Basescu.
Romeo Popescu