Pentru echipa de handbal feminin Oltchim,
În cadrul Ligii Naționale de handbal feminin s-au derulat, zilele trecute, meciurile din runda cu numărul 15. Deși, la prima vedere, se părea că fetele de la Oltchim Rm. Vâlcea vor avea multe emoții în deplasarea de la Buzău, realitatea din teren a fost alta. Astfel, fetele antrenate de Gheoeghe Tadici au dominat clar meciul cu Astral, impunându-se la 12 goluri diferență, scor 38 – 26. În acest timp, „urmăritoarele” de la Brașov au câștigat fărăprea mari probleme meciul de pe teren propriu cu Oțelul Galați.
Cel mai disputat joc al rundei s-a derulat la Deva, unde Cetate din localitate a terminat la egalitate în compania moldovencelor de la HCM Roman. În fine, cea mai mare diferențăde scor din cadrul acestei etape s-a înregistrat la Brăila, unde formația localăa spulberat „lanterna roșie” din Tg. Mureș.
Rezultatele etapei: HC Zalău – HCM Baia Mare 21 – 29, Rulmentul Brașov – Oțelul Galați 22 – 16, Cetate Deva – HCM Roman 23 – 23, Astral Buzău – Oltchim Rm. Vâlcea 26 – 38, Tomis Constanța – Rapid București 27 – 22, Dunărea Brăila – Universitatea Timișoara 49 – 15, „U” Jolidon Cluj – Mureșul Tg. Mureș 34 – 21.
Clasament
1. Oltchim Rm. Vâlcea 15 15 0 0 535-333 30p
2. Rulmentul Brașov 15 13 0 2 424-327 26p
3. „U” Jolidon Cluj 15 12 0 3 440-382 24p
4. Dunărea Brăila 15 9 1 5 429-381 19p
5. Tomis Constanța 15 9 1 5 367-375 19p
6. Astral Buzău 15 8 0 7 425-394 16p
7. HCM Baia Mare 15 8 0 7 389-372 16p
8. HCM Roman 15 7 1 7 393-419 15p
9. Cetate Deva 15 6 2 7 370-372 14p
10.Oțelul Galați 15 6 0 9 359-366 12p
11.Rapid București 15 4 0 11 376-419 8p
12.HC Zalău 15 3 2 10 348-399 8p
13.Univ. Timișoara 15 1 1 13 363-534 3p
14.Mureșul Tg. Mureș 15 0 0 15 349-494 0pNarcis Stefan
Lasă un comentariu