Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Suntem condamnati la optimism

 

      Existăîn istoria recentăa Europei personaje politice paradoxale și, situația de acum din țară , îmi amintește de două exemple în acest sens. Primul este PETAIN, iar al doilea este Janos KADAR. Primul a fost erou național decă zut în trădător al nației franceze. Celalalt a fost trădător, ajuns cel mai popular lider comunist maghiar. Ciudat. însă nimeni, din țara lor, nimeni dintre semenii lor, nu le-a cerut socotealăpentru ceea ce au făcut. Doar străinii și, în special, evreii bolșevici, le-au murdărit imaginea publică . În sufletul concetățenilor lor, amintirea a rămas intactă, nu le-a fost jucatăbiografia la ruleta rusească , ca pe la noi. La noi, paradoxul post-decembrist a constat în faptul că Silviu Brucan (un fost bolșevic, exterminator – cu nevastă-sa Sidorovici cu tot și cu toți co-religionarii lor care au condus si au trădat România, După 1944 – Pauker, Bodnăraș, Patilineț și alții ce au dezertat din armata românăși au fugit la ruși) a ajuns săne dea lecții de morală, prevestind viitorul, fiind apreciat, pentru asta, ca un mare democrat. Iar, ca și în cazurile prezentate mai sus, toată lumea l-a acceptat. Nu am nimic cu evreii. Îi apreciez, dar nu pot uita că bolșevismul a fost creat de evrei. Elitiștii și istoricii țării, de teamă, evităsubiectul și nu confirmăcu toată gura acest adevăr. Nu înțeleg de ce nu ni se spune că din Comitetul revoluționar a lui Lenin doar unul era rus și altul neamț, restul erau evrei. De ce nu ni se spune că simbolul comunismului este iudeo mason, steluța în cinci colțuri, iar secera și ciocanul sunt semne masonice premergătoare lojelor masonice de pe timpul breslelor meșteșugărești? De ce nu ni se spune că prima Internaționalăcomunistăs-a ținut în sediul lojei masonice engleze? 

      De-alungul timpului, evreii ne-au dat cu tifla. Așa au făcut și în Germania. I-au trădat pe germani si i-au dus la faliment cu un Hitler condus de metresa lui evreică . Câți evrei au murit în război și câți au murit de la alte nații, de acestora din urmănu merităsăle fie pomenite numele? Cine a făcut jaful armat la Banca Naționalăa României, în anii Î50? Frații Ioanid – care erau evrei și banii trebuiau sa ajungăla co-religionarii lor din Israel. Românii interesați, cozi de topor, perverși și plătiți, au falsificat istoria țării și După 1989 au ieșit cu un așa zis curaj la rampa publică ca săne îndoctrineze și săne lumineze mai mult decât până atunci. Politologul Silviu Brucan, s-a născut în București, cu numele de Saul Bruckner. În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul „Scînteia”, de unde a cerut  condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru. După cum recunoștea, în urmăcu 50 de ani, pe când el era gâdele democrației românești, furia bolșevică de import se revărsa devastatoare asupra tuturor elitelor țării, atât de la orașe, cât și de la sate. Era azvârlităîn închisori și decimatăcrema societății, de la conducă tori de partide, scriitori, preoți și ofițeri ai Armatei române, până la țărani înstăriți ori fruntași ai satelor. Reluând, parcă , la indigou, vechile practici, jocurile politice urâte ale momentului tind săpregătească aplicarea acelorași practici, conducând la discreditarea – păguboasăpentru toți – a brumei de elite intelectuale ce încearcă săse închege de vreo câțiva ani, în țară . Istoria pare săse repete Acum, exista câțiva indivizi care se dau drept stâlpi ai elitei intelectuale, ce în anii Î80, din comuniști timizi s-au transformat în dizidenți și După 1989 au format o parte a societății civile. Șmecherii se bagăpeste tot, manevreazăcum vor societatea civilă, ba, au mai ajuns și în CNSAS, cu sprijinul unor politicieni liberali (preponderent) sau democrați. Vorbesc de Pleșu, Patapievici și Dinescu. Ăștia nu au nici un fel de experiențăîn domeniul siguranței statului, n-au capacitatea de a fi obiectivi, dar s-au băgat acolo tocmai pentru a-și acoperi trecutul și prietenii care îi știu. Iar pe de altăparte, cu zel deosebit, fac pe demascatorii, pentru salariile grase primite. Ei nici n-aveau voie săfacă parte din Colegiu, pentru că Pleșu și Dinescu au fost membri ai Partidului Comunist.

      Dacă Dinescu n-a scris scrisori lui Ceaușescu, în schimb, în 1982 Pleșu se ruga cu pălăria în mânăși cu lacrimile în ochi de Ceaușescu sănu-l dea afarădin Partid, iar După Revoluție, când cu înființarea CNSAS-ului, în 1999, se bătea cu pumnul în piept că a fost dat afarădin partid. Aiurea! Sunt niște atitudini, care nu pot săstârnească decât zâmbete. Ce surprinde, însă , este faptul că în ultimul timp tot mai mulți membri ai Grupului pentru Dialog Social, înființat încă din primele săptămâni de După Revoluția Română, au fost deconspirați ca informatori ai Securității. Totuși, de ce doar în ultimul timp au apărut aceste dosare? Se știa de mai multăvreme de ele, însă elitiștii din CNSAS s-au acoperit unii pe alții. Acțiunea cu deconspirările, extrem de agitată, care se desfășoarăacum în societatea românească , mi se pare foarte periculoasăpentru Partidul Liberal, despre care am convingerea că va împărtăși soarta Partidului Național Îărănesc. După cum o aratăsondajele și studiile făcute la temă, opinia publică nu-i chiar atât de sensibilăpe cât s-a dorit de unii, la chestia cu dosarele securității, nu agreeazăasemenea idioțenii. Nu dorește săse mai răscolească trecutul, ca prin anii „˜50, iar Partidul Național Liberal este un promotor al acestei deconspirări. În plus, liberalii s-au legat de anumite categorii profesionale care, vor avea grijăde el, când va fi momentul: de preoți, de jurnaliști si, acum, de oamenii de cultură. Este absolut absurd ca un ministru al culturii să-i considere borfași pe oamenii de artă, în masăși săcearăsăfie verificați.

      Liberalii vor plăti pentru toata chestiunea asta! Totul nu este altceva decât o diversiune făcutăca sănu se vadăcă treburile în țară merg rău. Când un parlamentar remarcă faptul că , dacă ar fi fost un simplu inginer și nu demnitar al țării, nimeni nu s-ar fi interesat de dosarul său la securitate, el punea, cu sau fărăintenție, punctul pe un „ži” mult prea ignorat în vremea din urma. Este vorba de faptul că , în devălmășia prin care au fost deconspirate până acum numele câtorva foști informatori ai securității, opinia publică s-a concentrat (ajutatăcu sârg de mass-media) doar asupra acelor nume foarte cunoscute în viața publică românească . Or, într-o atare împrejurare, în ciuda scopului declarat, acela referitor la asanarea moralăa societății, întreaga operațiune riscă săcadăîn desuetitudine.

      Fărăa că dea în buimaca disperare a multora, conform că rora majoritatea românilor ar fi colaborat, într-un fel sau altul, cu securitatea, e cazul săprecizez, totuși, că securitatea și-a racolat informatorii nu doar din rândul elitelor intelectuale (așa cum par săsugereze ultimele deconspirări), dar și din mediile funcționărești și muncitorești, unde vorbirea pe la spate a colegului de birou ori a vecinului de mahala nu este deloc o practică neobișnuită. Or, despre toți aceștia nimeni nu vorbește nimic! Mi se va răspunde că funcționărimea și lumpenul nu fac, prin lege, obiectul deconspirărilor de că tre CNSAS; că acesta trebuie săse ocupe de politicieni sau de cei ce ocupăfuncții publice importante. De ce apar, atunci, pe listele trimise la CNSAS, preoți, scriitori, profesori universitari, jurnaliști, sportivi? Și nu nume oricare, ci nume cunoscute ale vieții publice românești! (va urma)

      NB – Numai societatea românească nu dădreptul la reabilitare, ca în Franța și în Ungaria. Nimeni nu vrea săcreadăîn schimbare, refuzând inexplicabil dreptul a la doua șansă. La noi, liberalii forțeazănota ca oamenii săfie stigmatizați pe viață. E ca și cum ai spune: ai greșit, te poți sinucide, pentru că nimeni nu te va ierta niciodată. Dar Mona Muscă și toți cei greșiți ca ea, vor renaște curând

Romeo Popescu