Desecretizarea dosarelor securității produce adevărate execuții mediatice, dar și proliferarea unor istorii mai mult sau mai puțin fanteziste. Nu trece o zi sănu auzim tot felul de tâmpenii debitate de frustrații societății vâlcene, cu referire la colaborarea unui sau altuia dintre concetățenii noștri cu Securitatea. Mulți din cei care își dau cu părerea nu au văzut în viața lor un dosar de securitate, sau poate și-au văzut propriul dosar, și acela selectat în așa fel încât săi se dea omului ce vrea săvadă. Multe informații sunt parțiale, incomplete sau eronate. Trăim în ultima vreme o stare de isterie generalizată, o adevăratăîntrecere socialistăde dat în gât pe unul sau pe altul. Iar surprizele nu vor înceta săapară, în fiecare zi. În politică nimic nu mai este întâmplător, totul este pregătit cu mare grijăîn laboratoarele mafiei internaționale. „Dosariada” care agităacum scena politică , alimenteazăscandalurile din care trăiește presa și deturneazăatenția opiniei publice de la problemele esențiale, nu este decât o nouăetapăa „conspirării deconspirării”. Ea este programatăsăcorespundăunor exigențe pe care România trebuie săle satisfacă înainte de scadența atât de febril așteptatăa primirii ei în Uniunea Europeană . Deconspirarea nu mai face altceva decât săabatăatenția acestei mari majorități de la repararea abuzurilor făcute de această nouăburghezie și sponsorii lor care i-au ajutat săajungăla putere. Prea multăură, răutate și lipsăde demnitate.
Prea multăgrijăFață de interese personale și de grup. Prea puținăgrijăFață de nevoile țării și de respect Față de alegători. În acest context, cu părere de rău, văd cum două partide cu suport electoral (PNL și PSD) sunt pe cale de dispariție din cauza conflictelor interne desfășurate în văzul tuturor pătimașe și iraționale. Comuniștii vor astăzi democrație, dar cu condiția să rămână la putere. Și ei vor economie de piață, dar cu condiția ca ei săfie patronii. Trebuie săștim că aceasta este o practică , care se bazeazăpe lipsa de interes a majorității populației în propria ei soartă, lipsăcare o realizeazăprea târziu, și nici atunci când i-a ajuns cuțitul la os. Aceasta este noua burghezie creatăde comunism, care este mai agresivădecât vechea burghezie creatăprin muncă și educație, nu prin furt și trădare. Societatea românească este și astăzi împărțităîn două tabere ireconciliabil opuse de interese și solidarități incompatibile: marea masăa victimelor comunismului și oligarhia beneficiarilor acestuia. A făcut „poliție politică „ oricine a contribuit la crearea și întreținerea acestei dihotomii, care este efectul terorii – nu numai polițiste ci și ideologice. „Poliție politică „ este un eufemism inventat După 1989 de analiștii politici proveniți din fosta tabărăcomunistăa țării, cu dublăintenție de a atenua amintirea terorii, ca principalăcaracteristică a totalitarismului marxist, și de a fixa asupra Securității resentimentele populației Față de sistemul comunist. „Poliție politică „ au făcut toți cei care, într-un fel sau altul, au făcut parte din sistemul comunist, fărăexcepție.
Din convingere – beneficiarii lui, comuniștii motivați „de lupta de clasă”; prin vocație – membrii aparatului terorist-represiv, în frunte cu Securitatea și Procuratura; din lichelism și lașitate – profitorii, care au aderat la sistem din interes. Toți au făcut poliție politică , cu roluri diferite – de factori decidenți, de factori de concepție sau de executanți – și cu răspunderi superioare sau subalterne. Informatorii au fost o categorie aparte. Nici victime, dar nici beneficiari ai sistemului, ei au fost niște colaboratori externi cu rol de auxiliari. De altfel, grosul treburilor de iscodire și de turnătorie nu l-au făcut acești „profesioniști ai delațiunii”, ci supraveghetorii spontani ai colegilor sau vecinilor lor și autorii voluntari ai notelor informative. Paradoxal, această „banalizare” a turnătoriei s-a produs După încetarea marii terori a epocii Dej. două zeci de ani de comunism reușiserăsă-i tică loșească și să-i îndobitocească pe oameni. Nu vreau săîndemn pe nimeni spre tică loșie, vreau doar săarăt că o judecatădreaptăa „turnătorilor” din comunism este, practic, imposibilă, mai ales După șaisprezece ani. În primul rând, nu se poate constitui o instanțălegitimăsau măcar credibilă. Jalnicele bâlbâieli ale CNSAS au reușit sănemulțumească pe toată lumea. Apoi, în această „dosariadă”, nimeni nu limpezește principiile După care se conduce și motivele care stau la baza „demască rilor”, deși e mai mult decât evident că dosarele sunt puse în circulație cu interese politice punctuale, acute și meschine. Vezi cazul Mona Muscă . E vreo garanție că , în acești ani, nu au fost distruse foi sau chiar dosare întregi? Dimpotrivă! Bun, îi lapidăm pe cei pentru care avem probe indubitabile (deși și lucrurile „indubitabile” au multe puncte vulnerabile), dar pe cei ale că ror beneficii personale de pe urma comunismului (sau, mai grav, din vremurile tulburi ce au urmat) sunt uriașe și notorii, dar care nu au dosare, îi lăsăm în pace, bine mersi? Dintre cei aflați astăzi pe prima paginăa ziarelor, unii sunt de plâns, alții de admirat, alții de condamnat. Dar existăo categorie de oameni de disprețuit: cei care încearcă săse glorifice, acum, prin non-acțiunea de atunci, și atât! Nu cei care au turnat au asigurat marea stabilitate a comunismului, ci ceilalți, așa zișii „oameni-zen”. În fond, mulți „turnători” fuseserăși ei „turnați”, într-un sistem încrucișat. Așa se explică faptul că mulți au ajuns turnători în urma unor șantaje bazate pe turnătoria altora.
Dar pentru toate acestea, cei șantajați trebuia săfi făcut ceva. Ceva împotriva regimului sau a regulilor impuse de el. În condițiile de atunci – câți și le mai amintesc corect, oare? – chiar și încercarea de a cumpăra o gumăde mestecat din „shop” constituia un risc, deci o bravadă, un act de curaj, o asumare. Se va spune că mulți au turnat pentru beneficii personale mărunte: o programare peste rând la butelie sau la instalarea postului telefonic, o repartiție mai aproape de oraș, o excursie în Bulgaria. Chiar și așa, la limită, cei în cauzăarătau că oamenii își doreau și altceva decât ceea ce le oferea regimul. toată această desconspirare este o mascaradăcondusăde cei care doresc rău națiunii românești, unii în cunoștințăde cauză, alții pentru interese, iar alții neștiind ce fac. Prin aceste diversiuni ce servesc unor servicii secrete străine se prelungește perioada de agonie prin care trecem cu mai mult de 20 de ani brucanieni. Nici o țară nu își blameazăserviciile secrete și le protejează, deși toate lucreazăcu informatori. Pornind de la această constatare, este ușor de a se concluziona că totul este o diversiune. Întotdeauna clasa conducă toare românească s-a condus După interese, fie că a trebuit săne supunem, săplătim tribut, săne batem, întotdeauna sentimentul supraviețuirii cu orice preț al celor de la putere a primat.
Romeo Popescu