Acasă Arhiva Stingem lumina și plecă m din țară ?

Stingem lumina și plecă m din țară ?

Mandatul președintelui Traian Băsescu a demarat spectaculos în anul 2005 și i-a speriat serios pe indivizii care spuneau cândva că „nu ne vindem țara”, dar au sfârșit prin a o scoate la mezat, vânzând-o pe bucă ți, în detrimentul național, de la bogățiile subsolului, până la văzduh. Lupta împotriva corupției aproape a atins cotele așteptării, înfăptuindu-se ceea ce nu am fi crezut niciodatăși anume, trimiterea spre anchetare a 62 de parlamentari la DNA și începerea aerisirii turnului de fildeș al noii nomenclaturi politice și guvernamentale, închis ermetic de mafioți.

În acest sens, săptămâna trecută, două evenimente importante s-au petrecut, dând speranța înfăptuirii unei cât de câte justiții reale. Primul este renumitul proces „mătușa Tamara” în care e judecat (și) Adrian Năstase. Cel de al doilea este chemarea ex-președintelui Ion Iliescu la Parchet pentru audieri. În procesul mult așteptat în care apare inculpat fostul prim ministru Adrian Năstase, instanța a dispus amânarea până în septembrie deoarece inculpatul  celălalt, Ioan Melinescu, are nevoie să-și găsească un apărător. Printr-o coincidențăuimitoare, Melinescu a rămas, se pare, fărăavocat exact în debutul procesului.

Ion Iliescu, mult așteptatul revoluționar la judecată, nu s-a prezentat pentru audieri, motivând că trebuia săfie în parlament la dezbaterea unei moțiuni. Numai că moțiunea s-a dezbătut la Camera Deputaților, iar ex-președintele PSD este senator. Cu acest comportament lipsit de orice urmăde responsabilitate avem imaginea deplină a celor care ne-au „condus” numai pe drumuri de ei știute: corupție, crimăși minciunăcât cuprinde.

Exemplele folosite aratăcă politica românească nu este coordonatăde niște principii etice conform că rora politicienii se supun legilor ca oricare alt cetățean și că ei ar trebui săfie exemple și nu contra-exemple. Actul de justiție este influențat de actul politic și acest lucru este grav. În România lui 2007 respectul este înlocuit de bani, putere politică și tupeu. Deși sunt progrese, este evident că dacă ești cineva, sau ai ceva influențăîn politică , justiție, administrație sau poliție, legile tind sădevinămai flexibile și nu mai răspunzi în fața lor ca și ceilalți.

Sincer, După toate măgăriile din ultimii 17 ani, aș vrea săuit că existăastfel de oameni în societate. Mai cinic este faptul că domnii parlamentari (deputatul Adrian Năstase și senatorul Ion Iliescu) invocă neconstituționalitatea unor legi pe care ei înșiși le-au adoptat (promovat ca proiecte -Năstase, prim ministru și promulgate de Ion Iliescu, șef de stat). Ca săvezi cum și-au făcut treaba, dacă nici ei nu cred în constituționalitatea propriilor legi. Anii trecuți au fost ani extrem de bogați în crize, crize care au culminat cu lipsa medicamentelor, scă derea natalității, răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian și Sorin Mișcoci sau gripa aviară.Ghidul celor trei jurnaliști răpiți în Irak, Mohamad Munaf, a făcut o serie de declarații șocante în fața anchetatorilor aflați în Bagdad, în închisoarea Abu Graib, locul de detenție al acestuia.

Una dintre precizări a fost aceea că în locul ziariștilor răpiți, trebuia săfie tatăl lui Marie Jeanne, senatorul PSD Vasile Ion. Îmi și imaginez ce scandal s-ar fi făcut dacă victima actului terorist devenea senatorul care-i ținuse, până atunci, în brațe, pe organizatorii răpirii. Desigur, găseau ei pretextul pentru a-l acuza și de acest eveniment pe președintele Traian Băsescu. An de an, au fost prezentate în Parlament rapoartele SRI ce au dat lămuriri și informații generale privind activitățile de contraspionaj, de antiterorism, de luptăcu criminalitatea organizatăși cu corupția. Prevenirea sau dejucarea unor asemenea acte s-a făcut cu eroism, dar cu discreție, lucruri necunoscute marelui public. După ce a fost prezentat în Parlament, ultimul raportul de activitate al SRI a trecut neobservat, deși abundăîn dezvăluiri. Un capitol interesant vizează”sectorul energetic”, unde se menționează”preluarea, inclusiv prin acte de corupție, a unor segmente semnificative din piață, respectiv a controlului asupra aprovizionării cu surse energetice a termocentralelor”.

În acest sens, el evidențiazăși „demersurile exponenților unor cercuri de interese cu conexiuni în spațiul ex-sovietic”. Oare cine a dezvăluit electoratului câte ceva din activitatea grupurilor de interese autohtone și străine pe teritoriul României și cine a arătat cu degetul spre oamenii de afaceri Dinu Patriciu, Dan Ioan Popescu și Relu Fenechiu, spre Rusia și spre  interesele petroliștilor transfrontalieri? Din zi în zi, devine tot mai clar de ce politicienii și parlamentarii liberali, pesediști și conservatori (că rora li s-au adăugat frondiștii naționaliști ai lui V.C. Tudor și ai lui Marko Bela) au transpirat pentru demiterea celui care le-a stricat treburile de înrobire economică a țării. Deja, eu mi-am format o impresie, privind cele ce ni se întâmplă. Sintagma potrivit că reia, decât săcucerești o țară , mai bine îi cumperi conducă torii, se aplică cu mare succes atât de americani (vezi cazul Irak), cât și de ruși (cazul României). Nu existăpentru asta o rețetăuniversală. În cazul României, viața politică fiind relativ bine structurată, deci mai greu de pătruns prin metode clasice, s-a recurs la crearea unui cal troian, din structura de conducere a PNL-ului. Scopul propus, a fost atins în totalitate, cel puțin până la viitoarele alegeri parlamentare.

În afarăde diferite obiective economice, cumpărate cu bani rusești, jumătate din presa centralăeste de asemenea în mâna lor: Adevărul, Gândul, Ziua, Click (fost Averea), Gardianul, Jurnalul Național. Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor, ziariștii, habar n-au ce jocuri poate face patronul lor. Realitatea perceputămai relevăși altăsituație: la unele publicații, chiar dacă ziariștii nu sunt agenți cu acte, prin contactul cu ideile antiromânești ale patronului (directorului) sau a altor persoane importante din redacție, s-a produs o contaminare a acestora.

Din rândul televiziunilor, cel mai flagrant caz îl reprezintăcel al Antenelor lui Voiculescu. Și pentru că noțiunea de antiromânism nu sunăbine nici măcar pentru un agent KGB, s-a găsit o altăformulă: toate tunurile săfie îndreptate asupra unui singur om: Traian Băsescu. El săfie înfățișat ca răul suprem, Satana, viitorul dictator. Mai apoi, pentru a spori eficiența presei pro-ruse, trebuie decredibilizatăzona presei necontrolate de ei. Și iatăcă a început asaltul împotriva trustului de presăRingier. În acest moment, asaltul este în plină desfășurare. Ca săne convingem, trebuie doar sa deschidem cotidianul Adevărul, vârful de lance al intereselor rusești în România și înțelegem lesne asta. Cum la fel de bine se înțelege ce vor ei și cu președintele Băsescu. Ce-i de făcut cu trădătorii?

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.