Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Spitalul Județean a „pulverizat” 180 milioane lei pe dezinsecție

După ce pacienții au fost invadați de goange,

Nu de puține ori, pacienții Spitalului Județean de Urgență(SJU) Vâlcea s-au plâns că saloanele sunt pline de goange. Mai mult, chiar și prefectul de Vâlcea, Anuța Handolescu, în cadrul unei conferințe de presă, semnala faptul că unitatea spitalicească este plină de gândaci care mișunăprin saloane și prin bucă tărie. Măsurile nu s-au luat imediat, însă , cum spune o vorbădin bătrâni, mai bine mai târziu decât niciodată. Astfel că , în cursul săptămânii trecute, o firmăspecializatăa făcut dezinsecția atât în SJU Vâlcea, cât și la Spitalul Nr. 2 și Clinica de la că limănești. „Au folosit o substanță, maxfort, aprobatăde Ministerul Sănătății Publice. Ne-a costat în jur de 180 de milioane lei vechi, însă s-a folosit doar 60% din substanță. Am primit asigurări de la cei care au făcut dezinsecția că nu vom mai avea probleme cu gândacii. însă , părerea mea este că nu vom scă pa de goange atâta timp cât pacienții își țin toată mâncarea în sertare” – ne-a declarat managerul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea, Georgeta Săliște.