Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Social – democrații sunt primii interesați de votul uninominal

Președintele PSD Rm. Vâlcea, Ion Tudor, spune că

Președintele PSD Rm. Vâlcea, Ion Tudor, a declarat că partidul pe care-l reprezintăeste singura formațiune politică din România care s-a arătat consecventăși a susținut întotdeauna introducerea imediatăa votului uninominal. El mărturisește că la ora actualăzeci de activiști, aflați în campanie electoralăîn Rm. Vâlcea, le explică alegătorilor varianta social – democraților privind legea pentru votul uninominal. ” În anul 2004, în pragul campaniilor electorale, societatea civilă, prin Academia doamnei Mungiu & comp, recomanda partidelor de dreapta săse opunăintenției PSD de a introduce votul uninominal. Studiul realizat atunci de sociologi arăta clar scorul extrem de favorabil pe care l-ar fi realizat partidul nostru prin vot uninominal. Nu comentez aici gestul politic al Academiei amintite și nici victoria social-democraților la alegerile generale, pe liste, din 2004. Spun numai că , După cei patru ani de guvernare (2000-2004), Partidul Social Democrat, prin personalitățile sale politice, s-ar fi plasat la o distanțăfoarte mare în fruntea partidelor, în 2004, dacă PD, PNL, PRM & comp ar fi susținut introducerea votului uninominal. Chiar în acest moment, activiștii noștri, aflați în campanie în Râmnicu Vâlcea, explică alegătorilor varianta propusăde noi pentru uninominal și preluatăîn cadrul referendumului din 25 noiembrie 2007. Râmnicenii trebuie săștie că este nevoie de susținerea lor pentru această schimbare istorică a sistemului de votare din România. Contribuția fiecă ruia dintre noi este săvotăm peste zece zile introducerea uninominalului, începând cu alegerile viitoare. Vom avea prilejul apoi să-i susținem pe cei mai buni dintre noi, cu nume și prenume, pentru Parlamentul României, și săeliminăm din viața politică pe aleșii care aflăce se petrece la Vâlcea numai din buletinele de știri ale televiziunilor naționale. Sunt convins că aprecierile făcute de sociologi în 2004 sunt mai favorabile astăzi Partidului Social Democrat. Oamenii au înțeles mai mult decât înainte că numai pe agenda noastrăpolitică se aflăpreocupările lor zilnice și soluțiile politice pentru aceste preocupări. Mărirea pensiilor începând cu 1 noiembrie 2007, negociatăcu puterea actualăde PSD, la inițiativa PSD, este un exemplu în acest sens. Succesul acesta, obținut din opoziție, aratăforța personalităților politice locale și naționale pe care le are PSD” – a spus Ion Tudor, președintele PSD, organizația municipalăRâmnicu Vâlcea.