Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SINDROMUL CRIZEI LIBERALE

Într-o măsură oarecare, lumea s-a întors cu fundul în sus, pentru că nică ieri, în administrație, social, economic sau politic, „sus” nu mai sunt valori. Măuluiește când văd la televizor, aflu din ziare sau simt că existăo răsturnare a valorilor clară, în sensul că sunt ignorate valorile autentice și considerate ca valabile falsele valori sau nulitățile absolute. Măsurprinde că trăim într-o erăa prostiei dominatoare și coercitive. Nici nu mi-am închipuit vreodatăcă s-ar putea trăi într-un domeniu atât de hotărât, decis, pentru prostie. Am impresia că este o luptăpe viațăși pe moarte împotriva inteligenței. Niciodatăpolitica nu a fost un mediu atrăgător pentru oamenii morali. Iar oamenii politici, chiar dacă sunt onești, știu bine că politica nu-i un teren al moralei. Și de multe ori în politică intervenția moralei poate fi intempestivăși inoportună. Ăsta-i un lucru știut, nu-i un lucru nou. Nu-i un motiv săexagerăm importanța cedărilor morale, ca fiind întotdeauna o soluție în politică . Nu. Existămomente când o implacabilitate inteligentăeste oportună. Desigur, a nu acționa conform moralei este profund nepolitic. Analizând spectrul politic românesc, simt că ceva necurat se întâmplăîn PNL, iar paratrăsnetul Tăriceanu dăsemne că e vlăguit de fulgerele care se abat asupra-i din toate părțile, mai ales de la Cotroceni.

        PNL suferă, se adâncește într-o crizăconfuzăși neglijarea unor radicali lăsați prea liberi i-a împietrit mari porțiuni din țesuturile sale vitale. Briza care bate prevestește o tornadăîn acest partid. N-ar fi prima: dintre toate partidele apărute După că derea comunismului, PNL și-a schimbat cel mai des porecla în renume sau invers. După marea schismădin Î91, nici FSN-ul, mânat în luptăde că ciula brumărie a lui Ion Iliescu și, în anii din urmă, de falanga mătușilor tamarinene ale lui Adrian Năstase, n-a făcut atâtea fețe-fețe ca PNL. Nici o pasăre a politicii românești n-a avut, adeseori simultan, atâtea aripi tinere și bătrâne ca PNL. După preluarea fărăincidente a șefiei partidului prin votul pe listăimpus de Stolojan la Congresul din vara lui 2003, Tăriceanu și-a luat rolul în serios, opunându-se, între altele, câtorva idei, multe dintre ele năstrușnice, emanate de Băsescu. Ieșind din grațiile acestuia și intrând într-un război nedefinitoriu, Tăriceanu trage toate ponoasele confruntă rii inegale cu „barosanul” de la Cotroceni. Multe dintre bâlbâielile lui n-au ilustrat decât momente de groggy la atacurile devastatoare, preventive și fărăsomație aplicate de președintele Băsescu. Dezorientată, defensiva tăriceanănu mi s-a părut însă întotdeauna una strict personală, ci mai degrabăa unui întreg partid intrat într-o panăde idei. Momentele dificile dintr-un partid politic sfârșesc cu schisme, desprinderi ale unor grupări disidente din corpul politico – doctrinar.

        Astfel de mutări slăbesc partidul și așa măcinat fie de inabilități, fie de lipsa de înțelegere populară. PNL-ul condus de că lin Popescu-Tăriceanu suferăde ambele boli pe care le-am enunțat mai sus. Mii de membri simpli ai acestui partid sunt nemulțumiți (pe la colțuri, evident) de prestația liderului și au spaime în raport cu eventuale alegeri anticipate. Tăriceanu a îngropat mare parte din simpatia Față de PNL, în vreme ce Stoica, Stolojan ori Mona Muscă încearcă , în numele unei iluzorii reconstrucții politice, sădevinăvocea mulțimii. PNL-ul poziționat la centru-stânga al eșichierului politic ține până și de istoria acestui partid, în vreme ce apelul la repoziționare că tre centru – dreapta emanat de Valeriu Stoica ar produce o aiurealăpolitică imensăîn peisajul politic național, oricum atipic. Din această schismăse nasc diverse supoziții și dezamăgiri cu apelul plin de regrete că nu s-a făcut fuziunea. Tăriceanu e un repetent politic: o victimă, un diletant și-un orgolios introvertit. Stolojan, trăitor în curtea lui Traian Băsescu, face un joc periculos care, dacă l-ar duce la PD, ar însemna lipirea ori alipirea multor liberali la partidul condus de Emil Boc. Ar fi o fuziune tăcutăși o gafăpolitică , în loc de fuziunea cu trâmbițe la care ar fi avut dreptul cele două partide din Alianța D.A.

        Sindromul unei crize profunde de sorginte liberalăe clar ca lumina zilei, de-aici înainte fiind greu de gestionat potențiala și iminenta degringoladăpolitico-liberală. PNL-ul se aflăla mâna PD-ului asta fiind, de fapt, munca asiduăși scopul ei – înfăptuite de că tre actualul președinte al României. Cât de la centru – stânga ori centru – dreapta se va poziționa PD-ul anului 2007, rămâne de văzut. Probabil va opta înspre dreapta din pricinăcă legitimitatea stângii ține de actualul PSD măcinat și el de orgolii și, mai ales, de neputințe. Problema acutăa PNL nu este că derea capului lui Tăriceanu, ci întreaga armatăde capete liberale a că ror inspirație în miez de crizădescumpănește prin lipsa de inspirație, comoditate și chiar îngrijorătoare puseuri de infantilism. Cele cinci luni de zile câte au mai rămas din anul 2006 vor clarifica multe din actualele necunoscute apărute în politica românească . Veți vedea!