Vorbim tot mai mult de prezent, de viitor, de integrarea României în Uniunea Europeană se fac sondaje care mai de care mai exacte care ne spun câte deodorante folosim pe an, câtăcarne mâncă m, cu ce cantitate de apăne spălăm alte sondaje ne cautăprin dulapuri hainele mai vechi sau mai noi, altele ne cautăprin dosarele școlare săne citească viitorul După cantitatea de inteligențăpe care ne-o pun în creier profesorii Ion Luca Caragiale ne face și astăzi sărâdem-plângem, descoperind, la distanțăde un secol, că avem aceleași năravuri, obiceiuri și chiar expresii, uneori ridicole, alteori hilare, dar perene în vorbirea și mai ales în sufletul nostru balcanic, prin excelență… Ceea ce-i acum în țară , este de Caragiale. Se repetăun scenariu îndelung exersat de comuniști și preluat de „democrații” post-decembriști. Cei care pe vremea lui Ceaușescu erau niște neica nimeni și acum se vor împliniți, crezând că le-a venit și lor vremea. Scandalul din jurul dosarelor aflate la CNSAS Continuă , aproape fărăieșire. Dintr-un șir ce este departe de a se încheia, un nou scandal zguduie lumea presei, acum. De data aceasta este vorba de problema relației dintre ziariști și serviciile speciale, de pseudo existența unor ofițeri acoperiți în redacțiile naționale sau locale. Deși nu pare, toate aceste scandaluri sunt de fapt simple tehnici de manipulare a opiniei publice, false ținte și probleme menite săabatăatenția populației de la adevăratele pietre de moarăcare macinăRomânia: sărăcia, sănătatea, învățământul. Zi de zi și ceas de ceas suntem intoxicați, nu vedem și nu auzim altceva decât scandaluri legate de deconspirări, politicieni, preoți ortodocși, minori recrutați și acum ziariști. Se urmărește în primul rând demonizarea ideii de muncă secretă, pentru ca în România sănu mai fie nimic credibil. până la urmănici nu trebuie săne mirăm, dacă este atacatăsistematic biserica, armata, de ce nu ar fi atacate și serviciile secrete și, pe acest segment, relațiile dintre aceste servicii și ziariști? Strategia de securitate a României este stabilităde factorul politic, iar pe domeniul siguranței naționale ea este pusăîn practică de serviciile de informații. Fiecare din aceste servicii, în baza legilor care guverneazăsiguranța națională, desfășoarămuncă specifică pe domeniile unde este abilitat de lege. Una din principalele metode utilizate în lume este crearea unor rețele informative în mediile de interes. Presa nu mai este de 17 ani un mediu de interes. Presa de După 1989 nu a mai constituit o ținăa serviciilor secrete. Cel mult, ea a fost folosităca un mijloc de realizare a misiunilor specifice acestor servicii, în sensul că , sub umbrela acestei meserii, ofițerii de informații se mișcau ca peștele în apă. Între serviciile secrete și presăse stabilesc anumite relații, dar acest lucru este normal într-o țară democrată. Între meseria de ofițer de informații și cea de ziarist existămulte similitudini, și unii și alții că utând informații pe care unele persoane și grupări cautăsăle ascundă.
Și unii și alții, în munca lor se folosesc de anumite surse, respectiv de persoane care dețin acest gen de informații sau care au sau pot avea acces la ele. Și ziaristul și securistul cautăsă-și conspire sursele și, nu în puține cazuri, plătesc pentru aceste informații. Desigur, sunt și deosebiri. În vreme ce munca ziaristului se materializeazăîn informarea publicului larg, munca ofițerilor de informații este destinatăinformă rii factorilor de decizie politică din stat, a președintelui țării, a primului ministru, a președinților celor două camere, iar pe plan local a prefecților și a altor persoane cu funcții de decizie. În nenumărate situații, pe baza muncii desfășurate de ziariști au fost descoperite mari cazuri de corupție, au fost aduse în atenția opiniei publice tot felul de privatizări frauduloase, implicarea politicului în activități specifice fenomenului de crimăorganizată, spălare de bani. În baza dezvăluirilor făcute de ziariști s-au sesizat din oficiu autoritățile statului, au fost demarate anchete, au fost schimbate din funcții persoane importante, au fost scoase de sub preș toate mizeriile care macinăsocietatea românească . Meseria de ziarist oferăcelui care deține această calitate dreptul de a se informa, de a culege date și informații de interes public. De asemenea, oferăun acces, aproape neîngrădit, în orice locuri și medii. Bine Înțeles că acest aspect nu putea scă pa interesului celor de la serviciile secrete și s-a profitat din plin de acest lucru. Ca urmare, este posibil ca în scopul realizării misiunilor pe care le-au avut sau le au, ofițerii acestor servicii săfi recrutat ziariști, sau săintroducă în presăofițerii sub acoperire. Nici într-un caz ziariștii recrutați nu au fost folosiți pentru a spiona redacțiile unde lucrau, în primul rând pentru că nu aveau ce săspioneze, iar apoi, devenea un efort inutil, pentru că munca ziaristului este publică , la vedere. Serviciile s-au folosit și se vor folosi de acoperirea pe care o oferăaceastă meserie. Aici fac trimitere la încercarea unor politicieni de a promova un articol care săinterzică recrutarea de ziariștii, sau folosirea de ofițerii sub acoperire sub paravanul presei, într-un proiect de lege pe linia siguranței naționale. Asta ar fi ca și cum ai încerca săpromovezi o lege în care săinterzici că lcatul pe de lături într-o că snicie. Cine va putea vreodatăsăinterzică unui ofițer de informații să-și bea cafeaua de dimineațăcu un ziarist sau invers? A făcut-o, fărăsucces, cam prin anii 1997, g-ralul (r) Viorel Îibuleac șeful Secției SRI Vâlcea, devenind ridicol. Cine îi va putea opri pe cunoscuți sădiscute în timpul ritualului de băut cafea și probleme care-i intereseazăși de care se lovesc zilnic.
Și ca săne raportăm la partenerii noștri din NATO, deoarece este la modăacest lucru, toate serviciile care se respectăfolosesc, printre alte mijloace, și ajutorul lucrătorilor din presăși acoperirea pe care o oferămeseria de ziarist. Relația dintre serviciile secrete și presănu este un scop în sine. Înainte de 1989, situația era alta. Pe informații interne securitatea avea o linie care avea în atenție această categorie specială, a ziariștilor. Generic era numităproblema „presă-edituri”. Având în vedere pericolul potențial pe care îl prezentau cei care lucrau în aceste domenii, controlul informativ era strict. Se materializa prin recrutarea de persoane din rândul ziariștilor care aveau misiunea de informa rapid despre orice derapaj, idee, cuvânt rostit, care nu era în acord cu politica oficială. însă azi lucrurile s-au schimbat. Libertatea de expresie este asigurată. Funcționeazănecondiționat. Oricine poate spune ce vrea. Nu te mai ține Securitatea. În cel mai rău caz, cineva ar putea considera că nu ești în toate mințile. Dar, așa cum spunea Nicolae Iorga, nu suntem într-o țară unde se poate jena cineva…
Romeo Popescu