1

Șeful tinerilor liberali crede în nevinovatia lui Nicolae

 

        Bogdan Pistol, președintele tinerilor liberali vâlceni a precizat, zilele trecute, în cadrul unei conferințe de presă că , în ultima perioadă , în ziarele naționale și cele locale, au apărut informații, crede el, menite să distrugă imaginea Partidului Național Liberal. Tânărul liberal are și un argument în acest sens: „Se tot spune prin mass-media, că formațiunea politică din care fac parte, va avea soarta țărăniștilor. țin să menționez, că acest lucru nu se va întâmpla niciodată” a spus el. În plus, tânărul Bogdan Pistol a dezvăluit și numărul liberalilor care s-au înscris pentru funcția de consilier județean, și anume 28, dintre care 4 sunt tineri.

Întrebat cum comentează informațiile prezentate, cu puțin timp în urmă, de bisăptămânaul „Vocea Vâlcii” prin care semnalam că Ion Nicolae este susceptibil de luare de mită acesta a spus: „Este de datoria colegului meu să-și reabiliteze imaginea. În tot cazul, el spune că este complet nevinovat, și, mai mult, spune că are și probe în acest sens. Dacă va fi găsit vinovat, putem merge chiar până la excluderea lui din partid”. Mai mult decât atât, șeful tinerilor liberali este de părere că împotriva lui Ion Nicolae s-au pornit o serie de „atacuri”, deoarece, susține el, liberalul, se erijează, în ultimul timp, într-un apărător al legii. „Mi-a prezentat câteva documente, prin care m-a convins că este nevinovat, însă , sigur, el este cel care trebuie să elucideze situația creată. În principiu, fiecare trebuie să-și rezolve problemele legate de imagine singur, pentru că astfel de lucruri (făcând referire la cazul lui Ion Nicolae n.r.), afectează, în primul rând imaginea partidului” a conchis liberalul.

Olivia Pirvu