Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Scapa cine poate

      Viața Parlamentară românească este din nou bulversată. Comisia juridica a Senatului a acceptat un amendament, elaborat de un parlamentar peremist, care interzice CNSAS să aibă acces la arhivele fostei Miliții și Justiției de dinainte de „˜89. Astfel, de va fi acceptat, actul normativ nu va mai viza deconspirarea tuturor aparatelor represive aparținând „poliției politice comuniste”, ci doar a structurilor fostei Securități. Foștii milițieni și procurori, care au făcut poliție politică în perioada regimului comunist, ar putea scă pa de deconspirare. Pe de alta parte, preoții ce au colaborat cu fosta Securitate ar putea rămâne în continuare în funcții, chiar dacă vor fi supuși prevederilor legii lustrației și vor fi deconspirați. Înțeleg ca milițienii și procurorii să fie iertați de securism. În definitiv, de aceea erau ei organele represive. Dar slujbașii clerului care și-au că lcat jurământul și canoanele nu au nici-o scuză pentru a li se trece cu vederea dacă au fost turnători ori colaboratori ai securității.

      Clerul de toate confesiunile ar trebui să fie primul care să ceară să se facă publice numele delatorilor și colaboratorilor din rândurile sale. În caz contrar, clerul nu va avea nici-o autoritate morală și spirituală.  Stupoarea a cuprins întreaga țară , la auzul propunerii parlamentarului așa zis democrat. Omul, însă ,  nu vorbește „limba” lui. Din 1990 structurile puterii comuniste au avut în permanență controlul asupra unei majorități în Parlamentul României. Ei conduc țara și s-au adaptat (cu ajutorul occidentului) la o altfel de societate. Au castele lor. Domină structurile represive Politie, SRI, Armata, Justitia, Finantele, Media si, binenteles, Biserica. Cu un electorat sărac și needucat, nu s-a putut contrabalansa puterea comunista nici un moment din 1990 încoace. Partidele istorice (PNL și PNTCD) au fost dominate de grupuri controlate de ei. Și reprezentanții opoziției comuniste (foști membri PNțCD și PNL întemnițați de comuniști) au cedat ofertelor noii societăți tică loase construite în țară . AFDPR-iști s-au complăcut în a se trata la aceleași spitale cu foștii lor torționari și a-și primi bonusul la pensie pentru anii de pușcă rie fără să se mai gândească că nu sunt decât niște amăgiri date pentru a le închide gura. Cei din CNSAS, poate fără să-și dea seama, există numai pentru a se da impresia că deconspirarea și lustrația ar fi de interes pentru guvernanți. De 16 ani trăim numai mistifică ri. Ne închipuim că schimbăm ceva prin vot. Nu schimbăm nimic.

      Cercul închis al puterii rotește indivizi fără scrupule de la un partid la altul. Acum PNL și PD au primit „voinici” de la PRM și PSD, înțelegându-se frățește cu toții, când e vorba de buzunarul propriu și de acoperirea infracțiunilor. Parlamentarul PRM-ist care a elaborat și cerut să se impună amendamentul la care fac referire, a fost prim-secretar la Comitetul municipal Timișoara al UTC și membru în CC al UTC (1985-1989). Era logic să faulteze atât Legea Lustrației dar și Ordonanța de modificare a Legii Ticu. El se numește Valentin Dinescu, spaima foștilor activiști bănățeni și are nesimțirea de a da lecții de democrație tuturor, de la înălțimea forului legislativ, uitând tocmai poporul, cel pe seama că ruia și-a făcut el carieră politică de conducă tor. Cei care sunt azi parlamentari, mari oameni de afaceri, capitaliști, etc., înainte de Revoluție erau securiști, milițieni, popi… țara pare blestemată.

      Prea multe jigodii își fac de cap pe seama oamenilor de rând. Nu cred că o sa ne scape vreodată cineva de mentalitatea comunistă. Asta este viața. Se protejează unul pe celalalt și își fac legea După cum vor. Suntem prizonieri în propria țară . Are cineva curaj, acum, să facă revoluție? Nu. Nimeni. Pentru că nici nu a existat așa ceva. Așa că acum stăm toți, egoiști, care mai de care, gândind la familie, la banul și avutul lui, si comentam. Altceva nu se știe. Românul e fricos și egoist. D-aia se întâmplă, așa, la noi. Îmi este scârbă de ce se petrece în Parlament. până să se ajungă la democrație, România mai are de făcut un drum neînchipuit de lung. Lingăii neamului au toată puterea în stat și nici măcar nu se întrevede luminița de la capătul tunelului. Toate instituțiile statului sunt înțesate cu acești indivizi lipsiți de scrupule, dresați După principiul „vin ai noștri, pleacă ai noștri, voi rămâneți tot ca proștii”. Asta, datorită lipsei de implicare a majorității poporului la vot. Încă sunt extrem de puțini cei dispuși să se implice într-o schimbare reală a societății. Se vorbește uneori cu sfială de un proces al crimelor comunismului.

      Cine să-l facă , din moment ce țara este dominată de cei ce le-au comis? Ceva îmi spune că până la urmă o să se reducă Legea Lustrației doar la implicarea Odiosului și Odioasei, iar „mărimile” lor, senatorii așa ziși democrați, vor grohăii mulțumiți și umflați în jilțurile lor confortabile în care i-a propulsat prostimea. Securiști, milițieni și popi din toată România, uniți-vă! În 1989, Ceaușescu, PCR, Securitatea, Poliția Politică și Miliția erau omniprezente. Suntem în anul de grație 2006. Nu mai este Ceaușescu, în schimb, au rămas aceeași oameni care formau PCR, Securitatea, Poliția Politică și Miliția. Au preluat și mai mult puterea și sunt omniprezenți în orice domeniu din țară . Deci, uniți-va, domnilor! Mâine – poimâine, intrați în UE, că doar voi o să aveți de profitat, nu și restul concetățenilor.

Romeo Popescu