” Politica este uneori subtilă, ca o partidă de șah la care nu te uiți să vezi ce-i sub masă.”
(Bobby Fisher)
Având în vedere că Adrian Năstase nu se dă dus din PSD decât cu condiția să fie exclus din partid (și nu de că tre „orice Vanghelie”, ci de greucenii Geoană, Mitrea, Rus & Co.), mă întreb cam ce anume l-ar putea determina pe Theodor Stolojan să se întoarcă în PNL, dacă i-au cerut reprimirea bucovinenii din organizația județeană Suceava.
Desigur, prin simetrie, încerc să-mi imaginez ce motive ar putea avea actuala conducere a PNL, în frunte cu premierul Tăriceanu, să îl reprimească pe Stolojan în partid După ce l-au dat afară, cu surle și trâmbițe, prin voința atât de democratic exprimată (puneți dumneavoastră aici niște ghilimele, dacă simțiți nevoia; dacă nu, nu) la talpa țării, adică în organizația de bază a Sectorului 2 București.
Cred că nu există nici un fel de motive, iar speculațiile recent apărute în presă nu sunt decât un fel de cadriluri dansate, fără pic de muzică , de niște mimi talentați ce nu au nevoie de vreo orchestră care să le cânte pe puntea vaporului. Desigur, acești mimi sunt comentatorii politici care ziua-ntreagă tot frământă aluatul știrilor, numai și numai ca să aibă ce pâine să scoată seara din cuptor pe taraba talk-show-urilor televizate la ore de maximă audiență.
Toate ziarele și toate posturile de televiziune dădeau ca sigură demisia lui Adrian Năstase din PSD cu ocazia intempestivei sale conferințe de presă de miercuri la ora 12. Demisionează Năstase? Pleacă el la Partidul Conservator? Știri, analize, comentarii, răsuciri pe toate părțile și rememorări ale evoluției interne din PSD în ultimele aproape două duzini de luni, iar la ora amiezei surpriză, surpriză: omu Î negru n-a venit!
Dincolo, la PNL, Theodor Stolojan nu are cum să accepte o eventuală sugestie de întoarcere în partid prin acceptarea condițiilor impuse de Tăriceanu, fiindcă asta ar însemna să își pună singur cenușă-n cap și să recunoască , în mod tacit, toate relele de care a fost acuzat: că era și este omul președintelui de la Cotroceni, că l-a interesat mai mult șefia partidului și nu doctrina + identitatea liberală, că a vrut să dizolve PNL în PD și astfel să creeze un mega-partid care să-l susțină pe Traian Băsescu pentru un nou mandat prezidențial.
Nici Tăriceanu nu poate crede cu adevărat în bunele intenții ale lui Stolojan, chiar în ipoteza că acesta s-ar pocă i și ar face cerere, cu mânuța lui, de (re)intrare în PNL. Cum să fii convins că acela care a încercat să te de-credibilizeze în ochii tuturor, atât în interiorul cât și în afara partidului, ar deveni brusc un susținător al principiilor enunțate de tine? Se poate, oare, cineva răsuci la 180 de grade, la scurt timp După ce i-ai făcut vânt pe ușă afară? Cu siguranță că nu.
Proiectul lui Theodor Stolojan, celebra sa platformă politică redactată împreună cu Valeriu Stoica și prezentată alături de ceilalți excluși din partid (Muscă , Boureanu, Turcanu) nu poate fi pur și simplu îngropat(ă) în nisip, ca un cap de struț sau ca un tomahawk al războiului, numai și numai pentru că niște conjudețeani de-ai lui Gheorghe Flutur s-au gândit să scapere amnarul de aprins pipa păcii.
Întoarcerea lui Stolojan în partid ar fi un nou abandon politic din partea acestuia, iar fostul pre-candidat la prezidențialele din 2004 nu își poate permite una ca asta, nici dacă ar răsuci cu suficient meșteșug cuvintele unui discurs de acceptare a nobilelor idealuri amintite de Tăriceanu: partid liberal puternic, valorile liberalismului, profil și identitate, lupta pentru unitatea țelului comun ș.a.m.d.
Când toată lumea stă cu sufletul la gură să-l vadă, de-i în stare au ba, rupând hălci din trupul PNL și construind cu ele prin vivisecție și altoire pe trunchiul PD un nou partid destinat să rupă gura târgului și să spargă avioane, ar putea, oare, Stolojan să spună: „Mă scuzați, știți, de fapt eu am fost tot timpul un liberal, chiar și înainte de 2001″?
I-ar putea el lăsa cu ochii-n soare pe aceia care au sfidat pedeapsa tăriceană și i s-au alăturat, ici și colo prin câteva județe? În mod sigur nu, fiindcă nu s-a decretat (și nici nu se va decreta prea curând) un fel de amnistie generală în PNL, de care să beneficieze toți „rebelii fără cauză”, opozanți la Tăriceanu.
Care Tăriceanu, la rândul său, nu se poate pretinde un biet naiv capabil să uite și să ierte zilele fripte pe care i le-au făcut exclușii atunci când își criticau de zor, în gura mare, propriul partid, dar nu scoteau o vorbuliță despre loviturile sub centură practicate cu multă veselie de partenerii din alinață. Abia a scă pat de ei. La ce bun să readucă viesparul înăuntru, în propria-i casă?
De aceea, cred, pretinsa mediere intenționată de Gheorghe Flutur și așa-zisa mână întinsă de Tăriceanu „tuturor acelora” care „sunt oricând bineveniți în PNL, cu condiția să…” nu înseamnă, de fapt, nimic.
Tactic vorbind, Tăriceanu trebuia să dea un așa-zis semn de bunăvoință, tocmai pentru ca spectrul încrâncenării să înceapă să nu mai plutească doar asupra sa și asupra partidului, ci și asupra „rebelilor revanșarzi” care „colindă țara și pun la cale ruperea PNL”.
Iar ziariștii au mușcat frumos din savarina înfrișcată și au transmis mai departe. Să așteptăm, deci, fără prea multă înfrigurare prestația analiștilor… de pe marea scenă a țării, pe micul ecran.
Zora Vifor