Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămână blestemată pe drumurile vâlcene

Uciși de un TIR

Începutul acestei săptămâni a fost unul tragic pentru 2 persoane care și-au pierdut viața într-un grav accident rutier. Luni, 17 decembrie, Marcela Sălăjan, de 51 ani, din județul Sibiu și soțul acesteia, Stelian Sălăjan se îndreptau spre Rm. Vâlcea dinspre Sibiu. În jurul orei 11.00, ei au ajuns în satul Cornet din localitatea Racovița. Marcela conducea autoutilitara marca Dacia 1307 pe un drum acoperit cu polei și gheață. La un moment dat, într-o curbăpericuloasă, femeia a pierdut controlul volanului, pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar mașina a derapat pătrunzând pe sensul opus de mers. Din acea direcție venea un TIR marca Renault, condus de Mihai Marinescu, de 41 ani, din comuna Fârtățești, județul Vâlcea, cu care Dacia 1307 a intrat în coliziune frontală. În urma impactului Marcela Sălăjan și soțul său au decedat pe loc. Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență(ISU) au fost chemați imediat la locul accidentului, ei reușind, După aproximativ 30 de minute, să-l scoată, dintre fiarele contorsionate, pe Stelian Sălăjan.

S-a urcat beat la volan și a ajuns la spital

Marți, 18 decembrie, în jurul orei 23.00, un tânăr de 22 ani, din Băile Govora, conducea un Mercedes pe DN 64, în Rm. Vâlcea, pe strada Râureni. Într-o curbăușoarăla dreapta, Andrei Mihai, a pierdut controlul volanului pătrunzând pe sensul opus de mers, intrând într-un cap de pod din beton. Mașina, a derapat din cauza gheței de pe șosea și După de s-a izbit de capul de pod, a intrat într-un gard tot din beton. În câteva secunde După această ultimăizbitură, mașina a luat foc. Andreea Bucur, de 18 ani, din Rm. Vâlcea, pasagerăîn partea din spate a mașinii a fost grav accidentatăși transportatăla Spitalul Județean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul „fracturăradius drept cu deplasare și traumatism cranio- facial”, rămânând internată. Totodatăau mai fost răniți ușor și Andrei Mihai, șoferul Mercedes-ului, el fiind diagnosticat cu „traumatism coloanălombarăși plăgi contuze regiunea parietală”. Dumitru Manciu, de 24 ani, domiciliat în comuna Frâncești și el pasager în autoturism a fost diagnosticat cu „traumatism coloanădorsală”. La testul cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că tânărul consumase băuturi alcoolice, rezultatul fiind – 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pompierii care s-au deplasat la locul accidentului pentru a stinge focul, nu au mai putut salva nimic din mașina incendiată, aceasta fiind distrusăîn proporție de 90%. Potrivit unei evaluări estimative, valoarea pagubelor însumeazăcirca 100.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate 200.000 de lei, reprezentând restul autoturismului și bunurile aflate în imediata apropiere.

Mirabela Fânățan