Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SAPTAMANA VALCENANA PE SCURT

Voiculescu Conservatorul a fost dovedit ca făcând parte din, poliția politică ceaușistă, fiind o „conservă” a comunismului extremist ” nu ne vindem țara … cinstit, fărăprofit personal, ci numai contra comisioane groase. Aceasta este maniera în care s-au făcut averi în România ” se vorbește, prin târg, că încă directorul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”, Dumitru Lazăr, se bucurăca fata mare la măritiș, de când a auzit că este posibil să rămână în continuare pe postul de care ține precum câinele de os ” unii liberali vâlceni, care încearcă parcă de prea mult săse inițieze în de-ale politicului, susțin, pe la colțuri, idei dintre cele mai năstrușnice

Voiculescu Conservatorul a fost dovedit ca făcând parte din, poliția politică ceaușistă, fiind o „conservă” a comunismului extremist. Numele lui conspirativ – „FELIX”, vine de la „FELIX DJERJINSKI” – parintele CEKA. Despre el, nu se știau prea multe lucruri bine camumflate, dar, iată, a venit vremea prezentării lor. Nu avem pretenția că știrea de mai jos vede lumina tiparului în România, pentru prima dată, în ziarul nostru, dar suntem siguri ca cititorii Vocii Vâlcii sunt primii din județ care o aflăși, astfel, pot pune întrebări la care trebuie săse răspundă. Voiculescu a fost elev intern într-o școalăde corecție pentru minori. El a fost „spălat” și re-educat mintal, prin anii ’60 (13-14 ani) când, elev fiind la Grupul Scolar „Lunca de Jos”, din Miercurea Ciuc, a intrat pe mâna unui psihologist cu studii sovietice – Mircea Ormenișanu – fost director si sef de „programe experimentale”, director al Instituției respective la acea vreme, recrutor de cadre pentru securitatea sistemului socialist. Oficial, Voiculescu nu are cazier, datorita faptului ca episodul a avut loc când era minor… După ce și-a făcut partid (ca și Vadim Tudor) securistul a botezat organizația politică în fruntea că reia s-a pus – Partidul Conservator. Partidul Conservator dar al cui? Sigur, al românilor, dar care români? Deci, vrei nu vrei, prin deducție, spui PCR, Partidul Conservator Român a lui Voiculescu. că a fost și unul cu aceleași inițiale, al lui Ceaușescu, cel pe care îl apăra el. Oamenii, în mare, sunt aceiași, nu prea scot capul. Vorbesc mai mult din umbră, prin gura multor tineri, care, încă nu înțeleg cam cei cu ei, dar știu sigur că au o pâine ca un cozonac de mâncat și, atunci, mănâncă „orice”, până se saturăși cu burta plină încep săgândească altfel, fărăsă-și punăîntrebări. Ca Voiculescu sunt încă mulți în chip de implanturi sociale….

        ” Nu ne vindem țara … cinstit, fărăprofit personal, ci numai contra comisioane groase. Aceasta este maniera în care s-au făcut averi în România. Îara pe care o credeam săracă , este, într-adevăr, săracă , dacă i se cere săne satisfacă pe cei mulți în realizarea aspirațiilor și nevoilor noastre decente. Dar este o vacă gras de mult pentru „aleși”. I-am ales săne fure. Vorba aia, proprietatea socialistăera o abstracție, o vorbăîn vânt. Adevărata proprietate, sfântă, inviolabilă, concretă, este a lor. Voi ceilalți, pensionari, muncitori, profesori, țărani n-aveți decât săcrăpați.. Noii demnitarii puși în funcții pot fura cu autorizație și la nivel înalt. Nouă, în compensație, ni se oferăcircul. Nu-i așa că -i pasionant săne citiți declarații si săne vedeți din spatele ecranelor de televizor, domnilor parlamentari? Dați un ban, dar știți ce faceți..

        ” Se vorbește, prin târg, că încă directorul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”, Dumitru Lazăr, se bucurăca fata mare la măritiș, de când a auzit că este posibil să rămână în continuare pe postul de care ține precum câinele de os. După procedura de evaluare a directorilor instituțiilor de culturădin județ, petrecutăde curând, Dumitru Lazăr a fost cotat cu cea mai mică notă, ce-l trimitea direct spre repetenție, acasă. Legea spune clar: un șef de instituție de culturăcare nu obține nota minimă 7, nu are ce mai că uta pe scaunul de director. Trebuie săpredea ștafeta. Dar directorul scaiete nu vrea deloc săne lase. Pe deasupra, mai este și ajutat să rămână . Conform legislației în vigoare, președintele Consiliului Județean, Dumitru Bușe, are datoria sănumească un interimar până la organizarea concursului pentru funcția de director. Deși, pentru interimat, au fost vehiculate nume precum Valentin Smedescu, Sanda Constantinescu, Gheorghe Stanciu și alții, Bușe își dorește ca pe post să rămână tot Lazăr nedoritul. Surse demne de încredere ne-au informat că decizia lui Bușe a venit dintr-o convingere personală, aberantă: până la concurs nu are pe cine pune interimar. Zău?! Și l-a găsit tocmai pe acest bâlbâit profesional săse ocupe în continuare, de treburile Bibliotecii? Cum s-o fi întâmplat asta, când tocmai președintele CJ urla ba în presă, ba la televizor că de-abia așteaptăsăscape de indezirabilul de la Rusca?! Vorbe în vânt, iar fapte ciuciu! A spus-o și el, enervat de insistența cu care presa îi cerea să-l schimbe pe Lazăr din scaunul mult prea înalt pentru el. Vroia săne mai închidăgura dedându-se la diversiuni puerile. Acum am înțeles. Bușe îl vrea pe Lazăr director, orice ar fi. Director săfie, că avem noi grijă.

        ” Unii liberali vâlceni, care încearcă parcă de prea mult săse inițieze în de-ale politicului, susțin, pe la colțuri, idei dintre cele mai năstrușnice. Conștientizând doar superficial gravitatea situației din sânul PNL-ului ne referim aici la mita luatăde Ion Nicolae pentru a angaja o doamnăla Acvarim încearcă , mai degrabă, săafle de unde avem noi informațiile compromițătoare, spun ei. Păi, aia e problema, stimabililor? În primul rând, toți cei care au citit cele prezentate de noi spun cu tărie că , în acest moment, liberalii vâlceni se confruntă cu o mare și realăproblemăde imagine. Atât de gravă, încât îi poate costa enorm în alegeri. Și ei știu asta. Numai că le este greu săia odatătaurul de coarne și sătrântească cu putere cu el de pământ. Surprinși vor fi săvadăcâtămizerie iese din el, când o plesni. Și atunci, ne întrebăm noi, la ce bun săplece, așa fărăde folos, la o vânătoare de vrăjitoare? Nu-i vor găsi nici măcar coada de la mătură, îi asigurăm. Puțin important, spunem noi, cum am intrat în posesia informațiilor, pe care le-am prezentat fărănici un fel de exagerări publicului larg. Aveam această datorie moralăFață de cititorii noștri. Iar scandalul nu l-am declanșat noi, ci lipsa de moralitate, de bun simț politic al lui Ion Nicolae, care s-a crezut mai presus de lege și de cei care l-au trimis în Consiliul Local. Și-a început cariera politică prin sfida până la nesimțire electoratul și o va termina măcinat de propria-i conștiință, pe care dacă o mai are, îi repetăobsesiv cât de mic și impotent politic este. Astfel de indivizi trebuie înlăturați repede, până nu îmbolnăvesc de tot clasa politică . Ar fi păcat săse întâmple așa că doar liberalii, împreunăcu democrații au pornit, După câștigarea alegerilor, greaua luptăcu corupția. E necesar săo continue, pentru că altfel vor deveni necredibili. Și nu e bine.