Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

Smecherii care conduc acum țara vor ca săse limiteze dreptul SRI și SIE de a mai asculta telefoanele și stenogramele convorbirilor sănu mai constituie probe în dosarele penale. V-ați prins, în cazul în care se aprobă, vor scă pa de condamnare Patriciu, Sereș, Sorin Roșca Stănescu, Camelia Voiculescu, Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vântu ” comportamentul antidemocratic al coaliției anti-Băsescu începe săse cunoască și la noi în județ. Liberalii și-au întocmit „activiști” și aceștia se urcă în mijloacele de transport pe rutele Rm. Vâlcea – Horezu sau Rm. Vâlcea – Drăgășani, provocând discuții despre Traian Băsescu. Apoi, încep să-și turuie lecția învățatăaruncând cu mocirlăîn imaginea președintelui țării ” Dan Costache Patriciu zis „Dinu” vrea să-și extindăafacerile cu petrol pe uriașa piațărusească . În Rusia, de la un anumit nivel în sus, nu se poate pătrunde fărăacordul serviciilor secrete ale acestei țări. De la un alt nivel, altceva decât fușeraie, nu poți face afaceri acolo, fărăsăte asociezi cu serviciile secrete în cauză

 

” Nici nu s-a așezat bine pe scaun la Cotroceni și Nea Nicu Văcă roiu a și trimis Parlamentului României cererea de reexaminare a Legii privind protecția informațiilor clasificate. Scopul este unul precis și-i vizeazăpe oamenii „patrulaterului negru”. Ei trebuie săștie tot, iar „indezirabilii” săorbecă iască în exercitarea funcțiilor. Apoi, urmeazăsăse umble la pachetul de legi privind Siguranța națională. Șmecherii care conduc acum țara vor ca săse limiteze dreptul SRI și SIE de a mai asculta telefoanele și stenogramele convorbirilor sănu mai constituie probe în dosarele penale. V-ați prins? În cazul în care se aprobă, vor scă pa de condamnare Patriciu, Șereș, S. Roșca Stănescu, Camelia Voiculescu, Dan Voiculescu, S.O. Vântu etc. Oligarhia ar ieși din stres. Pe aceeași linie, în timpul guvernării CDR, prim-ministrul Ciorbea a propus și s-a scos pentru câteva luni de zile infracțiunea de „bancrutăfrauduloasă” din Codul Penal. A fost timp suficient ca săiasădin pușcă rie Sever Mureșan, devalizatorul Băncii Dacia Felix. Acum, v-ați prins?

” Comportamentul antidemocratic al coaliției anti-Băsescu începe săse cunoască și la noi în județ. Liberalii și-au întocmit „activiști” și aceștia se urcă în mijloacele de transport pe rutele Rm. Vâlcea – Horezu sau Rm. Vâlcea – Drăgășani, provocând discuții despre Traian Băsescu. Apoi, încep să-și turuie lecția învățatăaruncând cu mocirlăîn imaginea președintelui țării. Păi, măi nevolnicilor. De la Decebal și până la Traian (Băsescu) țara nu a dus lipsăde trădători, de nimicarnițe. Cel pe care-l înjurați voi și despre care spuneți numai minciuni este PREȘEDINTELE ÎĂRII. Suspendat sau nesuspendat, este tot președinte. Cum de văpermiteți să-l insultați sau să-l calomniați? Ah, uitasem. Îl aveți drept mentor pe Ion Iliescu – cu care v-ați aliat – trădătorul lui Ceaușescu. Ia de văîncolonați voi pe autostrada ce duce la Focșani și încercați săvăarătați calitățile politice în Rusia. Se răsucesc în mormânt strămoșii care au avut de suferit din cauza rușilor, dar și tinerii care au murit la Revoluție. însă , o veste bunăși pentru simpatizanții lui Traian Băsescu. Cel puțin 20 de liberali ne-au spus – confidențial – că -l vor tot pe Băsescu la Cotroceni și nu pe Geoanăsau pe Năstase. că am uitat săvăspunem. Va scă pa și Năstase de DNA și să-l vedeți prezidențiabil în 2009.

” Se spune că pe undeva, prin țară , se aflăîn așteptare un avion care va fi umplut cu cei 322 de parlamentari filo-ruși, pentru a decola – în caz de nevoie – spre Moskova. Dar știți cine-l pilotează? Cozmin Gușăși Lavinia Șandru. Ei au văzut cum este democrația lui Putin și-i duc pe tovarășii lor la instruire. Pe zi ce trece, avem impresia că adversarii lui Băsescu își sapăsinguri groapa. Ia de priviți-i la televiziunile mogulilor de presăcum batjocoresc mai rău ca mahalagioaicele și-și ridică fusta-n cap ca săli se vadăgânditorul. Zău, sunt ridicoli, aurolacii. Priviți-l pe Prostănac cu ce morgădeschide gura, de parcă ar rostii declarații secrete. Deh, școala Băneasa

” Dan Costache Patriciu zis „Dinu” vrea să-și extindăafacerile cu petrol pe uriașa piațărusească . În Rusia, de la un anumit nivel în sus, nu se poate pătrunde fărăacordul serviciilor secrete ale acestei țări. De la un alt nivel, altceva decât fușeraie, nu poți face afaceri acolo, fărăsăte asociezi cu serviciile secrete în cauză. Iar „Dinu”, aici a vrut săajungăși se pare că a reușit. Pentru ca lui Patriciu săi se permităsăpătrundăpe piața rusească , i s-a înmânat o wish-list. Printre acțiunile care trebuiau bifate este și distrugerea lui Traian Băsescu. Președintele i-a supărat rău de tot pe ruși, în primul rând prin insistența cu care a urmărit reîntregirea României și aceștia și-au activat „prietenii” și „conservele”. Cu ajutorul sefului SIE – că tălin Harnagea, în timpul guvernării CDR, Patriciu a primit pe gratis Rompetrol și Petromidia. Tranzacția s-a efectuat sub acordul direct al CIA, Față de care Patriciu a mimat deplina cooperare. Acum, americanii regretă. Harnagea este astăzi salariatul magnatului liberal. Patriciu joacă dublu, slujind interesele rușilor împotriva celor care i-au servit pe tavăcele două societăți profitabile. El are șanse mari pentru că , mai devreme sau mai târziu, săaibăsoarta lui Robert Maxwell.

” Cristian Tudor Popescu, noul Goebbels al propagandei post-decembriste (înainte de a fi demnitar, Goebbels a fost ziarist național-socialist), După ce a găsit droguri și făina la sediul PNÎCD, în 1990 (vămai amintiți?), a început săne livreze zilnic „Adevărul” lui Taher și Hrebenciuc. Când acest adevăr nu l-a mai convins și, mai ales, de când e sărac și cinstit, și-i suflăVântul zeci de mii de euro prin buzunare, ne-a copleșit cu Gânduri curate spuse în fața icoanei marelui poet și disident Mircea Dinescu. După ce a scuipat și icoana lui Dinescu, ne-a declamat esența moralei lui teutonice: „Ein Mann ein Wort, un Jurnalist ein Worterbuch”. În traducere liberă, dacă nu avem oameni politici care săpoatăspune ” un bărbat, un cuvânt”, măcar avem ziariști ca CTP-ul (cacofonia este intenționată!) care pot spune „un bărbat, un dicționar”. Îmi vine în minte o emisiune televizatăîn care semi-eruditul CTP ne dădea un citat (greșit de altfel) din Verlaine: „Par delicatesse j’ai gache ma vie”. Avea dreptate: cu delicatețe (alături de stăpânii lui) ne-a distrus viața. În cartea sa intitulată”Un cadavru umplut cu ziare”, editura POLIROM, 2001 P.30, CTP-ul și-a arătat iar obsesiile sexuale bolnave, prezentând „Scrisoarea de ziua mamei conceputăde un adolescent român din mileniul III”. Iatăce poate compune un individ care se vrea șeful presei țării, intelectual de marcă , formator de opinie și, care, de curând, a declarat la televiziune că i-a venit săvomite când l-a auzit pe președintele României că nu mai demisionează. Văasigurăm că După ce citiți mesajul scrisorii, veți voma dumneavoastră(ca și noi, care am și făcut-o, de altfel) pe numele lui: „Draga mea mamă, pentru că ești bunăși blândăși ai grijăde mine îți dăruiesc de ziua ta un vibrator extra, cu păr, cu vene și cu cap gonflabil, și îți doresc multăfericire”. Scrie așa ceva un adolescent român mamei sale, de ziua ei? Nici dacă este cazat la Casa de odihnăși tratament de sifilis, de la Bălăceanca, locația ipochimenului nesimțit, nu scrie așa ceva un tânăr, oricât de derbedeu ar fi el. Mama, este un cult la tineri și, în special, la băieți. Un cadavru viu, umplut cu nesimțire, este Cristian Tudor Popescu!

” CTP a fost format de Dumitru Tinu. Dumitru Tinu a fost agent KGB, documentat fărăputințăde îndoialăde unitatea anti-KGB 0110. Acesta, aflat în cârdășie cu palestinianul Taher – alt agent KGB – a fost EXECUTAT de că tre patronii săi ruși, pentru insubordonare într-o chestiune minoră. Pe vremea lui Ion Iliescu, CTP nu obosea săafirme, pe toate canalele, că poporul este un animal care acționeazăfărăgreș, din instinct. Votând deci pe Iliescu din instinct, poporul nu poate greși. În situația actuală, dacă poporul român va reconfirma în funcție pe președintele Băsescu, CTP va mai susține același lucru, că instinctul popular este fărăgreș?