Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceanăpe scurt

” unul dintre primarii cu „priză” la câteva ziare locale este Viorel Cioteanu – un nemulțumit al sorții, ajuns pe culmi de glorie (electorală) unde nici în visele lui frumoase nu i s-a arătat. Și, pentru a defini faptul că a rămas uimit de locul pe care-l ocupăîn societate, face ce face și ne readuce aminte de imaginea trecutului său de care crede că a scă pat ” vești bune dinspre Episcopia Râmnicului. S-a redeschis fabrica de lumânări și s-a renunțat la aprovizionarea bisericilor cu lumânări aduse de la Bacă u ” am intrat în posesia unor documente care ne pot face mult rău dacă nu le verifică m autenticitatea: este vorba de un caz grav de tăieri ilegale de brazi și molizi, într-o zonăîn care s-a sistat tăierea pe muntele Mereuțu ” sfidând legea, firma TADIEX rade copacii pe drumul ce duce de la Obârșie spre Novaci, DN675, trăgând la marginea drumului cantitatea de 3000 de m.c. Ce face inspectorul ITRSC Vâlcea?

 

” În unul din ziarele interesante ale județului este criticată(ca săfolosim o expresie mai blândăa modului cum un ziarist se poate exprima batjocoritor) șefa departamentului Integrare Europeană , din Consiliul Județean, doamna Carmen Alexandrescu. Nu știm cât de interesate și de întemeiate pot fi criticile aduse, dar știm cu precizie de ceasornic elvețian, că neadevărurile și exagerările sunt cât roata carului. Munca doamnei în cauzăși a colectivului de tineri formați în sprijinul comunităților județene pentru accesarea de fonduri europene, nu merităsăfie că lcatăîn picioare. Nu știm cine este semnatarul rândurilor calomnioase (băiatul nu a avut curajul de a se semna) dar trebuie săse știe că prestația profesionalăa doamnei Alexandrescu a stârnit interesul multor firme private din domeniu, fiindu-i-se oferităposibilitatea de a lucra în altăfirmăși nu numai la Consiliul Județean pentru un salariu de mii de euro lunar. Enigmele din jurul proiectelor finanțate din extern nu sunt create de Departamentul Integrare, ci de beneficiarii acestora, primarii localităților din județ. Ei sunt beneficiarii fondurilor, ei hotărăsc soarta dezvoltării comunității în fruntea că rora se află, iar Carmen Alexandrescu cu tinerii săi – care sunt cu adevărat performanți – nu le asigurădecât consultanță. Altfel, ar fi plopiști și plopii în aer, conducându-se După dictonul: „Dormi în pace, primar blând”. Dar ce importanțăare informația privind performanța Departamentului Integrare al CJ, dacă primarii mai fac și ei, din când în când, câte un contract de publicitate cu unele ziare locale și acolo își etaleazăei complexele? Este adevărat că scopul scuzămijloacele, dar ce aveți cu salariații Consiliului Județean, domnilor primari? Unul dintre primarii cu „priză” la câteva ziare locale este Viorel Cioteanu – un nemulțumit al sorții, ajuns pe culmi de glorie (electorală) unde nici în visele lui frumoase nu i s-a arătat. Și, pentru a defini faptul că a rămas uimit de locul pe care-l ocupăîn societate, face ce face și ne readuce aminte de imaginea trecutului său de care crede că a scă pat. Păi, acum, dacă omul și-a pus o hainănouă, de ce nu și-ar arata și spatele zdrențuit. Uite, tocmai el se aflăîn spatele criticilor nemeritate aduse doamnei Carmen Alexandrescu, insultând-o pe aceea datorităcă reia se poate lăuda el cu proiectul de „Dezvoltare integratăa Stațiunii Olănești”, adică cu atragerea unei investiții de 3,3 milioane euro pentru Olănești. „Eu zic că nu mai are ce că uta acolo (la Consiliul Județean) ” spune curajosul bărbat despre doamna Carmen Alexandrescu, După ce acesta – prin colaborarea CJ cu Primăria Olănești – a obținut un punctaj favorabil în aprecierea proiectului despre care vorbim. Dar el, Viorel Cioteanu, mai are ce că uta în fruntea comunității din Olănești? Așa cum numai electorii pot răspunde la această întrebare, tot așa și președintele Consiliului Județean – ec. Dan Bușe, poate spune dacă doamna în cauzăîși are rostul în schema instituției pe care o conduce sau nu. „Pentru eligibilitatea proiectului de la Olănești și dreptul de a fi finanțat prin proiectul Phare – 2004-2006 se relevănumai meritul celor de la Integrare și în special al doamnei Carmen Alexandrescu. Ar trebui ca primarul Cioteanu săfie mai reținut în declarații, pentru că nu are temei în cele susținute. A fost ideea Consiliului Județean de implementarea proiectului în beneficiul stațiunii Olănești. Doamna nu merităsăfie batjocorităși, în curând, vom avea o discuție cu dumnealui, ca să-și cearăscuze.” – ne-a declarat președintele Dan Bușe.

” Vești bune dinspre Episcopia Râmnicului. S-a redeschis fabrica de lumânări și s-a renunțat la aprovizionarea bisericilor cu lumânări aduse de la Bacă u. Oare de ce? Cum nu știm și de ce se încearcă și schimbarea consilierului cultural PC Constantin Cârstea? Este dumnealui primul cu care se va începe reorganizarea Permanenței Consiliului Eparhial? Dacă se supărăprea cucernicul preot și începe sădezvăluie dedesubturile vânzărilor de terenuri ale Episcopiei, de case, despre simoniei și cheltuirea banilor veniți de la Ministerul Culturii cu scopuri precise? Pentru liniștea viitoarelor afaceri episcopale, ne scuipăm în sân și nu zicem: „Întărâtă-i drace!”. O fac și fărăÎncornoratul

” În campania electoralădin 2004, reprezentanții Alianței „DA” strigau sus și tare că , în timpul mandatului lor, vor lupta din răsputeri pentru a depolitiza sistemul educațional. Chiar în capitolul 5 -Politică al programului de guvernare, liderii portocalii spuneau: „prin depolitizarea administrării învățământului, conform practicilor europene, se va reface demnitatea socialăși autonomia profesionalăa institutorilor și profesorilor, considerând dască lul drept intelectual autonom și forțăa schimbării”. Vorbe-n vânt La doar doi ani După ce au ajuns la putere, 99% dintre inspectorii școlari sunt membrii PNL sau PD. Asta fărăsă-i mai luăm în calcul și pe directorii școlilor din Vâlcea care, în ciuda zecilor de concursuri, tot pe criterii politice au fost numiți. Ce fel de concursuri nu prea știm, deoarece, în cele mai multe dintre cazuri, pentru un post, a candidat o singurăpersoană, care, ciudat sau nu, avea adeziune la unul dintre partidele de la Putere. Mergând mai departe cu analiza, putem observa cu ochiul liber că peste 65% din persoanele cu funcții de conducere în învățământul vâlcean sunt membrii PNL. Aici putem da câteva exemple: Mihai Moldoveanu – inspector general, Gabriela Ene – inspector adjunct, Tatiana Mărăndici – inspector de fizică , Emil Pârvulescu – inspector de geografie, Rodica Buican și Cristi Buican, inspector școlar, respectiv director adjunct al Liceului „Matei Basarab”, Florin Smeureanu – inspector de matematică etc., etc. Toți, membrii ai Partidului Național Liberal. până și posturile rămase vacante în urma concursului au fost ocupate de oameni „apropiați” deputatului PNL, Emilian Frâncu, printr-o așa zisădecizie de detașare în interesul serviciului. Un alt exemplu este Rodica Florescu, soția consilierului local liberal, care a fost numitădirector adjunct al Colegiului Național Alexandru Lahovari. Peste câteva luni de zile, la Inspectoratul Județean Școlar Vâlcea se va organiza un nou concurs pentru ocuparea posturilor de directori școlari. Astfel, „gașca” lui Măndel Frâncu va intra din nou în acțiune Pentru liberali nu mai conteazănimic, ci doar carnetul de partid.

” Sunt mulți aceia care așteaptănoul episod din serialul jurnalistic „Mafia Lemnului chelește pădurile din nordul județului”. Dar în acest număr stopăm continuarea lui. Am intrat în posesia unor documente care ne pot face mult rău dacă nu le verifică m autenticitatea. Este vorba de un caz grav de tăieri ilegale de brazi și molizi, într-o zonăîn care – printr-o ordonanțăpreședințială- s-a sistat tăierea pe muntele Mereuțu. Sfidând legea, firma TADIEX rade copacii pe drumul ce duce de la Obârșie spre Novaci, DN675, trăgând la marginea drumului cantitatea de 3000 de m.c. Ce face inspectorul ITRSC Vâlcea? Am aflat și văvom spune și dvs. La Gura Lotrului, turiștii sunt informați printr-o placă avertizoare că drumul de la Voineasa spre Obârșia Lotrului este blocat. Minciună. Se circulă, bine mersi, iar DN de la Obârșie că tre Novaci, înzăpezit, cu adevărat, a fost deschis cu freza – pe cheltuiala nu știm cui – pentru ca firma TADIEC sătaie și sătransporte liniștit materialul lemnos tăiat sub interdicția ordonanței președințiale. În numărul viitor vom resveni cu amănunte edificatoare.

                                                                                                                                        ” Pataliputra