Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

Peremistul Nicolae Pătru este un pitic politic ce ne-a agasat cu laudele de sine până la saturare. Acest politician tip fanfaron, se considerădemn și onorabil, mândrindu-se, în naivitatea sa, cu faptele și ideile altora ” șeful Învățământului din Vâlcea, Gheorghe Ciucă , i-a atacat dur pe câțiva directori școlari, care i-au lăsat pe elevi săcopieze în voie la tezele unice. Unul dintre cei care a intrat în colimator a fost directorul Școlii cu clasele I-VIII din Pietrari, Teodor Apostolescu ” autorul celebrului „Imn al golanilor” din Piața Universității, Cristian Pățurcă , a fost internat în stare gravăzilele trecute în secția de Terapie Intensivăa Spitalului de Pneumofiziologie „Marius Nasta” din București. Pățurcă a fost adus la această secție cu hemoragie internă

 

” Câteva dintre personajele politice vâlcene se considerămai importante decât sunt în realitate. Sunt atât de disperați să-și facă imagine , încât au ajuns săse laude cu „realizările” la toate colțurile blocurilor. Unul dintre acești politruci este și peremistul Nicolae Pătru, un pitic politic, ce ne-a agasat cu laudele de sine până la saturare. Acest politician tip fanfaron, se considerădemn și onorabil, mândrindu-se, în naivitatea sa, cu faptele și ideile altora. Cert este că infatuarea repugnăiar lipsa sa de viziune politică a devenit de-a dreptul ilară.

” Ne facem cumpărăturile și concediile, mai ieftin, în țările vecine, ne înmatriculăm mașinile prin Italia sau Germania, ne trimitem copiii la studii cine știe pe unde, ne că utăm de muncă în Spania și în Italia. Ne gândim săne luăm case în țările vecine, pentru că au prețuri mai rezonabile, iatăcă femeile din vestul țării preferăchiar să-și aducă pe lume copiii peste granițăunde sunt condiții decente, iar mamele și pruncii nu sunt lăsați sămoarăcu zile așa cum au fost mediatizate nenumărate cazuri în România. Nu mai este de trăit în țara asta, pentru că cei care ar trebui, de fapt, sălucreze pentru noi, se că znesc din răsputeri săne facă viața grea. Scandalurile politice se țin lanț, orgoliile se ciocnesc, lichelele care conduc țara se ridică din ce în ce mai sus, concentrându-și eforturile că tre propria propășire. Toate se sparg în capul nostru. Este semnificativ cum însuși premierul își favorizează, pe Față , afacerea cu mașini noi prin împovărarea cumpărătorilor de mașini second-hand cu o taxăde primăînmatriculare fără egal în Europa. Sau, un exemplu din Parlament, demnitarii care aranjeazăprin vot să-și cumpere casele de protocol în care locuiesc. În Vâlcea, nu ai loc să-ți croiești un drum ascendent, pentru că fel de fel de găști ce au pus mâna pe furculițăși cuțit își împart potențialul de afaceri că tre prieteni, cunoscuți și cotizanți. În spitalul județean crapăzidurile sub presiunea atâtor somități medicale care își fac o publicitate agresivă, dar, paradoxal, dacă vrei săsupraviețuiești, cel mai bun medic rămâne trenul spre București sau, și mai bine, avionul spre alte țări europene, Rusia sau America. Dacă n-am fi moștenit, majoritatea, balastul acesta mioritic, care ne ține, resemnați, într-o transhumanțăce a devenit, în zilele noastre, drumul cotidian dintre casăși serviciu, pe străzi triste, cenușii și printre oameni amărâți, țara asta s-ar goli de populație și ar rămâne doar ei, bogații, cu spațiu destul să-și umfle orgoliile și averile așa cum își supradimensioneazăcasele. Uneori ne gândim că ar trebui săle facem loc, să-i lăsăm singuri, săvedem de la cine mai fură.

” Săptămâna trecută, în cadrul unei ședințe, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Gheorghe Ciucă , i-a atacat dur pe câțiva directori școlari, care i-au lăsat pe elevi săcopieze în voie la tezele unice. Unul dintre cei care a intrat în colimator a fost directorul Școlii cu clasele I-VIII din Pietrari, Teodor Apostolescu. Inspectorul general l-a acuzat pe acesta că a fraudat teza unică la matematică . Trebuie menționat că directorul este și profesorul de matematică al acestor elevi, care, spun gurile rele, nu sunt deloc niște ași ai acestei materii. Astfel, elevii școlii din Pietrari ce au dat teza unică au avut o medie generalăde nouă, 15 dintre ei luând note de 9, 19 au luat 8, iar 6 au luat 10. Asta, în condițiile în care, majoritatea tinerilor sunt, la clasă, în situație de corijențăla matematică . Ei bine, nici nu au trecut câteva zile de la acea ședințăcă a mai apărut un caz asemănător. În localitatea Bărbătești, la teza unică la istorie, elevii Școlii cu clasele I-VIII din Bodești – Bărbătești au luat numai note de 10. Cam aceeași situație, pentru că în urma analizei inspectorilor școlari s-a constatat că școlarii au în catalog note destul de mici la această disciplină . Gheorghe Ciucă promite măsuri drastice pentru directorii ce i-au „ajutat” pe elevi săia note mari, deși nu meritau. Din surse sigure am aflat că directorul școlii din Pietrari, Teodor Apostolescu și cel din Bărbătești, Neculai Matei, urmeazăsăfie demiși. Mai urmeazăși alții

” A existat un individ foarte fidel lui Ceaușescu. Îl chemăSandu Melnic și era operator de film. Fusese cameramanul personal al lui Ceaușescu, însoțindu-l absolut în orice deplasare și participând la toate evenimentele din viața intimăa familiei Ceaușescu, unde făcea fotografii sau filma. A avut ghinionul săîl urmeze pe Ceaușescu în 1977 la Petroșani, când acesta a fost sechestrat de mineri. Bineînțeles că a filmat totul, După care a predat filmele „cui trebuia săle predea”. Deja însă știa prea multe și trebuia lichidat (dacă făcuse copii secrete După filmul sechestrării?). A fost otrăvit nu se știe cum, că ci nu mânca niciodatănimic cu „colegii” săi. A murit în niște chinuri groaznice, vărsându-și în doar jumătate de orăși mațele din el, și făcând, evident, stop cardiac. Acum când s-a văzut înmormântarea lui Dan Iosif, cine a participat la ea și, mai ales, cine a vorbit la că pătâiul lui (evident, de bine!), ne amintim de înmormântarea bietului operator de film. Democrație, democrație, dar săștim și noi, nu? toată mass-media românească s-a ocupat intensiv zilele acestea din urmăde Dan Iosif și Miron Cozma, în timp ce Cristi Pățurcă se chinuie, bolnav și anonim, pe un pat de spital. Autorul celebrului „Imn al golanilor” din Piața Universității, Cristian Pățurcă , a fost internat în stare gravă, la începutul săptămânii trecute, în secția de Terapie Intensivăa Spitalului de Pneumofiziologie „Marius Nasta” din București. Pățurcă a fost adus la Secția de Anestezie Terapie Intensivăa spitalului, cu hemoragie internă. Medicii l-au suspectat de cancer pulmonar, însă , După două zile de tratament, starea lui s-a ameliorat. Ne imaginăm că nici nu e bogat, că nu-l vor fi dând banii afarădin casă. Nu sare nimeni cu „teledonu”, nu se gândește nimeni săinițieze o mânăde ajutor pecuniar pentru cel care a însemnat și a făcut atât de mult, întreținând Golaniada din Piața Universității la cote maxime?

” Pataliputra