” urcându-i-se politicul la cap, peremistul-puristul-liberal biciclist Ion Nicolae (cunoscut printre conaționalii noștri din Colonia Nuci ca discipol al lui Brătianu cu aur de trompetăîn gură), vrea săia conducerea PNL Rm. Vâlcea. Dar nu vrea numai el, ci și perechea lui (politică ) Emilian Frâncu, omul care-și bate joc de toate și de toți ai lui, conducând discreționar niște oameni de plastilină” săptămâna trecută, la Pensiunea Valentina, Ion Nicolae și-a serbat ziua de naștere. Deși se baza pe vreo 72 de musafiri, nu i-au venit decât vreo 30 și, dintre aceștia, vreo câțiva au venit, „l-au premiat”, l-au văzut și au plecat ” hoitarul profesionist, Trai-Anus Gumilingus, și-a găsit, în sfârșit, vocația meseriei, atârnat de mașina verde, printre gunoaie… În ultimul număr al Ziarului de Vâlcea, acesta a realizat două materiale (nu se pot numi reportaje sau articole) la comanda contra-cost a lui Silviu Prigoană, cel proaspăt întors din Las Vegas ” am primit un amplu material de presătrimis de părintele Damaschin (fost că lugăr la Mânăstirea Turnu și dat afarăde PS Gherasim), tocmai din America, cu referire la cele ce a citit despre starea de lucru din Eparhia Râmnicului și odiseea părintelui Chesarie de la Mânăstirea Dintr-un Lemn
” Săptămâna trecutăa avut loc ședința Biroului Politic al organizației PNL Vâlcea, având ca temămodul de organizare al alegerilor liberale municipale. După cum se știe, prin demisia inginerului Sorin Zamfirescu, organizația municipalăRm. Vâlcea are un președinte interimar. Urcându-i-se politicul la cap, peremistul-puristul-liberal biciclist Ion Nicolae – cunoscut printre conaționalii noștri din Colonia Nuci ca discipol al lui Brătianu cu aur de trompetăîn gură, vrea săia conducerea acestei organizații. Dar nu vrea numai el, ci și perechea lui (politică ) Emilian Frâncu, omul care-și bate joc de toate și de toți ai lui, conducând discreționar niște oameni de plastilinăce-și zic liberali doar în intimitate, pentru că în public sunt numai niște „zombi” politici. Încercând săsalveze onoarea partidului, tânărul liberal Bogdan Pistol și-a depus și el candidatura sperând în eliminarea biciclistului de la actul politic de conducere și spălarea imaginii acestui partid. Dar mai „hamțî”! „Dințișorul” are mai mare trecere la Măndelul șef și se pare că deja jocurile au fost făcute. că este așa, s-a văzut și la votul celor 15 membri ai Biroului Politic care l-au propulsat la candidatura pentru Primăria Râmnicului tot pe Ion Nicolae – paspartout-ul lui Frâncu în toate și la toate. Ce o fi, fraților, între ăștia doi de se iubesc atât de tare și, apoi, dacă se iubesc, de ce nu s-or lua (de mână, că Frâncu e însurat, deși nu se prea vede). Ei, dar perechea asta are și vreo câțiva Mefisto, oameni ce nu se prea afirmă, dar sapăîn subteranul politicului cu o râvnăpe care nu o avea nici Dințișorul de aur din trompetăpe când îi săpa pe alții la Miniera Berbești. Ei sunt Monceanu și Șindrilaru. Cel puțin, ultimul dintre ei este un cronometru german și știe ce vrea: conducerea APAVIL. Ia săafle că Frâncu face jocul pentru alt liberal și atunci săvedeți horă. Pentru că la PNL – Vâlcea va începe o horăorchestratăde DNA, pe versuri și muzică de reclamații. Așadar, cu Ion Nicolae în frunte, liberalii vor avea succese multe!
” În lumea monahalăse spune că PS Petroniu Sălăjanul, arhiereul vicar al Episcopiei Oradei a fost filmat în timpul unei orgii sexuale alături de două tinere enoriașe, în fapt, două prostituate. Din mărturiile unora, caseta video demascatoare s-ar afla în mâni interesate, dar interesat de a o avea se aratăși Sinodul care oferăpe ea 250.000 de euro. Nu știm cât de adevărat este zvonul acesta și el nu are nici o legăturăcu idila de la Cantina Episcopiei Râmnicului, umbrit de scandalul făcut de soția unui cap al instituției bisericești implicat de Eros în poveste, însă se aseamănăpână la un anumit punct. Nu te poți pune cu pârdalnica de inimă, atunci când masculul simte carne tânărăși-și dorește săfacă schimbul cosmic de energii în afara casei. Dar se vorbește. Și dacă vorbele astea ar duce la ceva bun, mai treacă -meargă, însă enoriașii gândesc profund altfel și iatăce ne-au scris pe pagina de web a ziarului: „Am zis că am eu ghinionul săîntâlnesc fețe bisericești care nu au nicio legăturăcu „duhul sfânt”! Eu prefer săîmi spun rugăciunea în că măruța mea, să măspovedesc „direct” lui Dumnezeu decât să măduc și săvăd preoți care nu au nicio legăturăcu Dumnezeu, ci cu „diavolul”! Mare păcat, deoarece pentru mulți oameni biserica rămăsese singurul lăcaș unde se purificau spiritual.” Sinodul nu poate mușamaliza cazul, cunoscând că nu mai sunt repere morale, iar Biserica este singurul far că lăuzitor al societății și așa aflatăîn derivă.
” Nu putem face dovada că un act de corupție s-a consumat la Pensiunea Valentina, în seara zilei de vineri, săptămâna trecută. Aici, și printre vreo câțiva musafiri, Ion Nicolae și-a serbat ziua de naștere. Deși se baza pe vreo 72 de musafiri, nu i-au venit decât vreo 30 și, dintre aceștia, câțiva au venit, „l-au premiat”, l-au văzut și au plecat. Nu doreau săfie caraghioși. Ba, unii dintre ei s-au prezentat la ora invitației și văzând că sărbătoritul nu-i prezent așa cum ar fi fost normal, au plecat. Mai târziu, prezenți în local și văzându-l pe sărbătorit cum dansa singur pe muzică lăutărească , pocnind din degete și vânturându-și osânza pântecului în pași mici și adăugați, ne-am înfuriat. Omul a furat brandul conaționalilor la dans, ba chiar și mișcarea capului și a mustății. Plagiatul nu s-a prea simțit, dar ne-am gândit cum i-ar fi stat lui Brătianu lângă un astfel de individ. Fugi d’aici, Frâncule, că ăsta-i de-al lor, nu de-al fondatorilor partidului liberal. Ei, dar văveți întreba unde-i actul de corupție? În nota de plată. Ca și anul trecut (că tot aici și-a serbat ziua inspectorul șef de la IT Construcții), După ce a mâncat și a băut, el și-a luat darurile și mâncare la pachet pentru acasăși a uitat săachite nota de plată. Nouăne place săcredem că a uitat săo plătească , nu că patronul Lorică Gorun l-a tolerat pentru mai nu știm ce servicii reciproce. Chiar dacă vor „fabrica”, acum, o notăde plată, îi asigurăm pe cei doi „colaboratori” că nu mai are rost efortul. Doar „plătitorul” este privatizat și „beneficiarul” este mare șef, nu? În economia de piață, pentru jocul dintre cerere și ofertă, mai trebuie săfie și obiectul muncii. Nu știm dacă acesta existăși dacă există, e numai treaba lor. Doar că suspiciunea rămâne. Și cum Ion Nicolae este cunoscut ca „șpăgar” și beneficiar de servicii gratuite (primite de când este mare jupân la bătătura Frâncului), ce e val, ca valul trece.
” Hoitarul profesionist, Trai-Anus Gumilingus, și-a găsit, în sfârșit, vocația meseriei, atârnat de mașina verde, printre gunoaie… În ultimul număr al Ziarului de Vâlcea, acesta a realizat două materiale (nu se pot numi reportaje sau articole) la comanda contra-cost a lui Silviu Prigoană, cel proaspăt întors din Las Vegas. Cele două materiale au titlurile „Am fost o zi gunoier profesionist” și „Viața pe un munte de gunoaie”. Iatăce debiteazăacest Gumilingus: „Sâmbătădimineața, în parcul auto al lui Rosal din strada Depozitelor mi s-a făcut protecția muncii. Am fost informat despre principalele prevederi ale Legii 319/2006 apoi am primit echipamentul de protecție și am fost repartizat pe autospeciala cu nr. 18 care salubrizeazătraseul doi. Adică mai mult de jumătate din cartierul Ostroveni, cartierul Libertății și câteva străzii din zona CPL”. Despre procesul câștigat corect la Curtea de Apel Pitești de societatea Urban, același Trai-Anus vede lucrurile diferit de toată lumea: „Doamne ce idioțenii poți scrie dacă nu ești profesionist sau dacă execuții comenzile unui patron ce se aflăîn conflict de interese. Un recurs în anulare nu se judecă de Curtea de Apel Pitești, procesul de vineri nu a luat nici măcar o contestație în anulare în considerare pentru că Urban nu a solicitat așa ceva. Spre seară, telefoanele îmi sunănon stop. Colegii din presăau fost intoxicați de cineva diabolic de la Urban care sunăpeste tot și dăinformația că Rosal trebuie săplece din Râmnic. O diversiune grosolanăde tip securist. Sute de administratori de bloc au fost și ei mințiți. Dar trăim în România vorba lui Badea”.
” PATALIPUTRA
Lasă un comentariu