Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SAPTAMANA VALCEANA PE SCURT

” crezându-se un Zorro politic, Ion Nicolae a și dat fuga la colegii săi de partid ce-și sorbeau liniștiți doctrina vieții într-un restaurant local, lăudându-se că ne-a închis ziarul cu cele trei miliarde de lei date drept sancțiune. Toți cei cu care s-a întâlnit la Alutus și în fața că rora și-a etalat epoleții albaștri ascunși de frica CNSAS în lada de zestre, au râs de el, După cum o fac mai tot timpul, dar privind și alți comedianți ai vieții județene liberale ” cică , la Dăești, pe proprietatea noastră, am fi alergat săpunem mâna pe Limbistul de la „Ziarul de Vâlcea” ca să-i administrăm o mamăde bătaie. Păi, de ce? Dacă -l prindeam, știm noi metode mult mai moderne și eficiente de înzdrăvenirea Lingeapucului Guminski. Avem la fermăo vacă în că lduri și-i că utăm partenerul. El e! ” săptămâna trecută, consilierul PNL, Bogdan Badea, a sosit la primărie cu o întârziere de trei sferturi de oră. însă , văzând el că lucrurile iau o întorsăturănu tocmai favorabilă, pentru că Gigi Matei și Ion Nicolae nu mai conteneau cu certurile, s-a gândit că a venit timpul săo șteargăenglezește

 

” După ce ne-a aplicat cea mai mare amendădatăvreodatăcuiva în județ de „specialiștii” Inspectoratului Județean în Construcții, „Dințișorul de aur” de la PNL, Ion Nicolae în fapt un mediocru subinginer miner propulsat politic în fruntea unui colectiv de ingineri specialiști în construcții s-a împăunat și i-a crescut burta de nu-și mai vede inteligența ce îi joacă feste de la o vreme încoace. Crezându-se un Zorro politic, a și dat fuga la colegii săi de partid ce-și sorbeau liniștiți doctrina vieții într-un restaurant local, lăudându-se că ne-a închis ziarul cu cele trei miliarde de lei date drept sancțiune. Toți cei cu care s-a întâlnit la Alutus și în fața că rora și-a etalat epoleții albaștri ascunși de frica CNSAS în lada de zestre, au râs de el, După cum o fac mai tot timpul, dar privind și alți comedianți ai vieții județene liberale. Circul a fost mare, ca și nesimțirea cu care ne înjura Nicolae. Un client, cititor al ziarului nostru, ne-a sunat la redacție și ne-a povestit cele ce se întâmplăacolo. Hotărât să-l bată, el ne-a întrebat ce parte a fizicului lui ne interesează. L-am temperat, spunându-i sănu folosească cleștele au patentul pentru auretul din gură, că nu suntem țigani ca săne strălucească și nouădinții. Să-l lase în plata Domnului, că și așa l-a bătut soarta rău și-l va mai bate. Astfel, saltimbancul mustăcios, a scă pat. Pentru a vedea ce-i cu el, am apelat la o ghicitoare cu multiple fuste renumităa locurilor noastre natale, cerându-i să-i vânture viitorul. Și iatăce ne-a spus: „Balaoacheșul ăsta, pare a fi de-al nostru, dar nu-i. E vândut Dracului și îl paște o mare primejdie. Mi se aratăniște că tușe, lacrimi și o camerăde pușcă rie. Aoleu ce de bitangi sunt în cameră?! Se luptăcu ei, dar va că dea în fund. Ca și în libertate. Ferească -l, Dumnezeule, de cornetul pentru apă, că se poartăpe acolo, prin pușcă rie. În rest, doar mizerie, minciunăși deznădejde”. Așa-i! Asta lasăel pe unde calcă .

” Muc cel Mic de la „Ziarul de Vâlcea”, Continuă săînvrăjbească orașul. Prin porno-starul Trai-Anus Gumilingus Cunilingus, el încearcă și își varsăacum umorile asupra noastră. Cică , la Dăești, pe proprietatea noastră, am fi alergat săpunem mâna pe Limbistul lui prieten, ca să-i administrăm o mamăde bătaie. Păi, de ce? Dacă -l prindeam, știm noi metode mult mai moderne și eficiente de înzdrăvenirea Lingeapucului Guminski. Avem la fermăo vacă în că lduri și-i că utăm partenerul. El e. Ne-am gândit să-i luăm pe zăbăucii nerușinați care se dau la noi și să-i băgăm într-un sac, apoi să-i vărsăm în grajdul vacii: unul ca săo „sondeze” și celălalt ca săo lingă. Poate așa se fac bine. Numai că cineva ne-a atenționat că limba lui Trai-Anus nu-i ca a boului partener al vacii și s-ar putea sănu-i placă încă lduritei că -i prea mică . Și sănu-i producă orgasm. Așa că am renunțat la acțiune, lăsându-i săse reproducă între ei. Nu a existat niciodatăși nu va exista cu siguranță un cuplu public mai nerușinat și mai imoral ca acești indivizi lucrători în presă. că sunt ei niște degenerați, mai treacă meargă. Îi putem ignora cu toții. Dar ca oficialii vâlceni, directori de societăți și oameni de afaceri să-i mai bage în seamăDupă cele ce s-a dovedit că fac, este de neînțeles! „Avem nevoie de o societate morală” suna un slogan electoral al CDR-ului și oamenii chiar aveau dreptate. Societatea românească s-a contaminat și se contamineazăgeometric de imoralitate. Ce exemplu poate da vâlcenilor Tiberiu Pârnău, prin ziarul pe care îl conduce, dacă găzduiește semnătura unui dezaxat sexual ce s-a lăsat filmat făcând perversiuni sexuale și-i cultivăprietenia? Cine sămai creadăîn ziarul ce-l conduce, în educația, caracterul și moralitatea lui ca individ, când este văzut zi de zi în locuri publice ținându-se de mânăcu Gumilingus? Răspunsul nu poate fi decât unul: amândoi sunt la fel și amândoi fac un cuplu de detestat!

” Noua politică liberală: Vii ultimul și pleci primul. Așa s-a întâmplat la ședința Consiliului Local de săptămâna trecută, când consilierul PNL, Bogdan Badea, a sosit la primărie cu o întârziere de 3 sferturi de oră. S-a așezat tacticos la masă, unde era pus numele lui și a început să-și dea cu părerea, fie că era întrebat sau nu. Văzând el că lucrurile iau o întorsăturănu tocmai favorabilă, pentru că Gigi Matei și Ion Nicolae nu mai conteneau cu certurile, s-a gândit că a venit timpul săo șteargăenglezește. Ceea ce a și făcut. Și-a luat diplomatul și a plecat. Alo? Domnu Î Badea, râmnicenii v-au trimis în Consiliu Local săstați la ședințe de la cap la coadă. Și-apoi banii îi încasați pe toți, nu? Știm că văcerem prea mult, însă un dram de respect, n-ar strica. Colegul dvs. de partid, Mihai Moldoveanu, în ciuda bolii pe care o are și a imposibilităților, a asistat la ședințăde la început până la sfârșit.

Cât de cinstit poate fi Tăriceanu? Desigur, că mai toți grangurii liberali. În scandalul FNI a fost unul dintre fericiții ce și-au răscumpărat investițiile în ultima clipă. În afacerea cu acțiuni Rompetrol, a fost unul dintre fericiții beneficiari ai ingineriei lui Patriciu. În perioada cât a fost ministrul industriei a fost fericitul beneficiar al unui contract de achiziții mașini Citroen de că tre PTTR. Mai nou existăsuspiciuni că ar fi profitat și de pe urma petrolului irakian. În plus, După ce l-a criticat pe Iliescu pentru că l-a sunat pe Botoș pentru dosarul lui Îiriac jr, iată-l că face același lucru în cazul Patriciu. Asta e… să-i urăm succes în lupta anticorupție. Alt mare luptător anticorupție este, firește, președintele Băsescu. Și cum nu poate lupta singur, și-a ales consilieri pe sprânceană. Anghelescu – spaima timbrelor de pe țigări, Degeratu – spaima revoluționarilor din Cluj, Stolojan – spaima ingineriilor tip Megapower, Udrea – spaima contractelor dubioase din categoria Golden Blitz. Cu ajutorul lor, lupta cu corupția poate începe. Nu pot săn-o amintesc pe Monica – fetitza cu codiță, de la Ministerul Justiției. Brusc devin nostalgic. Ehe … câte dezvăluiri fundamentate ne-a prezentat ea în timpul guvernării Năstase. Câte dovezi avea ea atunci. Cât era de sigurăpe sine când ne explica cum e cu corupții ăia. Câte sute de dosare de corupție zăceau prăfuite în sertarele procurorilor lui Amarie. Acum, când a sosit clipa că acele dosare săfie scoase la lumină, Monica ne anunța că DNA are în lucru doar 4 dosare mai importante. Vor fi finalizate la primăvară. După douăzile, Morar ne spune același lucru. Morar face play-back. El mișcă buzele dar se aude vocea Monică i. Unde or fi dovezile de altădată? Dar dosarele blocate de PSD? Când a mințit Monica? (Ce importanțămai are când a mințit. Un mincinos e doar un mincinos.)

                                                                                                                    ” Pataliputra