Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Război deschis

Handbal feminin, Liga Campionilor

Oltchim și FTC Budapesta se întâlnesc vineri a patra oarăîn 2007 ” 300 de unguri vin la Vâlcea să-i înjure pe români

200 de unguri din Budapesta și alți 100 de la Odorheiul Secuiesc vor veni vineri la Râmnicu Vâlcea, gata de un nou scandal. Supărați că „mândria Ungariei”, Ferencvaros, a pierdut de trei ori în acest an în fața Oltchimului și este pe care să”recidiveze” a patra oară, maghiarii vor instiga la violențăîn permanențăprin lozinci anti-românești. Lor li se pregătesc, însă , surprize multe, atât din partea elevelor lui Gheorghe Tadici care sunt decise nu săînvingăci săle umilească pe adversare, din partea spectatorilor vâlceni din tribune care vor cânta în permanențăpe parcursul celor 60 de minute ale întâlnirii dar și din partea organizatorilor care vor mobiliza un număr record de forțe de ordine.

 

„Ne vom răzbuna, mai bine sănu vină”

 

Chiar dacă partida este consideratăde mare risc și peste 100 de jandarmi îi vor păzi pe unguri, membrii galeriei oltene, Brigada Zăvoi, sunt deciși săse răzbune După ce înainte de meciul retur al semifinalei Cupei Cupelor, la Budapesta, li s-au spart geamurile la autocare: „Noi îi sfătuim că ar fi mai bine sănu vinăla Vâlcea, avem multe surprize pentru ei”, spun microbiștii de la poalele Capelei. Vicele de la CS Oltchim, Petre Berbecaru, recunoaște că situația este tensionată: „Este adevărat, și eu am avut discuții cu cei de la Brigada Zăvoi și mi-au spus că sunt gata de răzbunare. Noi am primit cerere pentru 200 de bilete dar am înțeles că alți 100 vin de la Odorheiul Secuiesc. Și îi vom așeza la Tribuna a II-a, în partea opusăa galeriei noastre. Una peste alta sper sănu fie probleme în tribune și noi săînvingem clar pe teren.

 

„Le dăm cât se poate de multe goluri”

 

Chiar dacă sunt aproape calificate în faza a doua a grupelor Ligii Campionilor, handbalistele de la Oltchim sunt conectate la meciul de vineri contra unguroaicelor și au de gând săreușească o diferențăde scor cât mai clară. „Nici nu se pune problema sănu învingem, doar le-am bătut și la ele acasăde două ori în acest an”, spune interul Adina Meiroșu, completatăde celelalte colege ale sale: „Le dăm cât se poate de multe goluri.”

 

Victorie clarăcu „U” Cluj

 

Campioana en-titre a României a învins clar pe Universitatea Jolidon Cluj, în ultima partidăa Ligii Naționale pe care chimistele au disputat-o în acest an. Finalmente a fost 39-23, în condițiile în care Tadici și Popa au mizat în partea a doua a întâlnirii pe mare parte a rezervelor. Pentru Vâlcea au marcat: Huțupan, Tamaș, Beșe (3 goluri), Gheorghe (3), Gatzel (2), Gâlcă (2), Lecușanu (6), Luca (4), Manea (2), Meiroșu (3), Nechita (4), Pușcașu (2), }ăcă lie (8), Vădineanu.

 

15 la națională

 

Liga Naționalăde handbal feminin se va întrerupe în această săptămână, până pe 3 ianuarie pentru Trofeul Carpați și Campionatul Mondial din Franța. Pentru aceste acțiuni au fost chemate nu mai puțin de 15 chimiste: portarii Luminița Dinu, Tereza Tamaș și Talida Tolnai, extremele Iulia Pușcașu, Ramona Maier, Ada Nechita și Valentina Elisei, pivoții Ionela Gâlcă și Raluca Ivan, centrul Roxana Gatzel și interii Adina Meiroșu, Clara Vădineanu, Steluța Luca și Narcisa Lecușanu. Alături de vâlcence au mai fost selecționate centrul Cristina Neagu de la Rulmentul Brașov, interul Monica Gogârlă, tot de la Brașov, extrema Camelia Balint de la HCM Baia Mare și pivotul Maria Bârsan de la Jolidon Cluj. Din cele 20 de jucă toare care se vor lupta pentru Trofeul Carpați, Tadicin și Muși vor alege numai 16 care vor încerca săapere titlul de vicecampioanămondialăcucerit de România acum doi ani în Rusia.