Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Râmnicenii vor ca Traian Băsescu să rămână președintele țării

Pentru a vedea exact cum se situează Traian Băsescu în topul încrederii râmnicenilor, VOCEA VÂLCII a efectuat un sondaj de opinie, din care a reieșit, în mod elocvent, că majoritatea, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri, l-ar vota ca șef al statului, pe președintele suspendat. Desigur, au fost și voci care au spus că și-ar dori pe altcineva la conducerea României, deși, din păcate, nu au reușit săargumenteze obiecțiile pe care le au la adresa lui Traian Băsescu

 

Ultimele sondaje de opinie aratăcă , în continuare, Traian Băsescu deține locul I în topul preferințelor electoratului român, la funcția de președinte al țării. La capitolul învinși, regăsim Partidul Național Liberal, care a pierdut mare parte din simpatia electoratului în favoarea Partidului Democrat. În plus, populația este de părere că PNL este artizanul adâncirii actualei crize politice de pe eșichierul politic românesc. 

Președintele stăbine în preferințele electoratului râmnicean

Pentru a vedea exact cum se situeazăTraian Băsescu în topul încrederii râmnicenilor, VOCEA VÂLCII a efectuat un sondaj de opinie, din care a reieșit, în mod elocvent, că majoritatea, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri, l-ar vota ca șef al statului, pe președintele suspendat. Desigur, au fost și voci care au spus că și-ar dori pe altcineva la conducerea României, deși, din păcate, nu au reușit săargumenteze obiecțiile pe care le au la adresa lui Traian Băsescu. Întrebarea adresatăde redactorii VOCEA VÂLCII  râmnicenilor intervievați a fost: „Considerați că Traian Băsescu trebuie să rămână președintele României? De ce?”. 

„Îl vrem pe Băsescu!”

Rozalia Migleți are 82 de ani și este pensionară. Ea spune că i se pare nefiresc ca un președinte care a fost ales de marea majoritate a românilor săfie suspendat de un Parlament, care spune ea, este total necredibil. „Da, vreau să rămână președintele nostru, pentru că este un adevărat român. A făcut multe lucruri bune pentru țară . Oricum, tot pe el am să-l votez” – ne-a declarat femeia. De aceeași părere este și Loredana Govoreanu, care ne-a spus că are 19 și este studentă. „Traian Băsescu a condus foarte bine. Consider că nu trebuia suspendat. Îl voi vota tot pe el, pentru că merităsăne fie președinte” – este de părere tânăra. În cazul unui referendum, Ion Anuțoiu – 41 de ani, maistru tâmplar, ne-a declarat că îl va vota tot pe Traian Băsescu. „Da, Traian Băsescu trebuie să rămână președintele nostru. La referendum, îl voi vota.  E un președinte bun și au vrut să-l dea jos pentru că incomodeazăpe mulți și a vrut săfacă treabă” – susține Ion Anuțoiu.

„Nu avem nevoie de bețivul de Văcă roiu!”

„Este un președinte bun. Tot pe el îl voi vota și vreau să rămână la conducerea țării” – a spus Cristian Matei, 29 de ani, fierar – betonist. Teodosia Oroș, 57 de ani, pensionarăspune că , în concepția ei, Traian Băsescu este cel mai bun președinte pe care l-a avut până acum. „Vreau să rămână la conducerea țării. E un președinte bun și nu merita săfie suspendat, doar pentru că vroia săfacă lucruri bune pentru România. Pe cine săalegem în loc, pe bețivul de Nicolae Văcă roiu? Doamne ferește” – a mărturisit ea. Alina Popa – 25 de ani, operator PC este, însă , de altăpărere: „Nu cred că este un președinte bun, pentru că ne-a dezamăgit atunci când a promis că -și va da demisia și s-a răzgândit. Eu nu am votat cu el, în 2004, și nu voi vota nici în cazul unui referendum” – a spus Alina.

Un șef al statului popular

În schimb, Nicu Neață- 61 ani, pensionar spune că nu existăpreședinte mai bun decât Traian Băsescu. „Îmi place mult de el. E un tip popular și un mare român. Tot pe el îl votez” – a zis bărbatul. Nu la fel crede și Gheorghe Verdeș – 58 de ani, pensionar: „Nu vrea sămai fie președinte pentru că nu-mi place de el. Nu a făcut mai nimic pentru România. Singurul lucru la care s-a priceput a fost săîncaiere clasa politică ” – a opinat el. „Îmi doresc din tot sufletul ca Traian Băsescu să rămână președintele nostru. E un om bun și, din punctul meu de vedere, ne reprezintă. Nu vom mai găsi altul mai bun ca el” – este de părere Ioana Strigoiu – 53 de ani, muncitoare. „Traian Băsescu trebuie să rămână la conducerea României.  Nu avem altul mai bun decât el. Îl voi vota, indiferent ce se va întâmpla” – ne-a declarat Ioana Pătru, 73 de ani, pensionară. Ultimul intervievat ne-a spus că este și el de partea lui Băsescu: „E un președinte bune, Face numai lucruri bine ca și primarul nostru Mircea Gutău” – ne-a spus Neluș Mandea, 30 de ani, silvicultor. 

Pro Democrația – „Suspendarea nu e democratică „

Suspendarea președintelui ales Traian Băsescu nu a fost privităcu ochi buni de cetățenii Românei, care, în marea lor majoritate, sunt convinși că șeful statului nu și-a dezamăgit electoratul.  Acest lucru este demonstrat și de numeroasele mitinguri care s-au desfășurat, După momentul suspendării, în mai multe orașe din România, organizate cu scopul de a-l susține pe președintele Băsescu. Popularitatea de care se bucurăBăsescu în rândul românilor, dămare bătaie de cap partidelor care au colaborat la suspendarea sa, care știu că voința poporului e mai presus de jocurile politice, care l-au avut, în rolul principal, Parlamentul României. După cum știm cu toții, cu puține zile în urmă, Parlamentul a hotărât să-l suspende pe Traian Băsescu, motivând că acesta a încă lcat legea Fundamentală, deși Curtea Constituționalăa fost de o cu totul altăpărere. Deși anunțase că demisionează, șeful statului a reconsiderat ideea, convins fiind că opozanții săi vor folosi acest gest împotriva sa. Reamintim că și organizația neguvernamentalăPro Democrația, a remis, imediat După suspendarea președintelui, un comunicat de presăprin care avertiza că acest demers nu a fost deloc democratic.

În rândurile de mai jos, dăm publicității, integral, comunicatul de presă, remis de Asociația Pro Democrația, vineri 20 aprilie 2007, intitulat O altăRomânie.

„Asociația Pro Democrația (APD) constată, cu îngrijorare, degradarea climatului politic din România. Votul de suspendare a președintelui României din 19 aprilie, e departe de a reprezenta încununarea democrației și a controlului reciproc al puterilor, a consemnat eșecul politicii postcomuniste. Riscul ca fractura politică săse adâncească , autoritatea instituționalăsăse prăbușească iar polarizarea societății românești săse amplifice a crescut alarmant. Opțiunea pentru exacerbarea conflictului afișatăde actorii politici sau instituționali indică limitele sistemului politic postdecembrist. Refuzul consensului și lipsa moderației politice au transformat disputa ideologică în scandal. Incapacitatea partidelor politice de a se structura doctrinar a accentuat propensiunea pentru conflict. Restanțele morale ale tranziției românești se răzbună. În acest moment de tensiune politică și socială, APD face apel la toate forțele politice pentru respectarea principiilor statului de drept, ale imparțialității și regulilor jocului democratic. Cerem mass-mediei să asigure un climat corect și responsabil pentru exprimarea liberăși echilibratăa tuturor opiniilor și ideilor. Alegerile prezidențiale anticipate sau referendumul pentru revocare vor găsi România cu aceeași legislație electoralăca în 2004. Iregularitățile constate de APD la primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2004 se pot, oricând, repeta. Votul multiplu este în continuare posibil. Recomandările Raportului OSCE/ODHIR asupra alegerilor din 2004 privind reforma legislației electorale românești nu au fost urmate. Pe fondul de suspiciune amplificat de actuala crizăpolitică , garantarea unei competiții electorale corecte devine crucialăpentru viitorul democrației românești. De aceea, solicităm guvernului săia toate măsurile pentru a asigura condițiile unei campanii electorale oneste. Criza politică actualădovedește că reforma radicalăa clasei politice, schimbarea electoralăși constituționalăsunt mai necesare ca oricând. Cu condiția ca acestea săfie realizate de și pentru cetățenii României. Propunem societății românești o dezbatere amplăși o atitudine activăpentru transformarea sistemului instituțional și politic. Săfacem proba maturității și europenității societății românești! E momentul săredăm România românilor!” – se aratăîn comunicatul de presă.