Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prostitutia nu e doar de genul feminin

 

            Auzim în fiecare zi, la televizor sau citim în presa scrisă, știri dezolante despre femei care se prostituează, botezate semnificativ „Fetele lu Î toți”. Șoseaua înconjurătoare a multor orașe ale țării are renumele trist și vulgar al unui bordel ambulant. „Fetele de pe centură” fac parte din realitatea cotidiană. Prostituția e un fenomen social extins, victimele ei nu au nici un fel de drepturi și sunt supuse la tot felul de abuzuri. Cu toate acestea, legalizarea prostituției în România rămâne, deocamdată, la stadiul de inițiativălegislativă. Pentru că este veche de când lumea, prostituția va exista probabil până când lumea se va sfârși. Ea se regăsește pe toate palierele sociale, de la cele mai de jos, până în high-life-ul ce-i atribuie calificativul „de lux”. Este legalizarea ei cea mai bunăsoluție pentru România? Părerile sunt împărțite, dar, la unison, toți spun că atât legalizarea cât și punerea ei sub interdicție prezintădezavantaje. În acest context, mai bine ar fi găsirea unei soluții alternative precum încercarea de îmbunătățire a relațiilor între persoane de sexe diferite pentru a asigura astfel posibilitatea ca fiecare persoanăsă-și găsească un partener cu care săîmpartă, fie și întâmplător, perna, dar să-i placă de el. toată lumea se ferește de subiectul „SEX” iar când apar problemele dau toți din umeri la găsirea unei soluții pentru că domina ideile preconcepute. Viața sexualăeste un lucru normal, ține de natura ființei umane. Este una din cele 3 funcții principale ale corpului uman ( pe lângă cea de relație si nutriție, ea exista) și, deci este total eronat sădesconsiderăm acest aspect. Disprețuite de societate, exploatate de patronii-proxeneți, privite ca o marfăde clienți și chiar bătute, prostituatele cu greu pot sparge „temnița” pentru a începe o viațădecentă. Cele mai multe sunt constrânse să-și vândătrupul pentru a supraviețui economic și, nu de puține ori, pentru a susține pe cineva din familie care le impune s-o facă . Adesea sunt victimele unor capcane sentimentale puse de oameni specializați în așa ceva (peștii) sau a unor firme de multe ori cu alte scopuri afișate. Majoritatea prostituatelor sunt lipsite de casă, educație, orizont social sau familial. Clientului puțin îi pasădacă o femeie consimte săse vândăsau a fost forțatăsăfacă acest lucru. El obține ceea ce vrea plătind proxenetului pentru serviciile sexuale – proxenet care considerăcă are oricând dreptul săînrobească , săvioleze și sămaltrateze femeia pe care o „reprezintă”.

            Prostituția a făcut subiectul câtorva proiecte de lege. Unul zace uitat în sertarele comisiilor parlamentare; altul, inițiat de Tineretul Social Democrat, este continuu modificat, îmbunătățit, revizuit, deci ineficient. Motivele legalizării acestei meserii au declanșat, de fiecare datăcând s-au dezbătut proiectele legilor în cauză, polemici incendiare. Reprezentanții sistemului sanitar sunt, în unanimitate, pentru, din motive cât se poate de pragmatice. Pentru medici, legalizarea ar însemna controale medicale periodice și stoparea răspândirii unor boli grave precum sifilisul, gonoreea sau SIDA. De asemenea, prostituatăar deveni o persoanăcu drepturi ca oricare alta și ar putea beneficia de protecția și ajutorul autorităților în caz de abuz sau maltratare – lucru imposibil acum, când meseria pe care o practică e în afara legii. Mănumăr printre cei ce doresc legalizarea prostituției în România. Condițiile precare de muncă ale fetelor de pe stradă, nivelul scă zut de auto-stimă, mizeria, lumea interlopă, toate acestea genereazăautomat respingere, marginalizare socială, atitudine ironică , etc. Din păcate mulți români sunt încă primitivi, se doresc a fi scrupuloși, tradiționaliști, religioși, dar în mare măsura ipocriți. Toți bărbații tânjesc în tainăDupă o altăfemeie și dacă ar avea posibilitatea săo întâlnească într-o locație extrem de plăcută, relaxantă, curată, plătind un serviciu fărăobligații și consecințe neplăcute, de ce nu? Toate acestea nu au loc în țările în care prostituția este legalizată. Nu existăvioluri, sechestrări, trafic de carne vie. Libertatea de exprimare, de alegere a locului de muncă , fărăa încă lca legea, este evidentă. Multe femei occidentale au o viațăarmonioasăde familie, un job bun și decid sălucreze part-time, în weekend pentru mai mulți bani de buzunar. Alegerile sunt variate, de la bordel (ce funcționeazăîn regim de hotel), până la servicii private, personale. Bine Înțeles, este o meserie neobișnuită, dar și aceasta oferăperspective si satisfacții personale legate de o mai bunăadministrare a vieții financiare, de o înțelegere mai amplăa vieții. Biserica a invocat, întotdeuna, considerente morale, pledând contra, în timp ce aspectele financiare ar constitui argumente favorabile. Impozitarea acestei activități, în cazul în care ar deveni legală, ar aduce uriașe sume suplimentare la buget. În pas cu realitatea cotidiană, Poliția din România este de părere că prostituția trebuie legalizată. De ce? Pentru că , la nivelul actualei legislații, polițiștilor le este greu sălucreze împotriva acestui fenomen, care este strâns legat de un altul, la fel de grav, și anume de proxenetism. Concret, legea le permite prostituatelor săse întoarcă în stradăDupă ce au fost prinse, amendate și li s-au întocmit dosar penal.

            Mai mult de atât, aproximativ 70 % din amenzi nu sunt plătite, iar sancțiunile cu închisoarea pentru contravenții nu mai sunt valabile. Existămulte prostituate care au fost amendate de sute de ori și au zeci de dosare penale, însă sunt tot în „câmpul muncii”. Având în vedere multitudinea de greutăți și extinderea fenomenului, chiar îngrijorătoare prin cuprinderea în „exercițiul” celei mai vechi meserii a unor minore inconștiente, zilele trecute, la Inspectoratul General al Poliției Române s-a constituit un grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de lege care vizeazălegalizarea prostituției. Totuși, în România – o țară ortodoxă, cu principii creștine, este greu săse și realizeze acest lucru. Dacă ar fi săse facă un referendum în acest sens, majoritatea populației ar vota împotriva legalizării prostituției, la fel ca și în cazul homosexualității. Așadar, este nevoie de o dezbatere publică foarte bine pusăla punct. Pe când. Încercă m? 

Romeo Popescu