Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Propunerea de amenajare a zonei centrale a municipiului nu este pe agenda Primăriei

Primăria Râmnicului răspunde la atacurile murdare lansate de PNL și de un ONG fantomă- anexa liberalilor:

„În cazul în care această discuție se va relua la un moment în viitor, hotărârea finalăse va lua numai După consultarea DIRECTĂ (și nu prin așa-ziși reprezentanți) a cetățenilor; nu s-a intenționat, nici o clipă, afectarea în vreun fel sau altul a Parcului Mircea cel Bătrân, nici vorbăfiind de „distrugerea” acestuia. Orice alte discuții pe această temăși la acest moment sunt doar simple umpluturi care încearcă sămascheze carențe severe”, se precizeazăîntr-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei

 

Referitor la demersul PNL Vâlcea și al unor așa ziși reprezentanți ai „societății civile” de a se ralia campaniei de strângere de semnături pentru „salvarea centrului Râmnicului”, Biroul de presă al Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a emis la începutul acestei săptămâni următorul comunicat de presă : „Proiectul de amenajare urbanistică a zonei centrale a municipiului, care urma săfie prezentat consiliului local în ultima ședințăordinarădin luna octombrie era, în primul rând, o PROPUNERE, așa cum de altfel se intitula și punctul de pe ordinea de zi a ședinței. Intenția era ca această propunere săfie adusăla cunoștința Legislativului local, urmând ca, ulterior, ea săfie supusăunei dezbateri publice în cadrul că reia cetățenii municipiului săîși spunăpărerea vizavi de acest proiect. Doar la capătul acestui proces se putea discuta eventuala aprobare a unui plan urbanistic care săcuprindăaceastă amenajare a zonei centrale. Mai mult decât atât, După cum se vedea, de altfel, și în planurile însoțitoare ale propunerii, PARCUL MIRCEA CEL BĂTRÂN NU ERA AFECTAT ÎN NICI UN FEL. Din păcate, o parte din consilierii locali împreunăcu persoane care se autointituleazăreprezentanți ai societății civile a municipiului au declanșat, anterior ședinței de consiliu, o campanie furibundăîmpotriva acestei propuneri, propunere care ar „distruge” centrul Râmnicului și, odatăcu el, Parcul Mircea cel Bătrân. Datăfiind vehemența protestelor (care, probabil, încerca săcompenseze lipsa de reprezentativitate), Executivul Primăriei a decis că momentul prezentării acestei propuneri nu este unul foarte potrivit, drept pentru care a retras de pe ordinea de zi a ședinței din octombrie discutarea acestui punct. În ciuda acestei atitudini de conciliere a Primăriei municipiului, în ultimele zile asistăm la continuarea campaniei de „salvare” a centrului Râmnicului, campanie gestionatăde unele formațiuni politice și mijloace media din municipiu. În contextul premergător scrutinului din 25 noiembrie, Primăria municipiului înțelege că , în lipsa unor realizări notabile, o campanie electoralăpoate săse bucure de un oarecare succes prin atacuri continue și prin diabolizarea unor acțiuni sau persoane, chiar dacă fundamentul acelor atacuri nu mai este de actualitate. Totuși, pentru lămurirea cetățenilor municipiului, Primăria face următoarele precizări: propunerea de amenajare urbanistică a zonei centrale a municipiului nu este pe agenda Executivului; în cazul în care această discuție se va relua la un moment în viitor, hotărârea finalăse va lua numai După consultarea DIRECTĂ (și nu prin așa-ziși reprezentanți) a cetățenilor; nu s-a intenționat, nici o clipă, afectarea în vreun fel sau altul a Parcului Mircea cel Bătrân, nici vorbăfiind de „distrugerea” acestuia. Orice alte discuții pe această temăși la acest moment sunt doar simple umpluturi care încearcă sămascheze carențe severe”.