Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Profesorii ameninta cu boicotarea testelor nationale

    ” Învățământul românesc, în că dere liberă ” dască lii cer sancționarea Guvernului pentru încă lcarea gravă a drepturilor salariaților din învățământ și nerespectarea convenției O.I.M. ” „fiecare profesor va decide dacă se duce sau nu la examene. În cursul săptămânii voi discuta cu liderii de sindicat din școlile vâlcene pentru a decide dacă vom boicota sau nu examenele. Deocamdată așteptăm răspunsul Organizației Internaționale a Muncii” ne-a declarat Lucian Marinescu

 

      Anul școlar 2005-2006 a început cu proteste și greve de avertisment în toată țara, care au avut ca scop conștientizarea Guvernului, Parlamentului și a întregii clase politice asupra condițiilor precare în care se află învățământul românesc în ziua de azi. După mai multe negocieri, guvernanții au ajuns la un acord cu sindicaliștii din învățământ și profesorii s-au întors la ore. însă , liniștea din învățământul românesc nu a durat mult. Nemulțumiți că Guvernul României nu a respectat acordul semnat cu federațiile, sindicaliștii au înaintat zilele trecute o plângere Organizației Internaționale a Muncii (O.I.M). Aceștia cer sancționarea Guvernului pentru încă lcarea gravă a drepturilor salariaților din învățământ și nerespectarea convenției O.I.M. Astfel, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) amenință că profesorii vor boicota sfârșitul de an școlar și testele naționale dacă nu vor ajunge la un acord în cel mai scurt timp. În județul Vâlcea, spune Lucian Marinescu, președintele USI Vâlcea, părerile profesorilor sunt împărțite. Pe de-o parte, unii sunt hotărâți să boicoteze examenele naționale, iar pe de altă parte, unii dască li vâlceni sunt reticenți. „Fiecare profesor va decide dacă se duce sau nu la examene. În cursul săptămânii voi discuta cu liderii de sindicat din școlile vâlcene pentru a decide dacă vom boicota sau nu examenele. Deocamdată așteptăm răspunsul Organizației Internaționale a Muncii” ne-a declarat Lucian Marinescu.

Claudia STANCIU